Sari direct la conținut

ANRMAP: Pretul la contractele de achizitii publice va putea creste prin act aditional pana la maximum 20%, si numai "in situatii exceptionale" pana la 50%

HotNews.ro, EurActiv.ro

Autoritatea de reglementare a achizitiilor publice va modifica pragul de 50% pana la care pretul unui contract putea fi majorat ulterior, prin acte aditionale. „Proiectul de modificare a OUG 34/2006 prevede limitarea valorii contractelor care vor fi atribuite si a actelor aditionale care vor fi incheiate pentru lucrari-servicii suplimentare ori aditionale de la 50% pana la 20% din valoarea contractului initial, doar in situatii exceptionale mai putand fi atins acel prag de 50%”, declara presedintele institutiei Cristina Traila, intr-o noua serie de raspunsuri la intrebarile pe care cititorii HotNews.ro le-au adresat in cursul discutiei online de joi, 3 iunie (vezi documentul atasat). Recent, o idee similiara a facut obiectul unui ordin semnat de semnat de ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, ministrul finantelor, Sebastian Vladescu si Vasile Blaga, ministrul de interne.

In proiectul de modificare a legislatiei, existent acum pe site-ul ANRMAP, se specifica:

34. La articolul 122, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

i) atunci când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

….

– valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite şi a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi/sau servicii suplimentare ori adiţionale nu depăşeşte 20% din valoarea contractului iniţial;”

Pe de alta parte, intre raspunsurile transmise la intrebarile cititorilor HotNews.ro (vezi documentul atasat) ANRMAP spune ca, totusi, exista si „situatii exceptionale” in care poate fi atins pragul de 50%.

Recent, ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, ministrul finantelor, Sebastian Vladescu si Vasile Blaga, ministrul de interne au semnat un Ordin in care limiteaza posibilitatea de majorare a preturilor din contractele de reabilitare termica la 10%, dar lasa totusi o „portita”: majorarea cu pana la 50% este posibila in situatii deosebite, „daca ne conving ca au aparut un cimitir, un vestigiu arheologic, de exemplu”. Acest ordin a venit dupa ce Elena Udrea a afirmat in cateva randuri ca nu va mai permite cresteri mai mari de 10%, prin acte aditionale, la contractele castigate prin licitatii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro