O romanca, prinsa cu 26.000 de euro ascunsi in sutien, la sosirea in Marea Britanie din Irlanda
Ofiterii vamali din Portul Holyhead (nordul Tarii Galilor, Marea Britanie) au prins in urma unui control de rutina o romanca ce avea la ea 26.000 de euro nedeclarati, banii fiind ascunsi in sutienul propriu. Romanca venise cu feribotul din Dublin, Irlanda, si nu a declarat banii in vama galeza. Potrivit legilor europene, sumele mai mari de 10.000 de euro, in cash, pot fi transportate legal dintr-o tara in alta a UE doar daca sunt declarate la vama, lucru pe care romanca nu l-a facut.
Si mai suspicios li s-a parut politistilor faptul ca toata suma era in bancnote de 500 de euro, lucru asociat in Marea Britanie cu fenomenul infractional. De-altfel, Marea Britanie intentioneaza sa nu mai permita primirea bancnotelor de 500 de euro la nici un magazin sau activitate comerciala de pe teritoriu, din cauza asocierii acestor bancnote cu fenomenul infractional.
Romanca a argumentat ca are banii in urma vanzarii unei afaceri in Dublin, insa nu a fost in stare sa furnizeze nici un document care sa ateste provenienta legala a sumei. Banii au fost confiscati de catre autoritatile britanice pana cand romanca va reusi sa demonstreze in instanta ca cei 26.000 de euro sunt bani legali. Daca nu, banii vor ramane in Marea Britanie.