Razbunarea cartelurilor de droguri socheaza Mexicul
Ucigasi platiti de cartelurile de droguri au impuscat mortal mama, fratele, sora si matusa unui soldat din Marina mexicana. Soldatul murise saptamana trecuta intr-o descindere in care liderul unui cartel de droguri fusese ucis, scrie Reuters.
Mai multi barbati inarmati au intrat in casa familiei soldatului din Quintin Arauz, in sudul statului Tabasco, luni, inainte de miezul de noptii, si au deschis focul. Acesta se pare ca a fost un atac organizat drept razbunare pentru o operatiune a Marinei mexicane de saptamana trecuta in urma careia Arturo Beltran Leyv, liderul unui important cartel de droguri, a fost ucis. Un al cincilea membru al familiei a fost ranit.
Soldatul Melquisedet Angulo Córdova a fost ucis saptamana trecuta intr-una din cele mai de succes operatiuni ale guvernului in lupta impotriva cartelurilor de droguri. Acestuia i s-au adus omagii publice, iar secretarul Marinei i-a inmanat mamei victimei drapelul pentru a acoperi sicriul. Atacul in urma careia 4 membri ai familiei soldatului au fost ucisi a avut loc la doar cateva ore dupa ceremonia de inmormantare.
In cadrul violentelor care domina Mexicul au fost ucise mii de persoane, printre care procurori si sefi de politie, iar de multe ori in tentativele de crima ale cartelurilor erau atacate si familiile persoanelor urmarite. Insa, potrivit analistilor, atacul asupra familiei unui soldat care tocmai a fost ucis reprezinta o forma rara de intimidare, care ilustreaza ca progresul guvernului in lupta impotriva crimelor violente asociate cu cartelurile de droguri este nesemnificativ, scrie The New York Times.