Numele premierului

Foarte curand, cu numele noului premier in mapa, Traian Basescu se va prezenta la primul examen major de presedinte la inceputul celui de-al doilea mandat. Va avea de infruntat cateva provocari uriase chiar si pentru un jucator ca el, exersat in situatii limita. Va desemna un prim-ministru din interiorul PDL sau din afara lui? Va recupera figurile tocite din partid, va defila tot cu Berceanu, Blaga, Udrea, Videanu? Sau va avea, in sfarsit, curajul impunerii unor competente reale, cu pretul sacrificarii unor politicieni extrem de utili in realegerea sa, dar expirati, ramasi in urma vremurilor si cu reputatie indoielnica?

Lista provocarilor e, desigur, mai lunga. Negocierile cu liberalii par formale. Conditiile maximale puse de Crin Antonescu sugereaza ca armata lui Dinu Patriciu se va retrage in opozitie. S-ar putea ca, dupa discutiile de la Cotroceni programate in cursul zilei de astazi, Traian Basescu sa constate ca va trebui sa se multumeasca cu fragila majoritate formata din PDL-UDMR-minoritati si pestritul grup al independentilor.

Desigur, Traian Basescu isi poate lua libertatea de a invita punctual in viitorul cabinet figuri onorabile din PNL, eventual lideri din teritoriu care se simt reprezentanti ai liberalilor care au votat pro-Basescu. Cooptarea lor peste capul lui Antonescu comporta insa riscul deschiderii unui subiect sensibil in PNL: Basescu sparge partidul, la fel ca in 2006, vrea sa-i distruga pe liberali.

Dar sa revenim la prima mare problema: numele premierului. Va obliga PDL sa-si asume guvernarea in vremuri de criza economica? Ar fi un act de curaj, asa ar fi corect si in acord cu propriile sale declaratii publice facute dupa caderea guvernului Boc. Un premier asumat de un partid se bucura de o mai mare sustinere decat un pseudo-independent sau un tehnocrat. Si unul, si altul vor fi nevoiti sa taie in carne vie in urmatoarele luni, adica sa aplice masurile nepopulare din acordul cu FMI. Aceste masuri vor insemna concedieri masive si reduceri drastice de cheltuieli in sectorul public.

Va fi din partid? Aici nu are multe optiuni: Blaga, Videanu, Boc. Oricare pare vulnerabil. Blaga nu e omul potrivit sa conduca un Guvern pe timp de criza economica, nu se pricepe si declara ca nu-si doreste.

Videanu are calitati de manager, dar si o eticheta lipita de frunte pe care scrie borduri, iar pe spatele ei coruptie. E un fel de Tariceanu al PDL, nesigur si dispus la compromisuri.

Boc a picat in Parlament, dar se bucura mai departe de incredere publica, iar imaginea sa a ramas nepatata. Are insa imaginea unui premier depersonalizat, o simpla unealta in mana lui Traian Basescu. In ciuda campaniei mediatice impotriva sa, opinia publica pare sa-i aprecieze mai degraba calitatile: onestitate si curaj.

A impus, sa nu uitam, reforme dure, nepopulare, in plina campanie electorala. Astfel, a spulberat mitul ca alegerile nu se pot castiga decat cumparand electorat cu pomeni guvernamentale.

Stie ce are de facut in urmatoarele 6 luni dificile, experienta sa in fruntea Guvernului PDL-PSD, greu de tinut in mana, fiind un argument in plus sa fie pus la loc in Palatul Victoria. Apoi, ar fi un gest firesc de reparatie fata de un politician sacrificat pe altarul campaniei electorale in mod iresponsabil, in plina criza economica, de PSD si PNL. Pe 13 octombire, Boc a fost victima unui act politic necugetat, nu a unei sanctiuni politice justificate. L-a doborat atunci o majoritate conjuncturala, care astazi nu mai exista.

Stim insa ca numerosi lideri PDL preseaza puternic pentru varianta unui premier independent. Optiunea lor are la baza cateva argumente: partidul isi va securiza imaginea intr-o perioada dificila, costul masurilor nepopulare urmand sa fie decontat de altii; un independent va putea strange in echipa sa profesionisti din alte partide, largind astfel baza de sustinere din parlament; cel mai imporant argument: daca Basescu va desemna un om din interiorul PDL, va inchide practic jocurile interne de putere. PDL va trece printr-un congres in primavara lui 2010. Greii partidului se tem ca, desemnand viitorul premier din partid, Traian Basescu indica de pe acum cine va conduce PDL in urmatorii ani. Ar fi, deci, destule motive ca anumiti lideri PDL sa caute adapost sub pulpana unui premier independent.

Dar cine sa fie independentul salvator? Isarescu nu vrea, Tanasescu nici atat, Daianu n-a dovedit mari capacitati administrative, Alexandra Gatej are sanse slabe, iar alt independent cu o istorie institutionala consistenta nu se gaseste prea usor in Romania.

Prin urmare, toate calculele din acest moment il indica pe Emil Boc ca avand sanse mari sa fie desemnat din nou prim-ministru. Daca Traian Basescu il va alege, nici misiunea sa nu va fi deloc usoara. Va trebui sa-si formeze o echipa noua si credibila, dar sa menajeze si partidul. Multi asteapta sinecuri drept rasplata pentru munca si resursele investite in campanie.

Situatia arata insa mult diferit de inceputul lui 2008. Atunci, Emil Boc s-a vazut nevoit sa-i coopteze pe dinozaurii partidului in Guvern pentru a-i mobiliza in campania electorala.

Acum, presiunea electorala dispare. Urmatoarele alegeri au loc peste doi ani jumatate.

Daca va fi reînvestit, Boc va avea sansa sa reformeze cu adevarat partidul si sa coopteze in noul cabinet profesionisti si competente. Va fi treaba lui sa distribuie pe roluri resursele interne, sa gestioneze eventuale frustrari astfel incat oameni ca Udrea, Videanu, Blaga, Berceanu si altii sa nu se simta folositi si apoi trasi pe sfoara. Dar ei nu mai au ce cauta in pozitii cheie.

Toate cartile de politologie spun ca un partid poate fi reformat in primele sase luni de mandat. Daca Traian Basescu si, eventual, Emil Boc nu vor avea curaj, daca vor ceda iarasi sentimentalismelor de partid, daca vor aduce iarasi in Guvern ministri pe criterii pur clientelare, batalia pentru modernizarea statului este pierduta din start. Fara actiuni decisive la inceput de mandat, increderea in reforme va primi o grea lovitura, iar sperantele alegatorilor vor muri mult prea devreme.

Nu exista reforme realizate prin rotirea cadrelor. Nu se poate moderniza o tara tot cu oameni vechi. Nu exista progres in absenta competentelor. Nu se poate construi nimic din temelii fara sacrificii, in liniste, fara conflicte. Revolutiile institutionale lasa in urma cadavre politice si dare de sange.