Brancusi si berea proasta: nunti la Muzeul de Arta

Unul dintre fericitele paradoxuri ale „Romaniei europene” este ca, pentru trei parale, ma pot holba in voie la tablouri si sculpturi care, la o licitatie Christie’s, ar valora greutatea mea in aur. Dar tot „Romania europeana” este tara in care o vizita la muzeu ofera nu doar surprize artistice. Poate ca o sa ma injurati, poate ca o sa ma blestemati, dar altundeva nu puteti sa va fotografiati?

Doamna in bluza tricotata, de la intrarea in Palatul Jean Mihail din Craiova, e amabila. Biletul costa 3,6 lei si alaturi primesc si cinci carti postale cu imaginile exponatelor din muzeu: „Cap de fetita” de Brancusi, picturi de Pallady, Baba, Luchian sau Tuculescu. Arta de calitate la pret de trei parale.

Imediat pe stanga, izolat de restul muzeului printr-o usa grea, este asa-numitul cabinet Brancusi, care e la fel de pustiu sambata dupa-amiaza ca in orice alta zi a saptamanii. Inauntru e racoros, pasii cad placut in covorul moale, iar statuile sunt uimitoare. Ma cuprinde acel soi de smerenie copilaroasa ca in fata lucrurilor pe care nu le intelegi pe deplin. Si ma bucur ca e frumos.

„SED SI EU NITEL, CA STITI CUM E LA NUNTA…”

Vreau sa vad si restul colectiilor, dar mai ales interiorul fabulos al Palatului. Imping usa grea pentru a reveni in holul mare si… brusc ma trezesc in buricul unei multimi zgomotoase. Cu greu imi fac loc, infigandu-mi coatele in pulpane de sacouri albe, calcand peste varfuri lacuite de pantofi sau stranutand in urma unei pene violacee ce mi s-a infipt funebru in nari. Ajung la baza marii scari a palatului cand aud in spate strigat de cucoana injunghiata: „Da-te, dom’le, la o parte ca strici poza copiilor!”. Precipitat, imi ridic ochelarii si, pe albeata de Carrara a treptelor, vad „copiii”: o pereche, mire si mireasa, pregatiti pentru clasica fotografie de nunta.

Ma refugiez rapid in capul scarilor, lasand in urma mea un val de icnete indignate: in zburataceala mea stangace am smuls de la locul lor cateva flori de nuntasi prabusite dramatic in moliciunea covorului persan. Din coltul in care ma aflu pot degusta admirabila impletire de efecte a decoratiunii interioare a palatului Mihail, dar si marea de rochii bombate, curbate, plisate, scurtate, in culori liliachii, fistichii sau rozalii.

Alaturi de mine, un june in costum imaculat si cu parul retezat pe ceafa, se odihneste zambitor pe piciorul uneia dintre cele trei gratii sculptate intr-o marmura perfect asortata cu sacoul de nuntas. In ochii mei zace o muta intrebare care provoaca o replica grabita: „sed si eu nitel, ca stiti cum e la nunta… „.

La ce masa stam Foto: Hotnews

Zambesc stramb si, uracios, ma indrept catre bustul celui care a fost proprietarul palatului. Langa chipul de piatra al boierului Constantin Mihail ma asteapta spre limpezire doamna in bluza tricotata. Aflu ca „in sezon”, sambata, sunt cam vreo 6 nunti intr-o dupa-masa si ca acum e asa mare inghesuiala din cauza ca au venit la pozat 3 alaiuri deodata.

Anul trecut, cand criza inca nu se simtea si avea 15 programari pe zi, s-a intamplat sa aiba in muzeu si 8 alaiuri de nunta simultan. Ca nu prea vroiau sa astepte cuminti la rand, in curte. Costa 250 de lei sa-ti faci fotografii de nunta in Muzeul de Arta din Craiova. Si vine, vine multa lume, uite mirele ce tocmai a intrat e mare rapsod popular, e la a treia mireasa in 5 ani. Vin si multi vizitatori, imi povesteste doamna, in special straini, dar tot nu se primesc indeajuns de multi bani de la guvern; prin urmare se mai rotunjeste bugetul cu nuntile astea.

Sub privirile impietrite ale boierului Mihail, perechile de nuntasi se vanzolesc printre statui, barfesc sub stucaturile aurite sau se admira reciproc in marile oglinzi venetiene. Ochii de piatra ai boierului au vazut multe inca de la inaugurarea cladirii acum aproape un secol, in 1909. Atunci, fii sai, Nicolae si Jean Mihail, au inaugurat cu discretie indoliata finalizarea palatului in care tatal lor, mort doar cu un an inainte, visa sa locuiasca impreuna cu viitorii nepoti.

O AVERE FABULOASA, REGELE CAROL SI TITO

Povestea neamului Mihail are mister. Familie de macedoneni, Mihailii au venit in Romania unde au castigat o avere colosala, nu se stie cum si de unde. La inceputul secolului trecut, familia poseda peste 200.000 hectare de pamant si multe proprietati imobiliare. Celebru la vremea sa, Constantin Mihail a hotarat in 1900 construirea unui palat in Craiova. Umbla o legenda in acea vreme care spunea ca boierul Mihail e atat de bogat, incat isi va acoperi palatul cu monezi de aur, asezate pe muchie!

Insa nu e o legenda faptul ca, in perioada marii crize din 1929, averea Mihaililor a fost folosita pentru girarea imprumuturilor statului roman. Boierul Constantin Mihail nu a mai apucat insa sa-si vada palatul de vis decat prin ochii de piatra ai bustului sau, ce domina marea scara din interior. A murit in urma unei boli fulgeratoare.

Celui mai mare dintre fii sai, Nicolae, i s-a pierdut urma in lumea cazinourilor de la Monte Carlo, loc unde a si murit destul de timpuriu. Fiul cel mic, Jean, s-a preocupat exclusiv de gospodarirea averii uriase a carui mostenitor era. Desi ar fi putut oricand sa duca o viata de calif, Jean Mihail a petrecut mai mult de o mie si una de nopti locuind retras intr-una dintre camerele somptoasei sale locuinte. Respectat de taranii care lucrau pe mosiile lui, barfit de protipendada orasului, Jean Mihail a fost un personaj misterios si mizantrop, un boier progresist.

La moartea sa, in 1936, Jean Mihail, lipsit de urmasi si necasatorit vreodata, lasa prin testament intreaga sa avere statului roman. In document se dispunea distribuirea sutelor de mii de hectare de pamant taranilor, contra unor sume simbolice, donarea catre stat a celor 125 milioane de lei (o suma enorma in epoca) depozitati in banci si intrarea in posesia primariilor locale a celor 16 imobile detinute in Bucuresti si Craiova. Printre ele si palatul Mihail.

Cladirea care astazi atrage nuntasii in schimbul a 250 de lei i-a gazduit in mai multe randuri pe regele Carol I si pe nepotul sau Ferdinand impreuna cu regina Maria. Mai tarziu, dupa disparitia tuturor Mihaililor, palatul este inchis pentru cativa ani dar se redeschide la interventia maresalului Antonescu, caruia ii placea sa innopteze acolo. In 1939, o alta personalitate a locuit cateva luni in palatul Mihail: Ignasy Moscicki, presedintele in exil al Polonei aflate sub ocupatie nazista.

Odata cu anul 1944, pantofii de gala ce se perindau pe sub ochii taiati in piatra ai

Cele patru gratii Foto: Hotnews

batranului boier Mihail au fost inlocuiti de cizmele generalilor Comandamentului Sovietic ce-si avea sediul in palat. Atunci maresalul Tito a petrecut cateva saptamani intense de negocieri in camerele Palatului. Agitatori sovietici, politruci comunisti, tradatori si criminali si-au asezat birourile sub elegantele arcade.

In 1954, Palatul Mihail este deschis publicului sub denumirea de Muzeu de Arta, ale carui colectii aveau sa-l transforme in timp, intr-unul dintre cele mai frumoase muzee din Romania. Eleganta si bunul gust invinsesera istoria. Insa nu invinsesera si ignoranta.

SA STAI PE UN SAC DE BANI SI SA NU FACI NIMIC!

Astazi, la un secol de la inaugurarea sa, palatul Mihail devine sezonier poligon de tragere pentru fotografii de nunti. Muzeul de Arta din Craiova este nevoit sa-si rotunjeasca veniturile cu cei 250 de lei (aproximativ 60 de euro), primiti de la fiecare alai patruns intre zidurile sale. Asta cu pretul deteriorarii inevitabile a interiorului si exponatelor prezente in holul mare de la parter si de la etaj.

Unii s-ar putea grabi sa strige: viol cultural. Dar s-ar putea sa fie vorba mai curand de pura prostie. Nuntasii nu sunt dusmanii Artei (pentru care statul foloseste intotdeauna „majuscula”). Ei doar isi construiesc cat pot de bine amintirile. Bugetul alocat muzeelor este si el mic, dar asta nu scuza diletantismul managerilor din domeniul cultural, care prefera comoditatea unor solutii grosolane in locul strategiilor creative de marketing si al unor programe cat mai atractive.

Sa facem un scurt calcul: in „sezoanele bune”, veniturile provenite din fotografiile de nunta nu pot depasi 4000 – 5000 de euro pe luna. Maxim! Pentru a obtine o suma echivalenta din vanzarea de bilete, muzeul ar trebui sa atraga in medie 200 de vizitatori pe zi (un numar imens pentru Romania), care ar scoate din buzunar, la pretul actual, doar 85 de eurocenti pe bilet. Practic Brancusi, Tonitza si Luchian sunt mai ieftini decat o bere.

Dar nu doar ceea ce este expus in interiorul Palatului Mihail poate reprezenta punctul de plecare al unei institutii culturale de succes. Istoria cladirii este plina de personaje stranii si foarte bogate, regi si regine, dictatori si presedinti exilati, toti facand parte din povestea Palatului Mihail. Stramutat in Germania cu o astfel de zestre, Palatul Mihail ar deveni principala atractie turistica a unui land intreg. Fara sa fie nevoie de ajutorul nuntasilor. Romania ramane insa o tara speciala: aici exista organizatii caritabile mai profitabile decat fabricile si muzee in care creatiile celui mai scump sculptor din lume pot fi admirate la pretul unei beri proaste.