Irlanda de Nord: O suta de tigani romani au decis sa revina in tara, dupa recentele atacuri rasiste
O suta de tigani din Romania care si-au parasit locuintele din Belfast, dupa recentele atacuri rasiste, au decis sa paraseasca Irlanda de Nord si sa revina in tara, anunta BBC News.
Secretarul de stat pentru dezvoltare sociala, Margaret Ritchie, a declarat ca 25 dintre acestia au plecat deja si alti 75 vor parasi Irlanda de Nord imediat ce vor putea.
Ea a precizat ca 14 oameni au decis sa ramana in Irlanda de Nord.
Margaret Ritchie a precizat ca Marea Britanie va suporta costurile pentru repatriere din fondurile de urgenta.
Geamuri sparte si pietre la Biserica ce i-a adapostit pe tigani
City Church, care a adapostit temporar etnicii tigani, a fost tinta unui atac vandal in noaptea de luni.
„Am ajuns in aceasta dimineata si am gasit geamurile din fata ale bisericii sparte. La fel s-a intamplat si cu geamul de la usa”, a povestit pastorul Malcolm Morgan.
„In biserica, erau pietre si cioburi peste tot”, a adaugat el.
„Este usor de crezut ca atacul a fost condus de cineva caruia nu i-a placut reactia noastra fata de romani, dar este doar o presupunere”, a comentat pastorul.
„Suntem atat de incantati ca am putut sa-i ajutam pe acesti oameni incat aceste geamuri sparte nu ne-ar fi oprit oricum”, a continuat acesta.
Secretarul de stat Ritchie a declarat ca este intristata, dar nu socata de acest incident.
„Actiunea acestor oameni fara minte este intr-un contrast atat de puternic cu caldura si generozitatea demonstrata de locuitorii Belfastului”, a adaugat ea.
In noaptea de luni, politia a reusit sa aresteze alti doi tineri, in varsta de 16 si 17 ani.
Fortele de ordine nu cred ca grupari paramilitare sunt implicate in aceste atacuri cu tenta rasista, care au fost condamnate de toate partidele politice.