Viorel Hrebenciuc va conduce campania lui Geoana pentru prezidentiale. Dragnea e secundul de serviciu
Unul dintre principalii sustinatorii al lui Mircea Geoana in cursa pentru Cotroceni, Viorel Hrebenciuc a fost numit, vineri, seful campaniei prezidentiale a PSD. Surse social democrate au confirmat pentru HotNews.ro ca Hrebenciuc a fost nominalizat si votat in sedinta Comitetului Executiv al PSD drept coordonator principal al campaniei si va fi secondat de Liviu Dragnea. Sursele participante la sedinta sustin ca decizia de a-l nominaliza pe Hrebenciuc a fost discutata inca de joi seara in cadrul unei intalniri restranse a conducerii PSD.
Liderul grupului deputatilor, Viorel Hrebenciuc va coordona din punct de vedere politic campania PSD pentru prezidentiale, sustin sursele HotNews.ro. Conducerea PSD a decis ca si Liviu Dragnea sa faca parte din echipa de campanie, drept recompensa pentru scorul mare obtinut de judetul Teleorman la alegerile europarlamentare.
Dragnea il va seconda pe Hrebenciuc si va avea sarcina sa se ocupe de partea tehnica a campaniei pentru prezidentiale.