Sari direct la conținut

Kremlinul spune că nu poate încheia un tratat de pace cu Japonia din cauza trupelor americane de pe insulă

HotNews.ro
Dmitri Peskov, Foto: Vyacheslav Prokofyev / TASS / Profimedia
Dmitri Peskov, Foto: Vyacheslav Prokofyev / TASS / Profimedia

Kremlinul a declarat luni că prezența militară americană în Japonia a fost și rămâne în continuare un impediment pentru încheierea unui tratat de pace formal între Moscova și Tokyo după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, relatează agenția Reuters.

Comentariile făcute luni de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, au loc în contextul în care premierul japonez Fumio Kishida urmează să găzduiască săptămâna viitoare la Washington un summit alături de președintele american Joe Biden, evenimentul urmând să marcheze totodată prima vizită oficială efectuată în SUA de un prim-ministru al Japoniei după o pauză de 9 ani.

Ministerele de externe ale celor două țări au transmis că vizita este menită să sublinieze relațiile economice și de securitate apropiate între Tokyo și Washington, fiind așteptat ca Kishida și Biden să discute despre consolidarea cooperării în domeniul apărării și o posibilă reformare a structurii de comandă a forțelor americane din țara insulară.

„Alianța de apărare este deja de facto acolo și avem cunoștință despre potențialul militar al SUA care este staționat în Japonia, aproape de granițele noastre, apropo”, a declarat luni Dmitri Peskov în timpul conferinței sale zilnice de presă.

„Acest lucru a fost mereu un impediment în tentativele de a ajunge la o înțelegere cu privire la principala noastră problemă, problema tratatului de pace”, a adăugat el.

Rusia a încălcat tratatul semnat cu Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Moscova și Tokyo nu au semnat niciodată un tratat de pace după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în condițiile în care Uniunea Sovietică a invadat Japonia în ultimele zile ale conflictului, în pofida unui acord de neagresiune militară semnat între cele două părți în 1941.

URSS a ocupat atunci Insulele Kurile din nordul arhipelagului japonez după ce a lansat o ofensivă militară uriașă împotriva Japoniei. Unii istorici consideră că invazia sovietică a avut o contribuție cel puțin la fel de mare în decizia împăratului Hirohito de a ordona capitularea precum cea a lansării bombelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki de către Statele Unite.

În 1951 Japonia a renunțat la suveranitatea asupra unora dintre insule ca parte a Tratatului de la San Francisco însă afirmă că acesta nu a vizat niciodată insulele Etorofu, Kunashiri, Shikotan și Habomai aflate în partea de sud a arhipelagului Kurile.

Rusia a oprit în martie 2022 orice negocieri privind încheierea unui tratat formal de pace cu Japonia care să rezolve și chestiunea Insulelor Kurile, după ce guvernul de la Tokyo a decis imediat să se alineze sancțiunilor impuse de Occident împotriva Moscovei din cauza declanșării războiului din Ucraina.

Relațiile dintre Rusia și Japonia s-au deteriorat dramatic în cei peste doi ani care au urmat, fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev sugerându-le în luna ianuarie liderilor japonezi să comită seppuku dacă sunt „triști” din cauza situației legate de Insulele Kurile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro