VIDEO O studenta catre Elena Basescu: Cum sa se respecte legea cand presedintele tarii urca beat la volan? EBA despre studentii care au atacat-o: frustrati si inraiti
Elena Basescu si-a pierdut cumpatul vineri, in timpul unei dezbateri cu studentii de la Facultatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, si i-a catalogat drept frustrati si inraiti pe cei care au indraznit sa-i puna intrebari incomode. Dezabaterea a fost aruncata in aer de replica unei tinere din sala care, referindu-se la respectarea legii, a declarat spre uimirea tuturor: „Cum sa se respecte legea si regulile in tara asta cand presedintele tarii se urca beat la volan in fata politistului?”. Replica a facut-o sa sara ca arsa de pe scaun pe Elena Basescu: „Nu pot sa cred! Cine se urca beat la volan? Cred ca ai fost pusa de cineva aici sa spui asta” a replicat EBA, s-a rasucit pe calcaie si a parasit sala.
Ora 11:35. Primaria Ploiesti. Peste 100 de copii cu educatoare, bunici si parinti asteapta inghesuiti de mai bine de o jumatate de ora intr-o sala de conferinte. Stau dupa Elena Basescu. Candidata apare insotita de echipa de campanie. Copiii, invatati de educatoare, incep sa aplaude si sa scandeze: EBA!, EBA!. Insotita de primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici, EBa se aseaza la masa, ia un copil in brate si incepe sa citeasca povestea „Fat Frumos cu parul de aur”.
Dupa cinci minute, pustiul se plictiseste: „Mami mai stam?”. In sala, copiii dadeau semne de nerabdare. ‘Va este cald? Da? Inca putin”, intervine Elena Basescu. „Mai tare”, strigau copii din spatele salii.
Dupa cinci minute, pustii sunt deja de nestapanit si se renunta la poveste. „Nu vreti sa aflati ce a mai facut Fat Frumos?” incearca sa-i linisteasca primarul Ploiestiului. Volosevici anunta ca fiecare copil va primi la iesire cate o plasuta drept cadou cu ocazia zilelor Ploiestiului.
Copiii freamata de bucurie. Candidata pentru Parlamentul European imparte plasutele cu carti de colorat si creioane si se pozeaza cu copii.
„Am venit aici pentru ca o tema din campania mea este legata de copii, de cei ai caror parinti sunt plecati in strainatate. Dar o sa ma axez pe copii, in general, pentru ca sunt la o varsta la care probabil o sa am si eu copii in cativa ani si este ceva ce-mi place foarte mult. Nu am vrut sa politizez evenimentul, am vrut sa citesc o poveste copiilor, pentru faptul ca una dintre temele mele de campanie e legata de copii. Am dorit sa particip la un eveniment cu copii, dar am stat doar 15 minute, nu am impartit materiale promotionale. Am salutat copiii si parintii apoi am plecat, pentru ca m-am gandit ca as putea fi acuzata la un moment dat”, a explicat EBA.
Elena Basescu a explicat presei ca venise pregatita pentru a citi Alba ca Zapada pentru ca este povestea ei preferata si a marcat-o.
„Venisem pregatita cu o carte de acasa, de Fratii Grimm, dar am continuat povestea inceputa de copii. Mie imi place foarte mult Alba-ca-Zapada, este povestea cu care am crescut. Foarte multe fete au inca destinul Albei-ca-Zapada. Pe mine aceasta poveste m-a marcat si se potriveste si fetelor din timpul nostru.”
EBA, insotita de echipa de campanie, se refugiaza in biroul primarului. Urmatorul eveniment este programat la Facultatea de Gaze si Petrol – o dezbatere cu licenii si studenti cu tema „Vrei sa fi lider”.
Ora 13:15. Sala de conferinte din incinta Facultatii de Gaze si Petrol. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase si secretarul Camerei, Sever Voinescu, intra impreuna cu Elena Basescu si primarul in sala. Anastase o invita pe fata presedintelui sa stea langa ea. Candidata refuza soptit de teama sa nu fie asociata de presa rauvoitoare cu PD-L si se aseaza langa primar.
Emigratia, sistemul educational prost, sansele ocuparii locurilor de munca dupa absolvire au fost doar cateva din problemele pe care tinerii le-au ridicat politicienilor fara menajamente. Discutiile s-au tensionat la capitolul sanse pentru tineri si emigratia in alte tari. Roberta Anastase se straduieste sa convinga tinerii ca in strainatate nu sunt lucrurile chiar atat de roz, si ca nu exista o lume ideala.
„Este foarte cool sa zic << Ba, imi bag picioarele in tara asta, pana la urma totul aici este execrabil, ma duc afara ca acolo e faina scoala, acolo imi gasesc un loc de munca>> Ia du-te , o sa ajungi acolo si o sa ai o revelatie ca lucrurile nu sunt chiar asa cum par. Du-te, pentru ca e o experienta care trebuie traita, dar lumea ideala de acolo, de fapt nu exista”, le-a explicat Anastase tinerilor .
Elena Basescu a intervenit in discutie catalogand ideea de a pleca din tara drept una superficiala, fapt care a starnit protestul si ironia unui tanar.
„De cand este cea mai simpla solutie sa-ti lasi familia si prietenii si sa te duci undeva unde esti singur sa muncesti? De cand este asta superficial?, a intrebat revoltat studentul
„Si ce cauti afara? Caini cu covrigi in coada? Daca nu-ti place nimic, inseamna ca ai o problema. In momentul in care nu-ti place absolut nimic, nu te indentifici cu nimic in tara ta, insemana ca ai atunci o problema pentru ca nu exista sa nu-ti placa nimic”, a fost replica candidatei independente.
Conflictul a fost stins insa imediat de moderatorul discutiei.
Un alt moment tensionat a fost reactia unei tinere din sala cand a luat-o la rost pe Elena Basescu reprosandu-i ca imparte materiale de campanie in facultate desi este interzis. Tanara s-a referit la tinerii care o insoteau pe aceasta cu tricouri si sepci de campanie si, totodata la pozele facute in sala de conferinta de catre echipa Elenei Basescu la care au fost atasate sigla si sloganul de campanie „Eba ia atitudine” si impartite printre tinerii din banca.
Dezbaterea a fost aruncata in aer de o replica a unei tinere din sala care referindu-se la respectarea legii a declarat spre uimirea tuturor: „Cum sa se respecte legea si regulile in tara asta cand presedintele tarii se urca beat la volan in fata politistului”.
Replica a facut-o sa sara ca arsa de pe scaun pe Elena Basescu: „Nu pot sa cred! Cine se urca beat la volan? Cred ca ai fost pusa de cineva aici sa spui asta” a replicat Elena Basescu, s-a rasucit pe calcaie si a parasit sala.
Imediat Roberta Anastase a sarit in apararea familiei Basescu. „Ce n-am facut si nici nu accept la adresa altor persoane este sa incercam sa jignim. Important este sa nu te lasi manipulat cand lansezi niste lucruri fara sa fi fost prezent. Dezbaterea a fost pe tema cum sa devii lider si nu trebuie sa ajungem la jigniri si sa ne respectam partenerii de conversatie”, a declarat presedintele Camerei Deputatilor.
Dezabaterea s-a incheiat brusc. In fata facultatii, Elena Basescu a dat din nou interviu catalogand tinerii din sala „frustrati si inraiti”.
Tinerii din echipa de campanie a Elenei Basescu au impartit tricouri si calendare de campanie in fata facultatii chiar tinerilor care protestasera impotriva actiunii electorale.