FOTOGALERIE S-au ales cele mai frumoase case ale anului 2009
Filiala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania a decernat, joi, premiile Anualei de Arhitectura Bucuresti, editia a VII-a 2009, cel mai prestigios concurs organizat de institutie. Aceasta competitie recompenseaza cele mai bune proiecte realizate de membrii sai si este impartita pe sapte sectiuni.
Premiul sectiunii „Arhitectura” a fost castigat de proiectul „Cladire de apartamente, str. George Calinescu”, realizat de arhitectii Vlad Arsene, Calin Negoescu, Zzing Lee, Sanziana Nicolae, Alexandru Cutelescu. (vezi proiectul)
Premiul sectiunii „Amenajari si design de interior” a fost castigat de proiectul „Cladire de birouri bd. Nicolae Grigorescu, nr 123,”, realizat de arhitectii Anca Mitrache, Georgica Mitrache, Vali Bondor Negraru si Liviu Brad. (vezi proiectul)
Premiul sectiunii „Studii si proiecte (nerealizate), concursuri de arhitectura”, a fost acordat proiectului „Pavilionul Romaniei la EXPO ZARAGOZA”, realizat de arhitectii Mugur Aurelian Popescu. (vezi proiectul)
Premiul la sectiunea „Proiecte de diploma”, a fost castigat de lucrarea „Muzeul Vasco Da Gama”, Lisabona, realizata de arh. Cristina Ioana Oltu. (vezi proiectul)
La sectiunea „Fotografie de arhitectura” a fost data doar o mentiune pentru fotografia „San Marco, Venetia”, realizata de arh. Vlad Marius Radulescu. (vezi fotografia)
La sectiunile „Carte de arhitectura” si „Restaurare” nu s-a acordat niciun premiu, din cauza ca nu s-a respectat regulametul concursului, in primul caz, si fiindca au fost prea putine proiecte, in an doilea caz.
Premiul presedintelui OAR Bucuresti a fost castigat de proiectul: ” Imobil locuinte S+P+5E+6R, str. Caderea Bastiliei, nr. 23, Bucuresti”, realizat de arh. Silvia Costescu si Ruxandra Pais. (vezi proiectul)
„Presedintele este un arhitect la fel ca ceilalti, iar premiul pe care-l acorda este optiunea sa, subiectiva. Nu trebuie judecat ca impunerea unui model ci ca un gest de apreciere venit din partea unui coleg „, a declarat Mircea Ochinciuc, presedintele OAR Bucuresti.
Premiul Opera Omnia, pentru intreaga activitate, a fost acordat in acest an arhitectului Dan Hanganu.
Dan Hanganu s-a nascut la Iasi in 1939, iar in anul 1970 a emigrat in Canada, unde traieste in prezent si unde detine un birou de arhitectura. Activitatea profesionala a lui Dan Hanganu a fost recompensata pana acum cu peste 50 de premii de excelenta in arhitectura. Printre cele mai importante lucrari realizate de acesta se numara Muzeul Pointe-a-Calliere, Manastirea Saint-Benoit-du-Lac, Pavilionul de Design de la UQAM, Studioul Cirque du Soleil si Scoala de inalte Studii Comerciale din Montreal. Anul trecut Dan Hanganu a primit medalia de aur acordata de Institutul Regal de Arhitectura din Canada, pentru anul 2008.
Mai multe informatii gasitii despre proiecte pe www.anuala.ro.