Pretul libertatii in rate la banca si altundeva

Ce-l obliga pe gazetarul de azi sa fie excesiv, obsedat de audienta si profund irational? Sa abandoneze spiritul critic, regulile meseriei si sa se transforme in agent PR pentru politicieni? Goana dupa audienta? Lipsa de expertiza? Interesele mogulilor? Slaba calitate umana, a lor si a publicului lor? Criza economica? Din toate cate putin. Dar mai e ceva care lipseste in marea de analize si studii ingrijorate de otevizarea televiziunilor de stiri. Mai e ceva foarte personal si meschin. In cazul multor gazetari, e o poveste despre bani. Despre o fundatura financiara in care a esuat presa in vremuri de criza. Despre lipsa de optiuni. Despre captivitate.

Antilegalismul, discursul antisistem si antireformist au devenit cauze personale pentru gazetarii de trust. Multi dintre ei isi vad amenintat micul paradis personal, antamat la banca. Ce drama! Cauza mogulilor a devenit – ce ironie – propria lor cauza. Inevitabil, s-a produs solidarizarea cu cei pe care, pana ieri, ii detestau profund.

Povestea incepe in urma cu trei ani, cand economia duduia, bani erau destui si mogulii prosperau. Tot cam pe atunci a inceput licitatia de jurnalisti buni, o va­natoare nebuna dupa nume capabile sa le aduca trusturilor mai multa legitimitate, credibilitate, audienta. Asa s-a ajuns la salarii ametitoare in presa, insa complet nerealiste pentru orice afacere sanatoasa. Cam de prin 2006, cand Sorin Ovidiu Vantu a recunoscut public ca patroneaza trustul Realitatea–Catavencu, s-a dat startul unei campanii de achizitii fara precedent.

Jurnalisti de marca, precum Emil Hurezeanu, Adrian Ursu, Corina Dragotescu, garnituri intregi de la Evenimentul Zilei si buni meseriasi din alte redactii s-au transferat treptat, pe lefuri incredibile, catre trustul lui SOV in posturi cheie: redactori sefi, producatori, editori, comentatori. Strigarea pornea de la cateva mii de euro, iar in cazul marilor vedete urca spre 5–10 mii. Erau vremuri cand nu mai puteai angaja un simplu jurnalist cu ceva talent sub mia de euro.

Piata salariilor s-a dat complet peste cap cand Dinu Patriciu a intrat in scena si a supralicitat. Gazetari cu pana ascutita, ca Grigore Cartianu sau Ovidiu Nahoi, s-au imblanzit. Tema oligarhiei si a marilor grupuri de interese, care agreseaza statul, a disparut din scriitura lor. Au schimbat macazul. Au abandonat jurnalismul militant si luptele de transee in favoarea unei evadari comandate din politica.

In pat cu oligarhul

I-au imitat alti jurnalisti cu experienta, multi dintre ei onesti si bucurosi ca li se ofera ocazia sa faca saltul catre o leafa mai buna si o viata mai linistita. Cu totii si-au vandut o parte din constiinta si din libertate, insa au socotit ca afacerea merita. O optiune personala greu de judecat in categorii de bine si rau, in lipsa detaliilor despre destinul, viata si intimitatea fiecaruia. Ei stiu mai bine de ce au facut-o, daca merita sau nu.

Cu totii si-au gasit argumente sa-si risipeasca orice neliniste interioara: pana la urma, toti politicienii sunt la fel, nu merita sa ramai erou sarac pana la sfarsitul vietii in numele unor principii pe care nimeni din jurul tau nu le respecta. In afara prosperitatii personale, e ridicol sa lupti aiurea intr-o Romanie fara repere si viitor. S-au saturat sa li se spuna Don Quijote.

Acriti si tot mai cinici, dupa crunte dezamagiri politice, si-au leganat constiinta cu explicatii partial valabile: nu mai avem unde fugi, presa a incaput, cu mici si insignifiante exceptii, pe mana lor – a lui Vantu, Voiculescu si Patriciu. Si asa au inceput sa le faca, tot mai constient, jocurile, dar cu portofelul ceva mai plin.

Ce a urmat? O inrobire treptata si o schimbare in rau. Cei mai multi au profitat de noul standard de viata si s-au lasat cuprinsi de febra creditelor la banca. Salariile mari le-au permis sa angajeze imprumuturi generoase, sa-si cumpere o casa noua, sa-si schimbe masina. Pe scurt, sa-si imbunatateasca substantial nivelul de trai. Insa banii castigati usor, mult prea usor, au costuri ascunse. Pretul lor este, in mod fatal, foarte mare. Aproape incuantificabil.

Costul creditului

Nimic din situatia descrisa mai sus n-ar fi ridicat vreo problema etica sau profesionala daca interesele patronilor de presa ar fi fost legitime. Dar nu sunt. Joaca politic si dicteaza linii editoriale. Lacomia jurnalistilor i-a ajutat sa-si subordoneze redactii intregi fara impotrivire din partea elitelor jurnalistice. Dimpotriva, ele si-au varat singure capul in lat.

Orice om normal aspira la o viata mai buna si vrea sa se bucure de lucrurile simple care compun universul domestic: o casa decenta, o masina, calatorii si vacante. Banii mogulilor le-au deschis apetitul. Iar iluzia ca mogulii nu-si vor baga totusi prea tare nasul in independenta lor editoriala s-a risipit rapid. Cei mai multi si-au inchiriat creierul constienti ca vor trebui sa-i faca lobotomie emisferei care produce bunul simt, logica si onestitatea. Dar cei mai multi nu si-au facut doar lobotomie, ci si firme de consultanta. Inainte sa-i vare invitatii in direct, ii trec pe la caserie. Inainte sa faca pe jurnalistii, fac pe consultantii. E un fenomen larg raspandit in unele televiziuni de stiri, ca Realitatea TV.

Jurnalisti notorii din Antene au trecut, pe langa PR-ul politic, sa faca publicitate comericala. Vezi cazul Gabrielei Vranceanu Firea. Altii, ca Gadea, Ciutacu si Cristoiu se ocupa cu spalatorii sau executii, jurnalismul lor cade prea des in abject ca sa merita analizat serios.

Care-i diferenta acum intre ziaristi si alte bresle roase de coruptie: medici, politisti sau magistrati? Primii sunt mai corupti decat restul, dar beneficiaza de imunitate. Politicienii, procurorii si alte institutii se tem de presa, de forta ei distructiva, de capacitatea ei de mistificare:cine se ia de presa, sa ia de libertatea de exprimare. O prejudecata, un fals grosolan, desigur.

Poruncile mogulilor

Antologica ramane o emisiune difuzata la Realitatea TV pe 9 martie 2009, cu Sorin Ovidiu Vantu si Dinu Patriciu invitati sa vorbeasca si ei despre moguli, adica despre ei insisi. SOV a lansat atunci stupefiantul indemn: Intariti-va statul! Iar Patriciu a admis, spre nefericirea propriilor sai ziaristi prezenti in platou, ca nu ezita sa-si foloseasca trustul atunci cand isi vede atacate interesele.

Avertizarea de atunci s-a confirmat ulterior. Criza, amplificata de un guvern si un Traian Basescu neprietenos cu trusturile, le-a lovit in plin interesele. Mogulii nu par sa aiba acces la resurse la fel ca in trecut. Fara ele, mor. Fara un stat slab, se sting. In lipsa afacerilor cu petrol, minereu, energie, concesiuni si alte contracte cu statul, presa n-are farmec. E buna la afaceri, dar nu e o afacere. Din acest motiv, au declansat campanii fara precedent impotriva a tot ce-i ameninta: intarirea justitiei, functionarea institutiilor statului si, nu in ultimul rand, Traian Basescu. Libertatea pierduta le amplifica azi frustrarile. Rabufnesc impotriva tuturor celor care nu sunt ca ei, care gandesc autonom si se incapataneaza sa ramana liberi si altfel.

Mecanismele isterizarii presei trebuie cautate in criza economica, in interesele financiare ale mogulilor impletite cu cele din justitie si politica dar si in finantele personale ale jurnalistilor. Nimic nou sub soare: luati urma banilor si veti ajunge la adevar.

Episodul Becali

Aparand cauza mogulilor, jurnalistii cauta sa-si salveze propriul paradis. Din acest punct de vedere, cazul Gigi Becali este exemplar si simbolic. Ce i s-a intamplat lui pot pati maine Vantu (cu dosare pe rol), Voiculescu (trimis in judecata intr-un dosar de coruptie) sau Patriciu (a petrecut in 2005 o noapte in arest). Jurnalistii din televiziunile de stiri i-au aparat cauza lui Becali fara nici o ezitare. S-au prostituat in direct zile in sir, in semn de solidaritate nu cu Gigi Becali, ci cu intreaga lume reprezentata de el. Aceasta lume a devenit, intre timp, si a lor. Dupa o uriasa presiune asupra justitiei, presa l-a eliberat. Gigi Becali le-a multumit public pentru asta lui Vantu si Voiculescu.

A fost inca un moment rusions pentru presa. Personaje sinistre ca Vitor Ciutacu sau Mihai Gadea si-au aratat, pe fata, simpatia fata de Becali, l-au aparat cu indarjire si i-au atacat pe judecatorii care l-au arestat. Au calcat in picioare toate normele etice si profesionale. In cazul lor, nu e nevoie de prea multe comenzi: stiu singuri ce au de facut. Dan Voiculescu a avut dreptate in interviul acordat recent pentru ziarul Gandul, cand a spus ca atunci cand Traian Basescu ataca mogulii, jurnalistii se simt direct atacati.

Jurnalistii mogulilor, cu rare exceptii, au trecut de partea intunecata a sistemului. Au devenit componenta lui stricata. Dar poate ca n-au fost niciodata altfel iar acum doar teama ca vor cadea din micul paradis personal ii arata in toata splendoarea lor: slugarnici, castrati de valori morale si dispusi la compromis continuu. Cei mai multi gazetari platesc astazi de doua ori rate: catre moguli si catre banca, iar cele din urma sunt legate in mod fatal de bunastarea stapanilor. Este pretul platit azi pentru afacerea buna incheiata in urma cu cativa ani.

Nota: Text publicat, cu mici modificari, si in ultimul numar al Revistei 22