VIDEO Disperare la paranghelia PSD de 1 Mai: La romani le e foame, ba! Da-ne de mancare, Vanghelie!
Gratarele cu mici sfaraie, paharele de plastic si cutiile de bere se golesc pe nerasuflate. Oamenii se calca in picioare pentru bonurile pesediste. Mancare gratis. Mircea Geoana e in plina campanie: inghite mititei cot la cot cu simpatizantii PSD. Ca in fiecare an, de 1 mai, presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie a organizat pentru bucuresteni deja traditionala petrecere cu mici si bere in parcul Izvor. Fotomodelele anuntate cu mare tam-tam de Vanghelie au lipsit. “A fost un pamflet”, a explicat Vanghelie in timp ce se fotografia cu doua tinere. Mircea Geoana n-a ratat baia de multime si putina campanie.
Revolutia mititeilor PSD incepe in Piata Revolutiei, in jurul orei 11:00. Cateva mii de membri si simpatizati PSD in frunte cu Mircea Geoana, Marian Vanghelie, Dan Nica, Ecaterina Andronescu si Rovana Plumb pornesc in mars din Piata Revolutiei spre Parcul Izvor. Pe tot traseul, social democratii scandeaza: „Geoana presedinte!”, „Vanghelie, Vanghelie!”
Intre timp, in Parcul Izvor totul e pregatit: cateva sute de mese si scaune de plastic amplasate pe iarba, tonete cu bere si suc pe alei, gratare pe care sfaraie mici si carnati si bucresteni nerabdatori: „Sa vina primaru’ Vanghelie sa imparta bonurile”.
In jurul orei 12:30, coloana de pesedisti intra in parc scandand in megafoane „Geoana presedinte”, „PSD, PSD”. Coloana trece prin fata scenei iar simpatizantii in tricouri rosii se imprastie repede spre tonetele unde se dau mici si bere.
Domnu’ Vanghelie, va iubim. Da cand ne dati bonurile?
Mircea Geoana si Marian Vanghelie se despart in multimea din Parcul Izvor, undeva in jurul scenei. Simpatizantii se impart si ei in doua grupuri. Multi merg dupa Vanghelie. Din cand in cand, in spatele lui se aude: “Domnu’ Vanghelie, va iubim! Da` cand ne dati bonurile sa luam mici si bere?”. Multi dintre cei prezenti de 1 mai in parc au venit cu gandul la bonuri. “Pai, altfel de ce sa vin? Ma uitam la paranghelia asta la televizor”, explica un barbat venit din sectorul 5.
Dupa un scurt tur printre mesele cu simpatizantii PSD inarmati cu sepci sau tricouri rosii, Marian Vanghelie da startul la impartirea bonurilor de mititei si bere gratuita. Strange in jurul sau cativa membri de partid cu ordin sa imparta bonurile inscriptionate cu 1 mai muncitoresc romanesc. Intre timp, lumea se opreste in fata gratarelor: “Cand ne dati, dom’le, bonurilea alea?”.
Copii mici, momeala pentru mititei
Urmeaza scene cu oameni flamanzi. Sute de bucuresteni se calca in picioare pentru tichete, manati in lupta de stomacul gol: “Da si mie ca sunt batrana si n-am mancat de ieri sera”. Altii se arunca in imbulzeala cu copii in brate. “Da-mi bonu` ca plange copilu` de foame”.
Distribuitorii de bonuri se caznesc sa calmeze multimea. “Sunt pentru toata lumea. Hai sa fim civilizati”. Fara succes. Apelurile la calm se pierd intr-un cor de urlete. Sute de maini intinse cer cu disperare: “Da-mi bonu`!!! Am votat cu Vanghelie”. Un barbat iese victorios din multime. Face cativa pasi in spate, priveste intreaga scena si racneste cat il tin plamanii: “Vanghelie,l da-le de mancare! La romani le e foame, baaa!!! Da-ne de mancare, Vanghelie!!!”.
Chinezi la panda
Asaltul pentru bonuri continua zeci de minute. La cativa metri de gloata, cativa chinezi urmaresc cu atentie scena. Pentru ca nu vorbesc nici romana, nici engleza explica prin semne ca au venit pentru mancare. Foarte vioi, doi dintre cei sase chinezi intra in multime si se intorc cu prada: doua bonuri de mici. Le predau colegilor dupa care isi mai incearca o data norocul.
Exasperati de corul de guri flamande care urla dupa mancare, reprezentantii PSD cedeaza si arunca teancurile de bonuri in aer. Zecile de batrani si tineri se napustesc dupa ele. Cativa cad la pamant si sunt calcati in picioare.
O parte din participantii la chermeza pesedista raman cu buza umflata. Un alt locuitor din sectorul 5 sustine ca majoritatea vecinilor sai au fost contactati de reprezentatii PSD, care au facut liste cu cine primeste mici gratis. “Ne-au sunat de dimineata si ne-au spus ca suntem pe lista si sa venim cu buletinul ca primim mici si bere. Ne-a pacalit. Tocmai pe noi care facem curatenie aici”, se plange o tanara angajata la salubrizare.
Vanghelie: L-am luat cu mana. Ati vazut?
In cealata parte a parcului, presedintele PSD, Mircea Geoana, e personajul principal. Se plimba prin multime, strange maini, se pozeaza cu doamnele , mangaie copii si isi exprima fericirea de a se afla in mijlocul bucurestenilor.
Dupa o ora jumatate de plimbat prin multime, Geoana si Vanghelie se intalnesc si se aseaza impreuna la o masa de plastic. Mananca alaturi de invitati traditionalul mititel. Inconjurati de presa, camere de luat vederi si aparate foto, Mircea Geoana si Marian Vanghelie devoreaza mici si beau cate un pahar de bere.
„L-am luat cu mana, ati vazut? Eu mananc romaneste!”, comenteaza Vanghelie catre jurnalistii stransi buluc in jurul mesei.
Dupa mica reprezentatie de populism, cei doi lideri trec la furculite. Spre desosebire de anii trecuti, liderii social-democrati renunta la discursurile de pe scena, inlocuindu-le cu declaratiile la mini-studiourile televiziunilor amplasate in parcul Izvor.
E bun si micul ud si crud
Intre timp, pe scena, taraful de lautari angajat de Vanghelie canta de voie buna. Mai multi bucuresteni ghiftuiti de mici, carnati si bere incing hore. Trei femei prind un catelus dischist cu sepcuta rosie si il iau la dans.
Liderii PSD pleaca din parcul Izvor lasand in urma gratarele incinse si micii sfarind. In jurul orelor 18 00, sarbatoarea campeneasca e intrerupta de ploaie. Desi gratarele se sting, zeci de bucuresteni se incapataneaza sa ramana la cozi pentru un mic ud si crud.
Severin: Am ajuns o societate de pomanagii
Europarlamentarul PSD, Adrian Severin a criticat dur, la relitatea FM, evenimentul din Parcul Izvor organizat de proprii colegi de partid. „Evenimentele precum cel de astazi din parcul Izvor nu reprezinta decat o mita sociala. Am ajuns o societate de pomanagii. Astfel de gesturi nu au nicio legatura cu doctrina crestina, ci sunt, mai degraba, gesturi ale miluirii oligarhice”.
In replica, organizatorul parangheliei, Marian Vanghelie, considera ca unii politicieni au „sechele comuniste pe creier”
‘Avem foarte multi politicieni care mai au inca niste sechele comuniste pe creier si au senzatia ca vine Bau-Bau dupa ei daca sarbatoresc cumva o traditie internationala cum s-ar fi sarbatorit pe vremuri. Cred ca si prin PSD sunt cativa. Ma intereseaza doar sa fiu alaturi de muncitorii din Romania’‘, a declarat Vanghelie.
Primarul sectorului cinci a refuzat sa spuna cat a costat petrecerea cu mici si bere. E evitat raspuns si la intrebarea daca evenimentul a fost platit din bani publici sau din sponsorizari private.