Despre presa din Romania… moguli… jurnalisti si… profesia asta

Veti zice „na, acum se afla si ea in treaba sa vorbeasca despre asta, dupa ce, de doua zile, doar asta comenteaza si scriu toti pe bloguri si in editoriale”. Daca asta simtiti citind titlul, inchideti fereastra, parasiti blogul. Pentru ca aici voi vorbi despre ce vad eu, jurnalist de meserie, ca se intampla in presa si la tv, dintr-o postura frustranta: citind ziarele, cometariile, blogurile. Sunt in Anglia din ianuarie si nu va imaginati cat de frustrant este pentru mine sa fiu in afara lucrurilor, sa am ca sursa de informare doar presa, fara prea multe discutii cu colegii din prietenii mei jurnalisti.

Prin urmare, vorbesc aseara la telefon cu iubitul meu care imi spune ca e o emisiune pe Realitatea TV in care sunt – prin telefon sau altfel – Vantu si Patriciu si tema este „Mogulii si oamenii lor”. Va dati seama ca asta mi-a starnit curiozitatea la maxim. Din pacate, am avut cursuri de dimineata de la 9 pana la 6 seara ca sa vad ce s-a discutat acolo. Am citit transcriptul emisiunii (trimitere de pe HotNews.ro spre Monitoring Media) si am fost zguduita de niste afirmatii. Apoi am citit presa si m-au socat niste rafuieli intre jurnalisti prin articolele lor de opinie.

• „Mogulii” Vantu si Patriciu au spus deschis chestiile pe care le gandesc si pe care le gandim si noi, masa anonima, despre ei.
• Cinismul maxim a fost atributul lui Vantu: „Daca statul este incapabil sa isi protejeze resursele, este problema statului, nu a omului de afaceri. Omul de afaceri incearca, este treaba statului sa il prinda si sa il lege”.
• „Intariti-va statul!”, a fost o replica incredibila. Voi – cei multi, mare masa – aveti statul, eu, mogulul, sunt deasupra lui. Nimeni n-a avut replica la asta, pacat, pentru ca ramane intrebarea fireasca: dar e doar statul nostru, nu si al lui Vantu?

Premisa emisiunii, asa cum o anuntase initial Tatulici, a fost TRU si concedirea lui de la Cotidianul. De indata ce am citit duminica ultimul lui text in Cotidianul, m-am intrebat si v-am intrebat cine a procedat mai bine: el, ca s-a revoltat ca a fost izgonit din paginile ziarului, sau Sever Voinescu, renuntand la postura de jurnalist-editorialist cand a devenit candidat al PDL la alegerile parlamentare.

Nu v-am zis opinia mea, am vazut insa opiniile voastre. Eu cred ca TRU nu e indreptatit sa scrie in aceasta perioada ca jurnalist, nu cred ca ar fi fair. Pentru mine el nu mai e doar un jurnalist – cu opinii si simpatii politice evidente si recunoscute – ci e un jurnalist devenit om politic prin prezenta sa pe o lista de partid, prin candidatura sa la alegerile europene. Punct. Daca va ajunge eurodeputat si va avea o rubrica intr-un ziar in calitate de eurodeputat, atunci va fi asa cum zicea el ca se intampla in presa occidentala: un politician care isi exprima opiniile. Insa atunci ar scrie dintr-o alta postura, nu cea de jurnalist. Daca TRU spune acum ca e jurnalist, pentru mine, cititor regulat si fidel, nu mai e credibil. Orice as citi scris de el acum as interpreta in cheia urmatoare: isi face campanie, ii serveste scopului politic. Poate gresesc, insa cred ca a fi jurnalist si a fi om politic sau consilier in vreun minister (cum am vazut niste cazuri) in acelasi timp este incompatibil.

Pe de alta parte, a existat un intreg context pentru indepartarea lui de la Cotidianul, am vazut asta citind ziarele. In ceea ce-l priveste pe Sever Voinescu, el stabileste acum contextul si povesteste pe blogul lui cum a plecat de la Cotidianul, provocat fiind de comparatiile dintre cele doua situatii si textul meu aparut pe HotNews.ro.

Opinia pe care mi-am exprimat-o este a unui simplu om, care se pronunta doar pe baza unor fapte cunoscute publicului larg si a unui jurnalist care crede – naiv si/sau idealist – ca un om care face meseria asta nu trebuie sa fie inregimentat politic, chiar daca are propriile simpatii si optiuni politice, si trebuie sa incerce ca in ceea ce scrie sa fie cat mai obiectiv si echidistant. Poate mai cred asta pentru ca pe domeniile pe care scriu eu pot sa incerc sa fac asta, vreau sa fac asta, sper ca imi si reuseste.

Am vazut insa ca situarea intr-o tabara, pro-TRU sau contra-TRU, a starnit adevarate dispute intre jurnalisti si ceea ce m-a surprins este vehementa cu care se ataca sau raspund prin presa. Am citit dialogul publicistic dintre colegul meu Dan Tapalaga si Doru Buscu si m-a socat tonul lui Buscu din articolul din Catavencu. Dan este mai elegant in exprimare, dar la fel de vehement. Nu vreau sa ma pronunt asupra continutului „discutiei” lor, nu ma situez de partea niciunuia dintre ei. Constat insa patima cu care se ataca, cu care dialogheaza intre ei prin intermediul articolelor de presa.

Cand citesc toate astea imi spun ca imaginea mea despre jurnalism, despre profesia asta e una idealizata, ca ideea mea despre cum ar trebui sa fie facuta meseria asta nu are cum sa fie compatibila cu realitatea. Mi-am dorit de la 13 ani sa fiu jurnalist, imi place meseria asta, vreau s-o fac bine si sa fiu eu multumita si impacata cu mine atunci cand imi asum sa imi pun semnatura pe un articol. De aceea ma doare cand vad ostilitate impotriva jurnalistilor, cand oamenii generalizeaza si ne fac pe toti aserviti sau corupti sau superficiali. Ma enerveaza niste colegi de-ai mei de-aici, din Anglia, printre care sunt singurul jurnalist, ei toti lucrand in guvernele tarilor lor, din a caror atitudine reiese aceeasi ostilitate uneori sau desconsiderare la adresa presei. (Ce stiti voi jurnalistii, noi cei din administratie detinem adevarul despre mersul lucrurilor in tara, voi faceti speculatii si stiti ce vrem noi sa va spunem, va chinuiti sa aflati informatii din interior, pe cand noi suntem „interiorul” – cam asta e atitudinea).

Cand vad astfel de dialoguri, cand vad proprietarii de presa cum recunosc deschis ca o folosesc pentru a se apara si a ataca, nu pot sa nu ma gandesc la jurnalistii care nu sunt marii lideri de opinie, dar care-si fac munca onest in trusturile de presa ale mogulilor (si editorul le schimba titlul sau leadul materialelor) si sa-mi spun ca sunt cei mai nedreptatiti. Multi dintre ei poate sunt la fel de idealisti ca si mine. Slava cerului ca suntem niste idealisti realisti, asa ca nu ne spuneti ca asta nu se intampla numai in Romania. Stim asta foarte bine.

Citeste si comenteaza pe blogul Menaru.