Skip to content
Xi Jinping, Vladimir Putin, Jair Bolsonaro, Narendra Modi și Cyril Ramaphosa, Foto: Mikhail Klimentyev / AFP / Profimedia
Panorama.ro

Cine sunt noii „nealiniați". Pariul întunecat al jumătății de lume care nu joacă alături de Occident, contra Rusiei

Eroismul Ucrainei a reușit să unească Occidentul mai mult ca niciodată, de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Însă în același timp a adus în față și o logică geopolitică pe care n-am mai văzut de la destrămarea URSS. Așa-numitul „Global South” (Sudul Global) a condamnat la ONU invazia rusească, dar s-a ferit să se alinieze la politica sancțiunilor, pornită de Statele Unite și aliații săi occidentali.

E vorba de statele mai puțin dezvoltate economic, dar și de puteri regionale din emisfera sudică. În spatele acestei decizii, a stat un calcul cinic: aceste state caută să nu alieneze niciuna dintre cele două tabere și să recreeze o mișcare asemănătoare „țărilor nealiniate”.

La începutul războiului, nu mai puțin de 141 de țări au votat rezoluția Adunării Generale a ONU din 3 martie 2022, care condamna invazia Rusiei în Ucraina. Chiar dacă nu a avut efecte politice, acest gest ar fi trebuit să arate o solidaritate puternică de partea Ucrainei. Au fost și cinci țări care au votat împotrivă, alături de Rusia fiind Siria, Eritreea, Coreea de Nord și Belarus.

Cele mai grăitoare sunt însă numele care apar pe lista celor 35 de țări care s-au abținut. Printre ele se numără China și India, dar și numeroase alte state din Emisfera Sudică, în principal Africa, America Latină sau Asia de Sud și de Sud-Est, care fac parte din rândul statelor mai puțin dezvoltate, dar care împreună pot căpăta o greutate geopolitică importantă.

Citește mai mult pe Panorama ro