Sari direct la conținut

Ce legatura are Romania cu fabricarea statuetei Oscar

HotNews.ro

Istoria statuetei celei mai ravnite din lume e legata de legenda cu unchiul Oscar, dar putina lume stie ca proprietarul firmei care produce statueta are bunici nascuti in Romania. Aceasta poveste va face subiectul emisiunii „5th Avenue” difuzate joi, 26 februarie, ora 14:30, la Radio Romania Cultural.

Si povestea ar incepe cam asa: in anul 1938, tatal actualului proprietar al firmei R.S.Owens, care la acea data facea bani din vanzarea de hrana pentru porumbei, a ajuns prin nu se stie ce mijloace in posesia a doua trofee Oscar, la pret de producator. Omul le vinde cu profit, iar in multi ani ideea unei afaceri are timp sa se coaca.

In anii 80, compania a fost solicitata, spune Scott Siegel, actualul proprietar al R.S. Owens, chiar de Academia Americana de Film sa fabrice in serie pretioasele statuete. Si de atunci colaborarea nu s-a incheiat.

La emisiunea „5th Avenue”, realizata la Radio Romania Cultural de Ioana Baldea, Scott Siegel ii impartaseste colaboratorului postului din SUA, Marian Petruta, cateva dintre secretele de fabricatie ale Oscarului: din ce materiale e alcatuit trofeul, ce masuri de securitate sunt asigurate pentru transport, cat costa realizarea lui, dar va da si cateva amanunte legate de disparitia statuetelor, in anul 2000.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro