Sari direct la conținut

Fii atent la relație, nu la copil!

Cuplu, Foto: Shutterstock
Cuplu, Foto: Shutterstock

Tata și mama nu sunt doar două persoane. Tata și mama sunt două relații. Iar la celelalt fir al relației este copilul. Este ceva ce am înțeles cu greu atunci când am devenit tată. În viața mea a apărut un copil, dar și o relație pe care nu am știut să o gestionez. Mi-a fost frică să nu eșuez și am realizat rapid că doar ce i-am transmis prin gene nu imi va fi de mare ajutor.

Trebuie să fac ceva cu această relație, nu cu acest copil.

Nu e de ajuns să fiu acolo, ci să fiu într-un anume fel pentru copilul meu. Și am început să citesc, să mă documentez, să merg la tot felul de ateliere, conferințe. Tot pachetul. Și chiar a fost o pasiune, nu doar o decizie de a face ceva în noua relație. Am uitat ceva însă foarte important. Și ăsta e motivul pentru care am scris acest articol.

Un triunghi va avea întotdeauna 3 laturi

Dacă vrei să ai copii sau aștepți unul chiar acum, te rog, fii atent la o noua relație care apare în casa ta, pe care eu am ignorat-o până când copilul a decis cumva să ia asupra lui, la 2 ani, responsabilitatea de a o salva. Este relația dintre Soț și Soție. Ca să-ți fie și mai ușor să mă înțelegi, imaginează-ți un triunghi. Două laturi merg spre copil, iar una lipsește. Ce se întâmplă atunci e cu adevarat dureros. Lipsa relației dintre mine și Maria a aruncat o povară grea asupra lui Efrem în primii ani de viață.

Și nu e ușor pentru un copil.

El era vârful a tot ce făceam, ce visam, ce ne doream. Spre el se duceau toate intențiile noastre, toate proiecțiile noastre. El era viața noastră și o hrăneam în el. O greșeală pe care am făcut-o din multă ignoranță. Și l-am rănit atunci tare. Pentru că am vărsat în el toată povara vieții noastre și ne-am anulat resposabilitatea vieții noastre. Doar el conta. A fost o realitate atât de dură, încât, în scurt timp a trebuit să ne trezim la viață.

Triunghiul relațional suferea, iar vârful nu știa spre ce latură să încline. Oscila ba între mama, ba între tata. Nu exista o bază sănătoasă, doar relații de iubire care convergeau spre același punct.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.RO

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro