Sari direct la conținut

Anca Damian: "Am vrut ca filmul Intalniri incrucisate, sa transmita un mesaj de iubire"

HotNews.ro

Filmul Ancai Damian „Intalniri incrucisate” are premiera in Romania pe data de 23 ianuarie la cinema Studio si va fi proiectat si la Festivalul International de Film de la Göteborg in perioada 23 ianuarie – 2 februarie. Anca Damian a stat de vorba cu Hotnews.ro despre cum a luat nastere filmul, care este ideea din spatele lui si care au fost cele mai dificile momente de la filmari.

Daca puteam sa spun povestea in cuvinte, nu faceam un film. Intotdeauna alegi mijlocul de comunicare cel mai adecvat pentru ceea ce vrei sa transmiti. Filmul „Intalniri incrucisate” are complexitatea unei structuri de triptic, este o formula care a mai fost folosita in cinematografie, exemplu Amores Perros si Babel. Nu e o formula cinematografica noua, insa provoaca spectatorul deoarece odata cu fiecare poveste din triptic se afla la un nou inceput.

Trailerul filmului

Povestile nu sunt separate, noi de fapt schimbam unghiul si mergem cu un alt protagonist, un personaj secundar din prima poveste care devine principal in a doua, si tot asa. Un personaj secundar din prima poveste devine principal in a treia poveste. Este ca si cum am avea posibilitatea de a vedea si din punctul altuia de vedere, pune-te in locul celui din fata ta si vezi si unghiul lui si cum percuteaza intalnirile care tie iti par neinsemnate.

De ce am facut acest film

Am vrut ca acest film, prin emotie, sa transmita un mesaj de iubire. Personajele sunt afectate si marcate de cursul intamplarilor, si niciunul nu are un final fericit din punctul lumesc de vedere. Dar toate personajele au un mare castig in intelegearea iubirii, iubirea ca si compasiune, iubirea de aproape. Probabil este o caracteristica feminina, ma

Regizoarea Anca Damian
Foto: HotNews.ro

intereseaza in primul rand emotia. Prefer sa ma adresez inimii chiar daca lectia primita astfel doare. Au fost multi spectatori care au iesit din sala si au spus ca sunt foarte incarcati, dar era o stare de implinire in privirea lor si asta m-a incurajat, ceea ce am vrut sa spun, s-a transmis.

Cum s-a facut filmul

Ideea a pornit ca un bulgare de zapada. Constructia lui seamana cu constructia unui om de zapada. Am pornit de la un articol de-al lui Dobrovolschi din B-24-FUN care aflase de la Eugen Istodor ca exista un tiz de-al lui, un detinut care din admiratie, a dorit sa fie strigat Dobrovolschi in penitenciarul Rahova. Acest articol mi-a dat idea unui scurtmetraj la care incercam sa egalizez oarecum vedeta mediatizata cu detinutul condamnat pe viata din peninteciar inchis pentru o talharie.

Am pornit sa fac scurtmetrajul gandindu-ma ca si vedeta, dupa intalnirea ratata cu un detinut care sustine ca-i seamna – dar care defapt nu ii spune nimic, poate sa-si piarda cumpatul.

Ducandu-ma la penitenciar sa fac prospectii, am cunoscut PR-ul de la Administratia Penitenciarelor, pe Dana Cenusa, care mi-a inspirat personajul directoarei, povestea doi inspirata fiind de aceasta intalnire incrucisata.

Ultima poveste este imaginata, a venit ca o rotunjire. Are un personaj pe care l-am iubit foarte mult, este cel care moare, incheie traseul vietii, viata fiind de fapt o calatorie catre moarte. Pe de alta parte, aduce povestea la nivel ultim. Exista in cadrul filmului povestea directoarei, intalnirea directoarei cu un personaj finlandez. Filmul este o coproductie romano-finlandeza, o parte vorbit in engleza, povestea 1 si 3 sunt mult mai unitar legate, stilistic vorbind. Povestea doi este mai ampla.

Discutam de un realism care aluneca uneori in suprarealism, exista lucruri pe care nu le poti discerne daca incerci sa le intelegi dupa logica conventionala.

Am rostogolit un bulgare si-am intregit o poveste. Si asta nu singura: am avut o echipa extraordinara de actori, colaborari minunate cu echipa imagine-montaj.

Momente dificile

A fost un film cu foarte mult consum sufletesc. S-a facut foarte repede, doar 19 zile de filmare. Am investit o energie imensa care a incalzit acest proiect si intreaga lui desfasurare. Sunt unele proiecte care aluneca, care te conduc cu usurinta catre final…

Filmarile au avut loc in Bucuresti, a fost o singura filmare pe drum spre Slobozia, dar ne-am intors seara. Toate au avut loc in locatii reale, inclusiv penitenciarul, cu toata dificultatea ce-o implica. Trebuia sa fim toti controlati pe rand, mediul impunand niste reguli stricte. Exista niste porti peste care nu se poate trece decat daca te duce cineva. Nu puteam comunica cu exteriorul. Filmarile in penitenciar au durat 6 zile epuizante.

Penitenciarul este in sine un loc „greu”. Este un loc in care societatea, nestiind ce sa faca cu „oamenii problema”, ii inchide in custi, ca pe animale, pe o anumita perioada de timp, zicand ca oamenii aceia vor iesi mai buni. Nimeni nu este mai bun pentru ca sta inchis.

De ce fac film

Cred ca exista o diferenta intre a face o profesie si-a face arta. Cateodata prin profesionalizare iti pierzi legatura cu pornirea initiala. Prima dorinta a fost sa fac arte plastice. Am ajuns la imagine de film, sunt singura femeie din Romania care a facut imagine la film de fictiune. Apoi am inceput sa fac documentar ca regizor, pentru ca am avut povesti de spus.

Am ajuns la fictiune avand de spus o poveste. Am o atractie catre filmul de fictiune, intotdeauna am avut. Mi se pare ca documentarul intra in intimitatea oamenilor si daca ai putina delicatete, simti ca faci o indiscretie. Prefer sa pun glicerina unui actor decat sa vad un om plangand. Mi se pare ca in fictiune intru intr-o zona mult mai libera si ca interactiunea cu viata reala devine o piedica la documentar. Noroc ca mai sunt si alte formule si ca genurile gliseaza.

Traseul filmului la festivalurile internationale

Filmul a avut premiera internationala la Pusan in Corea, a fost la Chicago – singurul film romanesc selectionat. A fost la Cottbus in Germania, la Goa, India, este zilele acestea la Pune, tot in India si este selectionat la Goteborg la sfarsitul acestei luni. Pana acum aceasta este traseul.

Au fost multe festivaluri care l-au selectionat: a fost vazut la Cluj de catre selectionera de la Pusan, si multe festivaluri (Cottbus, Goa, Goteborg) au cerut ei filmul.

Exista un traseu pe care filmul si-l ia singur. Nu cred in arta facuta pentru tine, mesajul trebuie sa ajunga la ceilalti, scopul artei fiind sa facem o lume mai buna.

Tot ceea ce fac corespunde sensului vietii mele, profesia mea este un mesaj catre cel de alaturi. Ma consider o norocoasa pentru ca pot sa lucrez facand arta.

Cum a fost primit filmul de criticii straini?

A fost un mare noroc. Am avut niste emotii ingrozitoare pentru iesirea filmului in lume. O cronica extrem de pozitiva a aparut in Variety in timp ce in Romania apareau cronici destul de rezervate. In presa internationala a fost bine primit, la Cottbus a fost comparat cu Short Cuts al lui Robert Altman.

De multe ori prefer sa nu citesc cronicile. E un film care are niste calitati, care transmite, care emotioneaza. Cand mesajul a ajuns si sala a fost plina si incarcata, scopul a fost atins.

Cum este contactul cu studentii?

Eu predau imagine de film. Se schimba generatiile, se schimba mentalitatile, se schimba si tehnologia. Concurenta nu mai este la fel de mare la admitere: cand am dat eu admitere, erau 106 pe 6 locuri, acum sunt 18 pe 12 locuri. Poti sa lucrezi intr-o televiziune foarte bine fara sa ai facultate. Putini au sansa sa faca aceasta meserie la cel mai inalt nivel, si ei stiu asta. Si totusi continua sa-mi placa. Contactul cu generatiile noi este un privilegiu pentru ca intelegi de fapt ce se intampla, cum se schimba lumea. Esti mult mai constient de timpul prezent, de toata aceasta curgere a timpului.

Filmul intra in cinematografe in Bucuresti la cinema Studio pe 22 ianuarie, e vorba de o avanpremiera de gala, urmand sa fie difuzat incepand cu 23 ianuarie la Hollywood Multiplex, CityPlex si la Movieplex .

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro