Sari direct la conținut

Ziua nationala a Romaniei, sarbatorita si de romanii emigrati in Marea Britanie

HotNews.ro

Ziua nationala a Romaniei a fost sarbatrorita oficial si de romanii emigrati in Marea Britanie. Ansamblul folcloric Colinda, din localitatea Mioarele, judetul Arges si interpreta de muzica populara Theodora Paunescu Tuca au concertat in Covent Garden, Slough si la Royal Automobile Club, in apropiere de Piccadilly Circus. Concertele au facut parte dintr-o serie de evenimente culturale organizate de catre Ambasada Romana in colaborare cu Institutul Cultural Roman.

In localitatea Slough exista in jur de 250 de romani, confirm consiliului local, dintre care peste 100 sunt de etnie roma. Subday Expres scria cu cateva zile in urma „Datorita evenimentelor nefericite din Slough de la inceputul acestui an, care au implicat comunitatea rroma, am hotarat sa imbunatatim imaginea Romaniei si sa le oferim locuitorilor o idee despre ceea ce inseamna cultura romana”, afirma purtatoarea de cuvant a ambasadorului roman la Londra, Narcisa Nitu.

Ansamblul Colinda a incheiat sarbatoarea celor 90 de ani de la Marea Unire la Royal Automotive Club, unde au urat pentru aristocrati, politicieni romani si straini, lorzi si ducese. Printre cei prezenti s-a aflat si lordul Alan Watson de Richmond, presedintele Consiliului Britanic al Acreditarilor si fost membru al Inaltului Grup pentru Romania al Parlamentului European. Lordul, care a fost dintotdeauna un sustinator al minoritatii romane, si-a gasit timp pentru a-si oferi impresia pentru cititorii HotNews despre imagine Romaniei.

Reporter: Cum vi s-a parut spectacolul din aceasta seara?

Lordul Alan Watson de Richmond: Vin la acest gen de receptii de cativa ani si au fost intodeauna foarte oficiale si nimic neobisnuit nu s-a intamplat vreodata. Dar cred ca spectacolul din aceast an, cu tineri care canta si danseaza, este o noutate binevenita.

Reporter: Cum gasiti eforturile Romaniei de a-si imbunatati imaginea?

Lordul Alan Watson de Richmond: S-ar putea sa sune ciudat ceea ce spun, dar Romania nu are nimic de pierdut. Romania ar trebui sa se expuna pe cat de mult posibil, pentru ca, in mod inevitabil, Romania intra in competitie cu alte tari est-europene din UE: trebuie sa concureze pentru a atentie. Exista si unele aspecte negative: am vazut recent un documentar despre orfelinate. M-a infuriat deoarece Romania a facut progrese mari si acestea n-au fost recunoscute. Documentarul a prezentat doar aspecte negative, ceea ce mi s-a parut incorect si nefiresc. Dar cred ca noul ambasador este energetic si incearca sa-si faca inteles mesajul si am sa-l ajut cu siguranta daca-mi va sta in putere.

Reporter:La ce progrese va referiti?

Lordul Alan Watson de Richmond: Ma refer la progresul realizat vis-a-vis de orfelinate, care este unul consistent pentru ca au reusit sa gaseasca parinti unui numar mare de copiii din aceste orfelinate. Dar trebuie sa tinem cont ca Romania incearca sa rezolve o problema istorica, ale carei origini se gasesc in era ceausista. Dar sunt de parare ca, in curand, se vor produce schimbari nu doar materiale, ci si legale in Romania, si asta este important.

Reporter: Credeti ca rezultatul alegerilor va influenta felul in care Romania este privita in Europa?

Lordul Alan Watson de Richmond: Din experienta mea, pot sa va spun ca imaginea unei tari nu este in totalitate definita de guvernul ei. Mult mai important este CV-ul de realizari. Si daca oamenii sunt convinsi ca Romania aduce rezultate impotriva coruptiei, ca progreseaza in sistemul legal si ca situatia economica a tarii se imbunatateste, aceste lucruri vor conta cu adevarat. Mai exista un aspect: fiind un membru al Uniunii Europene, Romania devine un aliat, deci depinde si de gradul de implicare a tarii in alte probleme si provocari ale Europei. Imaginea se va contura in jurul progreselor pe care Romania le va face si in jurul statutului de vecin si aliat de incredere.

Ziua Nationala a Romaniei va mai fi sarbatorita si in alte localitati unde se afla importante comunitati romanesti: centrul universitar din Canterbury, (1 decembrie), orasele Aberdeen (10 decembrie), Cardiff , Nottingham (6 decembrie) ai Edinburgh (7 decembrie).

In intervalul 1 – 14 decembrie 2008, Ambasada Romaniei la Londra va organiza, impreuna cu ICR, o expozitie foto-documentara pentru marcarea a 90 ani de la Marea Unire.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro