Sari direct la conținut

Premiile curg in valuri pentru "Pescuit sportiv" – ieri Estoril, azi Salonic

HotNews.ro

Echipa lungmetrajului de debut al lui Adrian Sitaru nu mai stie cum sa se imparta. De-abia intoarsa din Belarus, Maria Dinulescu a zburat azi la Salonic pentru ceremonia de premiere. Ieri, „Pescuit sportiv” a fost premiat la Estoril cu Premiul Special al Juriului (fusese reprezentat acolo de Adrian Titieni), iar asta-seara a mai impuscat doua premii la Salonic: Premiul Special al Juriului Silver Alexander si Premiul de interpretare feminina – pentru Maria Dinulescu si Ioana Flora.

Maria Dinulescu a aflat intorcandu-se ieri seara de la Otopeni (venea de la Minsk), ca trebuie sa plece a doua zi la Salonic. „Eu, de cand am aflat ca Salonicul da premiu pentru actrita, stiam ca o sa fie premiul nostru, al meu si al Ioanei, pentru ca scenariul e foarte bine scris si personajele foarte bine construite”, a declarat Maria Dinulescu pentru Hotnews, ea aflandu-se la Salonic impreuna cu Adrian Sitaru si cu producatorii francezi ai filmului.

Maria Dinulescu ne-a mai spus, intre festivitatea de premiere si petrecerea de dupa, ca ”Oamenii au reactionat foarte bine la anuntul celor doua premii romanesti. Cand am urcat pe scena, eu am multumit producatorilor, lui Adrian si macheuzei care ca a fost inspiratia mea pentru personaj.”

Unul dintre membrii juriului, Dionysis Savvopoulos, a numit pe Maria Dinulescu „revelatia festivalului”.

Al doilea premiu ca importanta din palmaresul competitiei internationale, Premiul Special al Juriului Silver Alexander este in valoare de 22.000 de euro.

La Estoril, festival aflat la a doua editie, juriul care l-a premiat pe Adrian Sitaru a fost compus din personalitati precum Cristina Iglesias, Paul Auster, J.M. Coetzee si Juliao Sarmento. Filmul a fost reprezentat de actorul Adrian Titieni. 14 productii europene s-au confruntat pentru trei premii.

„Pescuit sportiv” a fost premiat ex-aequo impreuna cu filmul suedez „Involuntary”, realizat de Ruben Ostlund, in vreme ce Premiul pentru Cel mai bun film a fost acordat rusului Mihail Kalatozişvili pentru un film realizat in maniera clasica, „Wild Field”. Un alt film rusesc, „Shultes” (regia Bakur Bakuradze) a fost distins cu Premiul Cine-Europa.

Festivalul de la Salonic este deja un reper in elita festivalurilor mondiale.

Din juriul acestei editii au facut parte: Michael Ondaatje, David Robinson, Diablo Cody, Lita Stantic, Yesim Ustaoglou , Emilie Dequenne si Dionysis Savvopoulos. Filmul lui Adrian Sitaru a concurat in Competitia Oficiala alaturi de alte 13 filme, printre care „A Broom Becomes a Goldfish” de Kim Don-joo, „A Week Alone” de Celina Murga sau „Without” de Alexander Avranas.

La aceasta a 49-a editie, festivalul a inclus lungmetrajul lui Radu Muntean, „Boogie”, in programul de lungmetraje al sectiunii „Balkan Survey” si a programat un grupaj special „Spotlight: Romanian Shorts”, cuprinzand filmele: O zi buna de plaja” de Bogdan Mustata, „Afterimage” de Catalin Leescu, „Alexandra” de Radu Jude, „Cronica unei morti amanate” de Andrei Gruzsnicki, „Acasa” de Paul Negoescu, „Megatron” de Marian Crisan, „Fatza galbena care rade” de Constantin Popescu, „Joi” de Hadrian Marcu, „Valuri” de Adrian Sitaru si „Stii tu” de Liviu Marghidan.

De asemenea, proiectul lui Andrei Gruzsnicki, „Cealalta Irene” a participat in subsectiunea „BalkanWorks in Progress”.

In acest an, Salonicul a programat omagii cineastilor Ousmane Sembene si Terence Davies, invitandu-i pe fratii Jean-Pierre si Luc Dardenne sa sustina un masterclass. Acelasi lucru valabil si pentru Oliver Stone, Takeshi Kitano, Emir Kusturica, Willem Dafoe, Gustavo Santaolalla sau Diablo Cody.

Festivalul a gazduit si avanpremiera celui mai recent film al lui Theo Angelopoulos, „The Dust of Time” si s-a inchis asta-seara cu proiectia lui „Frost/Nixon”, in care Ron Howard se opreste asupra celebrului interviu pe care Richard Nixon (interpretat de Frank Langella) i l-a acordat lui David Frost in vara anului 1977, la trei ani dupa Afacerea Watergate.

„Pescuit sportiv” nu este o poveste de dragoste, ci un film despre ce este dragostea”, a spus Adrian Sitaru la intalnirea cu publicul pe care a avut-o pe 17 noiembrie. „Lucrul pe care l-am descoperit in timpul filmarilor a fost ca omul este cea mai autodistrugatoare specie, nu doar pentru ca fumeaza si ca nu e atent la ce mananca, ci pentru ca tinde sa-si distruga relatiile.

Observ asta peste tot, in mediul meu familial sau in viata prietenilor. Relatiile nu functioneaza bine, si numai noi suntem de vina. Nu stiu de ce se intampla acest lucru, dar incerc sa aflu raspunsul facand filme. Desi nu ma intereseaza politica, ii inteleg puterea si felul in care ne influenteaza comportamentul.”

“Pescuit sportiv” /”Hooked” este o coproductie romano-franceza ( Movie Partners in Motion Film & 4Proof Film in coproductie cu ARTE) si ii are in rolurile principale pe Adrian Titieni, Ioana Flora, Maria Dinulescu, Alexandru Georgescu si Sorin Vasilescu.

Avand scenariul realizat dupa o idee de Radu Jude, filmul a fost prezentat in aceasta toamna la “Venice Day”, The Times BFI London Film Festival, Toronto si va face parte la sfarsitul acestei luni din programul Festivalului de la Stockholm.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro