La coada, la mormantul lui Iisus

Am avut norocul ca de trei ori in doi ani sa ajung la Sfantul Mormant. Experienta este unica, dincolo de intalnirile personale pe care fiecare le are cu Dumnezeu acolo. Ce se intampla in acest pol al lumii este o metafora in mic a milenii de umanitate. O metafora despre noi, cu ceea ce ne face si minunati, si respingatori.

De fiecare data m-am intrebat in Biserica Sfantului Mormant ce am facut ca sa meritam ca Iisus sa moara pentru noi. Prima data, la coada la care stateam erau doi israelieni cu o adolescenta americana. Cand aproape ajunseseram sa intram la mormant, tanara si-a intrebat insotitorii pentru ce stau, de fapt, la coada si, cand i s-a explicat ca acolo se considera ca a fost mormantul lui Isus, a spus: „Da?! Ce interesant!” Dar acesta e un amanunt lipsit de importanta. Fata nu stia.

Am mai vazut pe peretii bisericii, pe langa crucile scrijelite de cruciati adanc in piatra, si traditionalele „Geta, Daniela si Costica”, dar si Gete, Daniele si Costici din alte natii.

Ce m-a surprins/amuzat a fost sa vad oameni care incercau sa se bage in fata ca sa intre la mormant. Adica e o coada groasa care ocoleste chilia, dar sunt persoane care se fac ca nu vad ca se sta la coada si incearca sa intre cu maxima naturalete. Si la Iisus te bagi in fata.

Mi-am imaginat ca in acest loc incarcat cu atat de multa energie buna, oamenii vor fi transfigurati, fie si pentru ora cat stau acolo, de sentimente de iubire fata se semeni., de grija fata de ei. Sau ca macar vor resimti exacerbate propriile mici scapari, mici greseli – si vor incerca sa se poarte cat mai crestineste. Macar cat sunt acolo.

Cand am ajuns in acest an si am prins in sfarsit o coada mai scurta, am fost surprinsa sa vad ca un preot aproape ia la bataie o turista care vroia sa faca poze in sectorul lui (desi fotografiatul e permis peste tot.). A strigat la ea si a scos-o afara din biserica, mergand in urma ei ca sa vada ca intr-adevar iese. Turista a vrut inutil sa-i sarute mana ca sa-i obtina iertarea. Cu doua zile in urma iar iesise scandal intre preotii armeni si cei grec ortodocsi. Poate de acolo se pastrase un soi de incordare.

Am nimerit la coada intre doua grupuri de turisti. In fata, italieni. In spate, filipinezi. ( Filipinezii incepusera sa strige „No photos! No photos!” , cu un aer disperat, catre cei care vroiau sa faca poze, speriindu-i. Erau draguti. Incercau sa fie de ajutor.). Am intrat in vorba cu italienii. Erau prietenosi. Unul chiar mi-a spus, cand a aflat de unde vin, ca are angajati doi ingineri romani si ca n-are nicio problema cu prezenta romanilor in Italia. (Vorbeam si noi ca sa treaca timpul.).

Niste filipineze din spate au intrat brusc in vorba cu mine cu cateva minute inainte de a intra la mormint. Una m-a intrebat ce fac cu baticele din mana, alta din ce tara sunt. A treia le-a spus celorlalti ca nu cumva sa intre inaintea mea, pentru ca eu vin imediat dupa italieni.

Un tanar a incercat sa intre de doua ori in fata cu o doamna, poate mama lui. N-a fost lasat nici prima, nici a doua oara. Nu stiu ce incerca sa le explice oamenilor. Poate ca femeia era bolnava si nu putea sta in picioare. Era vorba, oricum, de un minut, doua pierdute.

La un moment dat, alt tanar pur si simplu a tasnit spre intrarea la mormant, s-a eliberat de bratele care-l apucasera, si a ajuns inauntru. Cand am intrat, era in continuare acolo, rugandu-se in genunchi si parca cu furie. Cine stie ce drama avea?

Anul trecut, cand am intrat la mormant, s-a facut dintr-o data liniste. Tot vacarmul din biserica se stinsese. Era o pace extraordinara. Acum, parca era un soi de disperare in cautarea lui Iisus. Si in gasirea lui cat mai rapida.

Am vazut oameni care ies plangand din Biserica Sfantului Mormant, dar majoritatea nu se roaga si nu se reculeg, ci filmeaza sau fac poze. Credeti ca se vor reculege acasa, in fata calculatorului, cand le vor descarca?

Si anul trecut, si in acest an am gasit aceeasi concluzie pentru gandurile de la Sfantul Mormant si am s-o comunic, desi suna exact ca intr-o melodie pop sau ca intr-un scenariu ieftin, prea suav pentru realitatea noastra practica: Dragostea e ca floarea care nu se intreaba pentru cine infloreste. Pretul sacrificiului nu se contabilizeaza in cat de mult „se merita” sau nu.