Cercul vicios al interventiei statului in economie

Mai intai, guvernele au dat asigurari ca vor rezolva ele problemele din sistem. Dupa care au realizat ca nu au cum si ca trebuie sa se imprumute pentru asta. Nu pot sa ia simplu toti banii din bugetele de stat, pentru ca ar falimenta. Prin urmare, trebuie sa iasa pe piata internationala sa caute bani. Asta, insa, va duce la cresterea deficitelor finantelor publice, pe care guvernele vor trebui sa le rezolve prin marirea impozitelor sau prin reducerea cheltuielilor publice (pentru salarii, pensii, sanatate, educatie, transporturi etc.) sau prin adoptarea ambelor in acelasi timp, scrie Dan Popa, pe blogul lui.

Dar cand toate guvernele fac la fel, noua vanare a imprumuturilor are consecinte asupra intregii economii mondiale. Daca statele si guvernele incep sa „absoarba” toate capitalurile disponibile, atunci imprumutul pentru companii va fi mai scump.

Costul asigurarii fata de neindeplinirea contractului (credit-default swaps) la indicele Markit Traxx Crossover a explodat la 925 unitati de baza, peste cele 171 cat erau cand a izbucnit criza acum un an (100 unitati=1%). De exemplu, cererea redusa de bond-uri, obligatiuni, titluri (cu rating ridicat de AAA) a dus la explozia randamentelor instrumentelor financiare de credit cu 90 de unitati de baza in Europa, la nivelul de 400 unitati de baza care constituie un record din 1999, potrivit Merril Lynch.

O creditare mai scumpa a companiilor, insa, poate duce la noi falimente si la mai multe reduceri de locuri de munca, conducand spre „un cerc vicios” care poate sa aprofundeze criza, in loc sa o solutioneze.

Pana acum, guvernele au promovat masuri limitate de „cheltuieli publice” (majoritatea ca stimulente de impozitare si se discuta dezvoltarea de lucrari publice) care cu greu pot sa aduca solutii. Dar chiar si aceste demersuri provoaca dispute intre guverne, care sunt divizate pentru ca ortodoxia neo-liberala e pusa la indoiala.

Dileme similare creeaza si reducerea dobanzilor, care nu pare sa functioneze. In teorie, acest lucru ar putea sa ajute: va reduce ratele imprumuturilor de consum si ale companiilor. Dar, in practica, nu exista garantii ca bancile vor „trece” aceste profituri la imprumutati sau companiilor carora le-au acordat credite. Si nici ca destui dintre oamenii de afaceri nu vor exploata „banul imprumutat mai ieftin”, dupa care va urma restul lumii, intr-un fel sau altul.

In SUA, dobanzile au scazut de la 5,25 la suta cat era anul trecut in septembrie la 1 la suta, martea trecuta. Dar somajul nu a incetat sa creasca, ajungand la 6,1 la suta. In 2008 s-au pierdut 760.000 locuri de munca in SUA, dintre care 160.000 in septembrie.

In Japonia, dobanzile erau „zerovalente” de ani de zile, dar economia acesteia nu a putut evita stagnarea indelungata. Investitiile au stagnat pentru ca nu aveau profit.

Reducerile care se anunta pot sa dea sperante pe termen scurt pe piete, dar multi se indoiesc de eficacitatea lor pe termen lung, ceea ce duce din nou la insecuritate.

Comenteaza pe Dan Popa’s weblog.