Sari direct la conținut

James Bond aprinde lumina la primul multiplex digital din Europa

HotNews.ro

Multiplexul „The Light”, din incinta mall-ului Liberty Center, este primul din Europa in care proiectiile se vor face pe toate formele de digital. Poate nu intamplator, compania britanica The Light, infiintata in acest an, deschide „ostilitatile” cu cel mai recent James Bond, „Quantum of Solace”. Avanpremiera are loc pe 6 noiembrie. Filmul a avut prima proiectie publica pe 29 octombrie, la Festivalul de Film de la Londra.

Coincidente mai sunt. In acest an se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Ian Fleming, creatorul lui James Bond. Din aceasta pricina, filmul va fi lansat in toata lumea pana la sfarsitul lui 2008.

Daca pentru Daniel Craig este pentru a doua oara cand se intalneste cu personajul James Bond (iar „Casino Royale”, dupa cum a declarat, a fost fata de „Quantum of Solace” „ca o plimbare prin parc”), pentru regizor e o premiera.

Initial, producatorii l-au dorit pe Paul Haggis in postura de scenarist si regizor, dar autorul lui „Crash” (si al scenariilor la „Million Dollar Baby”, „Flags of Our Fathers” sau „Casino Royale”) a declinat oferta din lipsa de timp. Asa ca a ramas doar ca scenarist.

Daniel Craig a fost cel care l-a propus ca regizor pe neamţul Marc Foster, care are la activ cateva filme interesante si foarte diferite unul de altul, dar deloc de genul unui James Bond – „Stranger Than Fiction”, „Monster’s Ball” sau „The Kite Runner”.

Lansat deja in cinematografele britanice, „Quantum of Solace” a batut recordurile de incasari pentru Marea Britanie, facand 4.9 milioane de lire din prima zi. El a spulberat astfel recordul stabilit de „Harry Potter and the Goblet of Fire” – 4.025 milioane de lire, anunta Sony. In 2006, „Casino Royale” stransese doar 2.9 milioane de lire dupa prima intalnire cu publicul.

Cronicile din presa britanica sunt insa amestecate. „The Independent” spune: „Stim cu totii cum e sa te plictisesti de moarte, dar ati fost vreodata distrati de moarte?” („We all know what is to be bored to death, but have you ever been entertained to death?”)

In Romania, „Quantum of Solace”, distribuit de InterComFilm, intra pe 7 noiembrie cu titlul „Quantum of Solace: Partea lui de consolare” in mai multe sali, printre care multiplexul The Light.

The Light este primul multiplex digital din Europa, si va fi urmat de multiplexuri similare la Oradea, Ploiesti si Bacau. La Bucuresti, investitia a fost de sase milioane de euro, din care un milion de euro folosit in echipament de proiectie.

Biletele nu sunt mai scumpe decat la celelalte mall-uri. Un adult va plati pentru un spectacol de luni pana vineri, intre 15 si 17 lei, iar in weekend intre 20 si 23 de lei. Proiectiile de dimineata, de dinainte de ora 13, costa 10 lei, existand reduceri pentru studenti si familii sau pentru al doilea film si clubul copiilor.

Politica proprietarilor este de a avea toate salile pline, de aceea sistemul de bilete va acorda diverse facilitati. De pilda, familiile cu 2-3 copii vor putea face o economie de 40% din costul total al biletelor. In curand, biletele vor putea fi cumparate si online, la www.thelightcinemas.ro

Proiectiile in 3D sunt un pic mai scumpe. Un bilet pentru un adult in weekend costa 30 de lei, respectiv 22 de lei in timpul saptamanii.

In perioada urmatoare, The Light a programat titluri ca: „Hellboy II”, „Eagle Eye”, „Pineapple Express”, „Death Race”, „Kung Fu Panda” sau „Wanted”, fiind in discutii cu distribuitorii romani pentru difuzarea si altor filme.

The Light cuprinde sapte sali cu capacitate totala de 1200 de locuri, un coffee-bar, doua sali de conferinte si spatii de tip lounge. Se estimeaza un trafic de peste 500.000 de persoane pe an.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro