Un nou premiu pentru "Boogie"
Lungmetrajul lui Radu Muntean a obtinut Premiul Juriului la Festivalul de la Essone, Franta, desfasurat intre 10 si 25 octombrie. Marele Premiu i-a revenit filmului slovac „Blind Loves”, realizat de Juraj Lehotsky. Juriul a apreciat la „Boogie” loialitatea autorului fata de personajele sale, naturaletea actorilor, simplitatea si forta povestii.
„Plecand de la povestea obisnuita a unui cuplu, regizorul a reusit, fara sa foloseasca trucuri (…) sa realizeze un film despre o calatorie. Boogie nu isi tradeaza nicio clipa personajele si nu judeca moralizator povestea lor, nu are un unghi de abordare artificial. (…)
Ne-au emotionat foarte mult loialitatea lui Radu Muntean fata de personajele sale, dialogurile firesti si, nu in cele din urma, libertatea si naturaletea actorilor”, a argumentat Eric Dalizon, delegatul general al festivalului, alegerea juriului.
In competitie au participat 12 filme din Romania, Slovacia, Polonia, Belgia, Ungaria, Franta, Anglia, Italia, Macedonia si Austria.
In saptamana cinematografica 31 octombrie – 6 noiembrie, filmul lui Radu Muntean poate fi vazut la cinematografele Hollywood Multiplex (Bucuresti), Arta (Cluj), Cityplex (Constanta) si Lotus (Oradea).
„Boogie” va fi prezentat si in cadrul Festivalului Filmului Francez care se va desfasura la Bucuresti intre 5 si 11 decembrie, mai exact intr-o retrospectiva a sectiunii Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de la Cannes, alaturi, printre altele, de „Stranger Than Paradise” de Jim Jarmusch sau „Mean Streets” de Martin Scorsese.