Capcanele sistemului uninominal

De mai bine de 200 de ani stiinta politica este preocupata de felul in care se poate gasi cea mai buna formula prin care voturile obtinute cu ocazia unui scrutin electoral sa fie transferate in locuri in cadrul adunarii legislative. S-au gasit diferite formule matematice, s-au inventat sisteme electorale care pretind ca realizeaza in cel mai inalt grad reprezentarea vointei electoratului. Nu exista un consens in legatura cu virtutile unui sistem electoral: fiecare prezinta atât avantaje, cât si dezavantaje. Iar nu intotdeauna sistemele electorale recomandate de politologi sunt transpuse in practica de clasa politica.

Dezbaterea in jurul modificarii sistemului electoral a fost deosebit de intensa in România ultimilor ani. Ceea ce parea o utopie, s-a transformat in realitate: la aproape 10 ani de la initiativa de Cod electoral a asociatiei Pro Democratia, dupa indelungate dezbateri parlamentare, dupa organizarea unui referendum pe aceasta tema si dupa ce s-au consumat toate disputele posibile intre partide si institutii pe marginea reformei electorale, din primavara anului 2008 avem in sfârsit un nou sistem de vot. Datorita multiplelor sale capcane pentru partide, este extrem de probabil ca acest sistem sa nu supravietuiasca dupa prima sa aplicare.

S-a afirmat ca sistemul reprezentarii proportionale practicat incepând cu 1990 nu responsabilizeaza partidele si le indeparteaza de vointa reala a electoratului. S-a dorit transpunerea in România a virtutii de baza, la nivel ideal, a sistemului majoritar: instituirea unei relatii directe intre ales si alegator. In realitate, asa cum vom arata, nici prima observatie si nici al doilea deziderat nu corespund fostului, respectiv, actualului sistem de vot. Sistemul reprezentarii proportionale a dat deviatii majore de la proportionalitate, dupa cum sistemul actual de vot va produce cu siguranta cele mai proportionale rezultate din perioada post-decembrista.

Uninominalul si Legea cubului

Varianta de reprezentare proportionala practicata in România nu putea produce efectele caracteristice acestui sistem de vot deoarece dimensiunea legislativului romanesc a fost intotdeauna supradimensionata. O regula de aur in transferul voturi–locuri este ca numarul mandatelor este egal cu radacina cubica a numarului populatiei, – asa-numita « lege a cubului ». Legea nu este empirica, ci rezulta din observarea atenta a mai multor tipuri de scrutinuri electorale in mai multe tari. In România, dimensiunile Camerei inferioare au variat intre 397 (1990) si 332 (2004).

Având in vedere ca populatia actuala se ridica la 21 milioane de locuitori, dimensiunea optima a legislativului ar fi trebuit sa fie 282. Asadar, actuala Camera a Deputatilor corespunde unei populatii de 36 de milioane. Actuala lege electorala care impune o norma de reprezentare de 70.000 de locuitori pentru Camera Deputatilor mentine acest efect disproportional.

Ar fi fost normal ca, inainte de stabilirea principiilor privind alocarea locurilor in Parlament, sa scada norma de reprezentare. Insa care dintre parlamentarii prezenti in Comisia de Cod electoral ar fi dorit o asemenea reforma? Daca aceasta Comisie ar fi fost compusa nu numai din oameni politici si ar fi recrutat unii experti, poate ca astazi am fi avut un sistem electoral care sa nu produca aceasta abatere de la regula mai sus-amintita.

Afirmam ca sistemul practicat pâna in 2004 poate fi caracterizat oricum dar nu ca o varianta de reprezentare proportionala. De la scrutinul din 1992, când s-a introdus un prag electoral, pâna in 2004 inclusiv, numarul de voturi acordate partidelor care nu au intrat in Parlament si au fost redistribuite a atins dimensiuni ingrijoratoare.

Sistemul celor mai mari resturi

Aceasta s-a datorat nu pragului electoral – in definitiv, sistemul românesc seamana din acest punct de vedere cu alte sisteme care nu au produs deviatii majore de la proportionalitate – ci metodei de redistribuire, asa-numitul sistem al celor mai mari resturi. In 2000, 20% din optiunile alegatorilor nu au fost redistribuite, ceea ce inseamna ca 2,3 milioane de români nu au fost reprezentati in Parlament de partidul pe care l-au votat. In 2004 ponderea voturilor irosite a ajuns la 13%. De altfel, unul din membrii Comisiei electorale care a redactat Legea nr. 35/2008 afirma pe buna dreptate ca «suntem reprezentantii a mai putin de 90 % din populatie».

Stiinta politica a reusit sa stabileasca si o alta lege matematica, anume relatia directa intre magnitutidinea medie a unei circumscriptii si pragul electoral. Calculele arata ca pragul electoral ar fi trebuit sa fie 17%, in functie de magnitudinea practicata. Aceasta este explicatia pentru care din 1992 pâna in 2004 au fost irosite atâtea voturi. Nici actualul sistem electoral nu corespunde relatiei matematice care exista intre pragul electoral si magnitutinea circumscriptiilor.

Un al treilea efect paradoxal al sistemului practicat pâna in prezent este dat tot de o formula matematica. Disproportionalitatea legislativului (G) poate fi calculata in felul urmator: G² = ∑(vi – li)/2; vi este procentajul de voturi obtinut de partidul i si li procentajul de locuri obtinut de partidul i. In cazul românesc, G a fost calculat la 19,09 pentru alegerile din 2004.

Astfel, sistemul electoral românesc practicat pâna in prezent a corespuns mai degraba sistemelor majoritare decât celor proportionale. Cifre apropiate au fost obtinute de exemplu in Franta (21,08), sistem majoritar prin excelenta. Sistemele de reprezentare proprtionala se situeaza in jurul valorilor de 4 si 6.

Fara a intra in mai multe detalii matematice, rezulta ca varianta de reprezentare proportionala practicata in România pana in prezent a produs efecte disproportionale, caracteristice sistemelor majoritare. Altfel spus, clasa politica care cerea introducerea unui sistem electoral majoritar a fost intotdeauna produsul chiar al sistemului electoral care se dorea a fi introdus!

Riscurile primilor pasi

Originalitatea regimului politic romanesc este ca actualul sistem de vot va produce efecte in mod vadit mai proportionale prin comparatie cu sistemul de vot la care s-a renuntat. Este ceea ce partidele politice nu par a fi inteles. Acele partide care isi vor formula strategia electorala la nivel de colegii, lasand candidatii sa gaseasca propriile solutii de atragere a electoratului, vor avea de pierdut. Partidele care vor pune in practica o strategie electorala la nivel de circumscriptii vor avea de câstigat. Expunem pe scurt argumentele in favoarea acestei afirmatii.

Potrivit Legii nr. 35/2008, biroul electoral de circumscriptie stabileste coeficientul electoral al circumscriptiei respective prin impartirea numarului de voturi exprimate pentru toti competitorii electorali. Pentru fiecare competitor se imparte numarul de voturi exprimate la coeficientul electoral al circumscriptiei. Rezultatul obtinut reprezinta numarul de mandate repartizate partidelor in prima etapa. Cu alte cuvinte, in prima etapa de repartizare se merge practic pe solutia Legii nr. 373/2004, vechea lege electorala.

Prima etapa este deosebit de importanta pentru configurarea numarului de mandate obtinut de fiecare partid la nivel de circumscriptie. Sa observam ca in aceasta etapa nu au nici o importanta variatiile de rezultat obtinute de partide la nivel de colegiu. In etapa urmatoare, candidatul care a obtinut 50% + 1 la nivel de colegiu este declarat ales. Cu conditia ca partidul pe care il reprezinta acel candidat sa fi obtinut la nivel national un numar total de voturi peste pragul electoral.

Candidatii care nu au obtinut acest numar de voturi intra intr-o alta etapa de repartizare. Se intocmeste o lista cu toti candidatii carora nu li s-au atribuit mandate in ordinea descrescatoare a raporturilor dintre voturile obtinute in colegiile in care au candidat si coeficientul electoral al circumscriptiei. Pe baza acestei liste se atribuie mandatele ramase. Pentru a fi mai clar, competitorii care candideaza in colegii de mica intindere geografica, cu un numar mic de voturi exprimate, trebuie sa obtina 50% + 1 din aceste voturi; in caz contrar, riscul de a nu fi ales este foarte mare, chiar daca au obtinut un numar mare de voturi.

Candidatii buni pot pierde in colegii mici

Cu 49,9% voturi intr-un colegiu mic un candidat are mai putine sanse decât un alt candidat care a obtinut, de exemplu, 25% din voturi intr-un colegiu care reprezinta un numar mai mare de alegatori. Iata de ce strategia optima pentru acest sistem electoral este data de maximizarea rezultatelor unui partid la nivel de circumscriptie, dublata de impunerea cât mai multor candidati bine pregatiti ai acelui partid in colegiile mari.

Un candidat bun intr-un colegiu mic prezinta foarte mari riscuri de a nu fi ales. Daca insa colegiul este foarte mic, sansele sale cresc. Vor avea de câstigat asadar candidatii fara notorietate din colegiile foarte mari si cei cu notorietate din colegiile foarte mici.

O alta capcana a acestui sistem de vot este data de repartizarea mandatelor la nivel national. Din calculele noastre, rezulta ca la nivelul fiecarei circumscriptii minim un mandat va fi distribuit la nivel national, in a treia etapa. Un candidat din partea partidului X intr-un judet depinde de rezultatul obtinut de partidul X in toate celelalte judete si la nivel national. Aceasta inseamna ca daca un partid nu are o strategie unitara la nivel national si candidati egal de bine pregatiti risca sa aiba foarte putine mandate repartizate in etapa a treia.

Tinand cont de faptul ca mandatele repartizate in aceasta ultima etapa vor fi in numar de 40–50 si de faptul ca va fi o competitie stransa la nivelul numarului de voturi obtinute la nivel national intre primele doua partide clasate, inseamna ca partidul care va avea cel mai mare numar de mandate in urmatorul Parlament si care va avea serioase sanse de a ajunge la guvernare va pune in practica o strategie unitara, cu atributii de coordonare foarte precis delimitate la nivel national, de circumscriptie si de colegiu.

Partidele care vor miza pe strategii diferite intre diferitele circumscriptii vor pierde un numar important de mandate. Daca un partid obtine numarul maxim de mandate intr-o circumscriptie si nici un vot in alta, va capata un numar foarte mic de mandate in etapa a treia de repartizare.

Aliantele cu partide mici costa mandate

O alta capcana a acestui sistem electoral este aceea ca un partid sa incheie o alianta pre-electorala, mai mult sau mai putin transparenta/formalizata, cu un partid mai mic, insemnând scoruri electorale reduse la ultimele scrutinuri. Sa presupunem ca partidul X are o intelegere pre-electorala cu partidul Y intr-o circumscriptie. In colegiile mari candideaza competitori obscuri ai partidului X, iar intr-un colegiu mic chiar liderul partidului Y.

Daca partidul Y nu trece de pragul electoral, liderul partidului Y nu va castiga un mandat, chiar daca in colegiul in care a candidat a obtinut, datorita popularitatii sale, 99% din voturile exprimate. Voturile exprimate in favoarea sa se vor repartiza urmatorului candidat din partea partidului Z.

Astfel, alianta partidului X cu partidul Y va avea un rezultat pervers, deoarece un alt partid Z aflat in competitie cu X si Y va obtine mai multe mandate fara a mobiliza resurse nici impotriva lui X, nici impotriva lui Y.

X, Y si Z nu sunt doar exemple teoretice. Astfel de aliante sunt posibile, probabile sau chiar certe daca nu la nivel national, cel putin la nivelul unor circumscriptii: PNL–PNTCD, PDL–PNG, PSD–PC. Cele mai importante trei partide se expun riscului de mai sus daca nu vor sti cum sa gestioneze aceste aliante. Cea mai de succes varianta ar fi plasarea personalitatilor partidelor mici in colegii mari, insa cu siguranta partidele mari nu participa la astfel de aliante ad hoc cu acest scop.

Legea nr. 35/2008 prevedea ca la delimitarea colegiilor intre cel mai mare colegiu si cel mai mic sa nu existe o diferenta mai mare de 30%. Pe buna dreptate, in cadrul dezbaterilor parlamentare a fost enuntata ideea ca ar fi trebuit trasate mai intâi aceste colegii si abia apoi sa se treaca la discutia pe marginea modalitatilor de repartizare a mandatelor. Dupa ce a avut loc aceasta discutie, unii parlamentari au dorit sa se intoarca la acest criteriu si sa-l fixeze la 10–15%. In cele din urma s-a abandonat aceasta posibilitate.

Aberatii introduse prin ordonanta de urgenta

Dupa ce legea a fost adoptata, s-a constatat ca este greu de respectat acest criteriu si astfel a aparut OUG nr. 66/2008 care adauga la conditia de 30% sintagma «de regula». Aceasta inseamna ca diferentele dintre colegii pot fi mai mari de 30%. O circumscriptie compusa dintr-un colegiu care reprezinta 99% din voturi si alt colegiu care reprezinta doar 1% este o aberatie electorala dar din punct de vedere legal este perfect posibil!

OUG nr. 66/2008 a desfiintat, in cazul Bucurestiului, conditia ca granitele colegiilor sa corespunda cu cele ale sectoarelor. De aici rezulta o alta capcana a actualului sistem de vot: toate partidele politice importante au filiale la nivel de sector in Bucuresti. O strategie elaborata insa la nivel de organizatie de sector este falimentara din doua motive: in primul rand, atribuirea mandatelor se face in principal in functie de scorul politic la nivel de circumscriptie; in al doilea rand, pot fi delimitate colegii (printr-o hotarâre de Guvern, in acord cu criteriile OUG nr. 66/2008, chiar și dupa demararea campaniei electorale) care sa grupeze, la limita, chiar si fragmente din toate cele 6 sectoare.

Tinand cont de impartirea radiala a sectoarelor din Bucuresti, de la centru spre margine, un asemenea colegiu care este evident trasat in contradictie cu logica electorala este insa perfect coerent cu logica administrativ–teritoriala a Bucurestiului si cu prevederile legale in vigoare.

Strategia pentru Capitala

In aceste conditii, este de mirare de ce partidele mari, cu scoruri electorale bune la nivel de Bucuresti, ezita sa lanseze candidati cunoscuti in aceasta circumscriptie care va da cel mai mare numar de deputati si senatori in viitorul legislativ, acestia preferand sa candideze la Dabuleni sau Mizil.

Dimpotriva, scorul electoral mare indreptateste aceste partide sa obtina rezultate bune si un numar important de mandate, chiar daca in unele colegii candidatii lor nu au nici o sansa. In lipsa de candidati cu notorietate, unele partide vor obtine rezultate mai slabe (comparativ cu alegerile locale din iunie) la nivel de Bucuresti si vor fi tentate sa dea o explicatie gresita, acuzand valoarea candidatilor de la celelalte partide din colegiul A sau B.

Concluzia este ca cea mai buna strategie a partidelor la nivel de Bucuresti trebuie sa fie maximizarea resurselor de care dispun, fara a tine cont de rezultatele altor partide la nivel de sector cu ocazia ultimelor alegeri locale, mai ales daca scorul politic la precedentele alegeri este mare.

Am expus doar câteva dintre capcanele actualului sistem electoral. Cea mai importanta recomandare care poate fi adresata partidelor este sa nu creada in iluzia ca avem un sistem majoritar in circumscriptii uninominale, de tipul celui practicat in Franta sau Marea Britanie si sa ofere astfel candidatilor o mai mare libertate de actiune decat o acordau la precedentele scrutinuri organizate pe sistem de lista.

Nota: Intertitlurile apartin redactiei. Radu Carp, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, preda drept public si stiinte politice. Secretar stiintific al Comisiei de Analiza a Regimului Politic si Constitutional din România. Opiniile din acest articol sunt exprimate in nume personal si nu al vreunei institutii la care autorul este afiliat sau din care face parte.