Candidatura lui Musca ofileste PD-L si condamnarea comunismului

Stirea despre reintoarcerea Monei Musca, tulbura marile constiinte ale neamului. In special pe cele care au pus umarul garnisit cu epoleti la sprijinirea „regimului de trista amintire”. Asa cum m-au dezgustat minciunile si autoapararea Monei Musca, asa ma dezgusta acum pleiada de cavaleri ai moralitatii iesita pe centura televiziunilor pentru a mai trage o copita bine tintita lustratiei si PD-L. Ultimul o merita din plin. Discutia momentului nu mai e cazul Musca, ci prestatia unui partid care se bate in pieptu-i de arama ca tine cont de criteriile societatii civile si al carui sef neoficial a condamnat comunismul. E vorba de negarea principiilor si de lipsa de consecventa. PD-L a dat o nesperata munitie adversarilor politici care, fara nicio tresarire, le cauta colegii-culcus unor colaboatori si securisti precum Carol Dina (PRM), Miki Spaga ( PSD), Ioan Ghise (PNL) sau Rodica Stanoiu (PC). Drept sau nedrept, Mona Musca nu trebuie sa candideze din simplul motiv ca decredibilizeaza un intreg demers.

Cazul Musca a fost disecat pina la ultima fibra si s-a construit un consens in ceea ce priveste lipsa acelei lacrimi salvatoare. A cazut nu doar de sus, ci atit de zdravan, incit si-a fracturat coloana vertebrala lipsa. Ea nu poate fi reconstituita nici macar de chirurgi vestiti ca Stolojan si Stoica. Asta-i situatia, iar resemnarea e cel mai bun panaceu.

Sint de acord ca prin comparatie cu murdaria care ne inconjoara, Musca a platit. Doar prin comparatie insa, ceea ce nu este sufiecient pentru acea parte a electoratului sensibila la asemenea chestiuni.

Tardiv, dar s-a retras din parlament. E singura care a facut un astfel de gest. Colegul ei Quintus, a carei prestatie in slujba Securitatii e masurabila in dosare de dimensiunea caramizilor, nu a facut un gest similar la vremea respectiva, la fel, Ioan Ghise, care se inghesuie moralist pe toate ecranele. Ce sa mai discutam despre Carol Dina, Marcu Tudor sau Rodica Stanoiu, care-si lafaie nestingheriti securismul in fotoliile parlamentare. Si mai vor inca. Ca Dan Voiculescu, care-si negociaza la singe un colegiu in Bucuresti. Prin comparatie, repet, Musca e de-a dreptul nevinovata.

Dar asta-i problema? Ca sint si altii, ca vor mai fi? Ca exista ticalosi mai mari? Nu intereseaza acum cazul particular al Monei Musca si daca e drept sau nedrept ceea ce i se intimpla. Asa cum, nu intereseaza nici macar daca va fi sau nu un parlamentar mai bun decit multi dintre cei care si-au anuntat candidatura. Ceea ce intereseaza este ca prin reintrarea ei in politica, adversarii inversunati ai deconspirarii si ai lustratiei, toti cei care s-au luptat sa distruga CNSAS-ul, sa arunce in derizoriu nevoia de moralitate si curatire a clasei politice si a societatii, in general, au capatat un nesperat balon de oxigen.

Rinjind cinic, ei fac nu doar demonstratia inutilitatii condamnarii comunismului si a desecretizarii arhivelor, dar au prilejul sa-si acopere propriul rahat. Adica, propriii securisti care vor figura pe liste. Sa dea semnalul revenirii in forta a nomenclaturistilor. Mai mult, printr-o duplicitate indelung exersata, ei indeamna PD-L s-o lase pe Musca sa candideze, condamnind in acelasi timp gestul. O condamnare globala, evident, care loveste in esenta demersului acestor trei ani.

PD-L nu avea nevoie de o asemenea expunere mediatica negativa in prag de campanie. Unul dintre argumentele partidului pentru a fi votat era exact pozitia acestuia fata de lustratie, fata de punerea la zid a regimului comunist si fata de desecretizarea arhivelor nationale si ale SRI. Liderii PD-L vituperau impotriva coalitiei 322, acuzind-o ca a pornit sarabanda suspendarii presedintelui si a izolarii partidului din motivele de mai sus.

Iata ce declara Emil Boc in 19 aprilie 2007: „Totul a început de la demersurile care vizau prezentarea condamnarii comunismului, oferirea catre CNSAS a peste doua milioane de dosare pentru deconspirarea fostilor ofiteri de securitate, pentru deconspirarea fostilor baieti destepti cu afaceri ilegale, evident, aceste lucruri deranjind cei care erau de cealalta parte a baricadei, acestia s-au solidarizat pentru a pune la punct suspendarea politica a presedintelui României”.

Reintroducerea Monei Musca in politica de chiar sustinatorii unui astfel de demers, il neaga, il transforma in ipocrizie si politicianism. Adica, in exact ceea ce acuzau dusmanii politici ca ar fi fost. Pentru PD-L lucrurile sint si mai grave, fiind vorba de o chestiune de principiu si de consecventa.