Bucurestenii saraci sunt mai supusi zgomotului urban
Bucurestiul are, de marti, „Strategie de Zgomot Ambiental”, document publicat pe siteuloficial al Primariei Capitalei. Potrivit studiului realizat de Enviro Consult, pentru eliminarea poluarii acustice trebuie un asfalt mai bun pe strazi si interzicerea zborurilor pe timp de noapte. Una dintre constatarile studiului este ca „locuitorii mai saraci ai Bucurestiului, concentrati in cartiere mai zgomotoase, sunt mai afectati de zgomotul din traficul rutier”.
„Studiul a fost facut in ultimul an, iar predarea la Primarie, in luna aprilie, in acest an. Nu este un studiu care isi propune sa traga niste concluzii. Proiectul a constat in crearea hartilor de zgomot pentru oras, dupa care obligatia Primariei era sa stabileasca o strategie pe termen scurt si pe termen lung. Sunt si niste propuneri de solutii de reducere a zgomotului, de la mai simple la unele mai complexe. Unele lucruri pot suna pueril, dar am incercat sa propunem cat mai multe solutii, cat mai multe variante”, a declarat pentru HotNews.ro George Tache, directorul Enviro Consult, compania care a elaborat Strategia.
Documentul subliniaza ca „problema cheie este intretinerea deficitara a retelelor edilitare, cauzata de anii de lipsa a bugetelor pentru asa ceva. Multe dintre companiile de utilitati trebuie sa sape pentru a ajunge la conductele sau cablurile invechite. Multe din strazile Bucurestiului sunt crapate si au gropi in ele, generand zgomot suplimentar. Materialele traditionale trebuie sa fie inlocuite treptat cu suprafete mai silentioase. Lucrarile companiilor de utilitati trebuie sa fie manageriate. Mai putine blocaje in trafic si incurajarea utilizarii vehiculelor mai silentioase vor ajuta la atingerea acestor scopuri”.
Potrivit studiului, „locuitorii mai saraci ai Bucurestiului, concentrati in cartiere mai zgomotoase, sunt mai afectati de zgomotul din traficul rutier”.
Consultantii in domeniul poluarii fonice sfatuiesc primarul sa aplice principiul poluatorul plateste: „Aviatia ar trebui sa plateasca pentru impactul pe care il are asupra mediului, incluzand zgomotul. Aceasta ar trebui reglementata prin actiunile care se pot lua in ceea ce priveste compensatiile si limitarile acestui zgomot”.
In document mai sunt propuse si metode „comunitare” de rezolvare a problemelor ce tin de poluarea fonica: „Paznicii cartierelor si ai parcurilor pot aduce contributii valoroase la solutionarea conflictelor locale. Locatia si proiectarea trebuie sa tina cont de activitatile mai zgomotoase si mai linistite intr-un mod care reduce potentialul conflict, precum folosirea filtrarii prin schimbari de nivel sau structuri”.
Studiul a fost postat pe pagina electronica a Primaria Municipiului Bucuresti. Sedinta publica de dezbatere a acestui Plan urmeaza sa aiba loc pe 4 iulie 2008.