Sari direct la conținut

Salariu minim pe economie pentru fostii securisti. Proiectul de lege a ajuns la Guvern

HotNews.ro

Proiectul de lege privind reducerea pensiilor fostilor securisti a ajuns luni pe masa Guvernului, anunta Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, dar nu e clar daca modificarile vor putea intra in vigoare. Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a declarat deja public ca din punct de vedere juridic nu poate fi luat un drept castigat. Fostii securisti incaseaza pensii de pana la 7 ori mai mari fata de o pensie medie in Romania. Fostul ofiter de securitate Ilie Merce, azi deputat PRM, ridica o pensie lunara de 21 de milioane de lei iar pensia generalului Nicolae Plesita ajunge la 55 de milioane de lei vechi.

IICCR anunta ca a inaintat luni la Cancelaria Primului – Ministru proiectul de Lege privind pensiile unor responsabili ai regimului comunist implicati in acte de represiune. “Proiectul de lege are in vedere sanctionarea responsabililor regimului comunist care, detinând functii in aparatul de partid si de stat, au lezat grav drepturile si libertatile omului, punand in practica politica represiva a regimului totalitar. intelegem prin responsabili ai regimului comunist persoanele cu responsabilitati in aparatul de partid si de stat (activisti de partid, magistrati, ofiteri ai Ministerului de Interne – Securitate, Militie, Penitenciare – si ai Apararii) care, prin actiunile lor, au aplicat politica represiva a regimului comunist”, se arata intr-un comunicat al Institutului condus de istoricul Marius Oprea. Istoricul a explicat recent ca majoritatea fostilor ofiteri de securitate aveau ca pregatire de baza ocupatii ca cea de lacatus, insa primesc astazi pensii foarte mari datorita gradelor obtinute la Securitate.

Salariul minim pe economie pentru fostii securisti

Actul normativ propune stabilirea cuantumului pensiei la nivelul salariului de baza minim brut pe tara pentru persoanele enumerate mai sus. „Sumele rezultate din reducerea pensiilor foștilor responsabili ai regimului comunist, gasiti vinovati pentru abuzuri si incalcari ale drepturilor si libertatilor omului, ar urma sa se constituie intr-un fond de rezerva alocat victimelor comunismului”, se mai arata in comunicatul IICCR.

Ministrul Muncii, Paul Pacuraru a declarat recent, citat de Romania Libera, ca nu e moral ca fostii securisti sa primeasca pensii mari dar ca proiectul de lege anuntat ca finalizat de Marius Oprea nu va putea fi aplicat din punct de vedere juridic. Pacuraru invoca principiul potrivit caruia un bun castigat nu mai poate fi luat. Ministrul Muncii a mai explicat ca fostii securisti nu plateau asigurari la stat si isi iau pensiile potrivit unei legislatii speciale care s-a mentinut si dupa 89. Potrivit oficialilor de la ministerul muncii, fostii ofiteri de securitate isi primesc pensiile de la ministerul de interne, potrivit unei legi speciale si nu au nici o legatura cu Casa Nationala de Pensii.

Fostii securisti incaseaza pensii de pana la 7 ori mai mari fata de o pensie medie in Romania. Un caz celebru este cel al deputatului PRM, Ilie Merce, care scrie in declaratia sa de venituri ca ridica o pensie lunara de 21 de milioane de lei. De notorietate este si cazu lui generalului Nicolae Plesita a carui pensie ajunge la 55 de milioane de lei vechi.

Idee sustinuta in raportul Tismaneanu si de GDS

Ideea reducerii pensiilor fostilor securisti a fost formulata prima data in mod oficial in asa numitul raport Tismaneanu referitor la condamnarea crimelor comunismului. Si Grupul de Dialog Social a lansat anul trecut un apel la revizuirea pensiilor fostilor securisti. „In vreme ce pensiile normale sunt raportate la contributia adusa economiei nationale in perioada de pâna in 1989, pensiile securistilor au fost considerate de fapt pensii de merit pentru faptul ca s-au supus ordinelor venite de la Partidul Comunist, in scopul reprimarii restului populatiei”, justificau membrii GDS propunerea de reducere a pensiilor fostilor securisti.

Germania a esuat in a reduce pensiile tuturor fostilor ofiteri STASI, iar Curtea Constitutionala a decis in 2003 ca pensiile sa fie reduse doar in cazul ofiterilor dovediti ca au comis infractiuni. Ofiterii STASI din fostul RDG primeau pensii de doua sau chiar de trei ori mai mari decat pensia medie. Initial, Germania a decis sa reduca pensiile fostilor ofiteri, insa o decizie a Curtii Constitutionale a limitat aplicarea acestei reguli doar la acele cazuri implicate in mod semnificativ in comiterea unor infractiuni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro