Despre nasturi si Ford in tara negustorilor cinstiti
Premierul Tariceanu si liderii liberali completeaza cu noi teorii rabufnirile iliesciene impotriva “Europei scarnave” sau fanteziile nastasiene despre baietii de la Bruxelles care “ne-o trag acolo in Romania”. Romania se decupleaza de la Europa in ritm accelerat. Un grup mic cu interese mari isi proclama, in numele nostru, independenta: vrem sa fim mai departe o tara prost administrata, impredictibila si autosuficienta.
Citite printre randuri, iesirile anti-UE ale unor Tariceanu, Iliescu sau Nastase tradeaza acumularea unor frustrari si exasperari personale. De ce, adica, trebuie sa dam socoteala “la Inalta Poarta”, cum tot mai des numesc liberalii Comisia Europeana? Ne proclamam egali cu nemtii si francezii dar n-am dovedit cu fapte ca suntem ca ei. Aceasta revolta de tip fanariot arata si o profunda nostalgie dupa jungla tranzitiei si o grava inadaptare la etica occidentala, bazata pe transparenta, competitie si reguli stricte, nu pe aranjamente si ciubucuri bizantine.
In numele progresului economic, premierul Tariceanu a luat de guler Comisia Europeana. De ce ne tineti in liga inferioara a tarilor producatoare de nasturi si linguri de lemn? De ce ne blocati accesul in clubul select al fabricantilor de masini si avioane? Cum ar veni, UE conspira marsav impotriva Romaniei. PNL are nevoie urgenta de Vadim Tudor si Adrian Nastase, militanti de nadejde. Ultimul a dat glas luna trecuta unor simpatice fantezii capitalist-erotice cu functionarii de la Bruxelles. Merita citat, spre aducere aminte: “Si atunci, baietii astia au spus: Ba, daca voi nu vreti sa va uitati si la sertarele alea cu bani, foarte bine. Ca noi oricum v-o tragem acolo in Romania, ca v-am trimis Carrefour, Metro, eu stiu ce, va vindem bunuri de larg consum, v-am trimis bancile noastre si va indatorati acolo si deveniti pina la urma sclavii nostri pe o perioada lunga de timp.”
In esenta, liberalii si social democratii gandesc integrarea exact ca niste mici producatori de nasturi si linguri de lemn, care se descurca dupa regulile lor. Micii carnatari din Estul Europei n-au nevoie de regulile altora. Ce competitie, ce transparenta, ce piata? In bazarul lor functioneaza alte legi. Profitul vine dupa regula de aur a tainului. Bacsisul se imparte intre cativa alesi, iar poporul achita la sfarsitul distractiei diferenta de pret.
Aceasta a fost mecansimul perfectionat dupa 90, cu precizarea ca pe atunci nu existau comisari. Hotul neprins era, vezi bine, negustor cinstit. Acum, Comisia Europeana a surprins Guvernul Tariceanu strecurand in buzunarul Ford un cadou de 27 de milioane de euro si l-a pleznit peste degete. Ceea ce, inainte de aderare, era de neimaginat. Prins asupra faptei, Guvernului se apara atacand: insusi politistul este un mic hotoman pentru ca vrea sa ne fure cu premeditare dreptul de a fabrica avioane si masini. Gandire de doi nasturi cu creier de lemn.
Toti cei care se rastesc astazi la UE s-au antrenat 18 ani sa vanda ieftin ceva foarte scump, sa inhate gratis de la stat CAP-uri sau rafinarii, sa ciupeasca colea un teren, o hala, o galeata de curent. Tariceanu, Olteanu, Nastase sau alti eurosceptici in devenire au invatat capitalismul dupa manualul scris intre doua audieri la parchet de Vantu, Voiculescu sau Patriciu. Ce ajutor de stat? Ce notificare catre Bruxelles? La FNI, ICE Dunarea sau KazMunaiGaz, lucrurile merg putin altfel.
Ei si discipolii lor conspira impotriva unei tari condamnate sa se zbata la nesfarsit intre Orient si Occident. A doua zi dupa integrare au inceput razboiul de eliberare din clestele unei Uniuni din care niciodata nu si-au dorit cu adevarat sa faca parte. Si-au dorit, cel mult, banii ei, mai putin regulile.
Astazi se produce sub ochii nostri decuplarea sistematica de institutiile Europei. Coalitia PNL-PSD-UDMR-PRM-PC voteaza zilnic in Parlment marea intoarcere in trecut. Luati ce domeniu doriti: economie, justitie, agricultura. Vedeti mari progrese? La baza esecului sta acelasi grup istet de politicieni ajutati de mase largi de incompetenta si nepasare. In jurul lor, istoria se invarteste bezmetic.
Desincronizarea de Europa a devenit astazi actiune premeditata. Romania regreseaza dintr-o vointa politica bolnava, din prea multa ticalosie concentrata la varful puterii. In favoarea lor lucreaza lenea bizantina, resemnarea si traditionala igoranta provinciala. Dupa obositorul efort de a mima integrarea, ne intoarcem in sunet de trimbite patriotarde pe insula noastra transformata in adapost pentru infractori.
Guvernul Tariceanu, sprijinit de complicii sai sub acoperire din Parlament, incurajeaza restauratia. Abandoneaza instituţiile, etica şi practicile occidentale. Aceasi coalitie a raului distruge cu repeziciuine ultimele aparente de stat european. Sincronizarea cu valorile occidentului, visata inca de acum o jumatate de veac, va ramane si astazi un proiect ratat. Daca o tinem tot asa, peste prapastia care se casca tot mai larg intre noi si Europa vom sari doar ca sa disparem in neant.