Sari direct la conținut

Vladimir Voronin&Co: un mutant politic

HotNews.ro

Odata cu disparitia imperiului Sovietic, in acel spatiu au aparut citeva fenomene interesante. URSS s-a destramat iar primul lucru care s-a intimplat este aparitia unor state nationale noi. Aparitia lor, asa cum observa o multime de specialisti, este mai degraba o constructie artificiala care nu are o consistenta solida, iar modul lor de formare seamana cu aparitia statelor postcoloniale.

Statele noi postsovietice (precum Ucraina, Rusia, Georgia, Moldova etc.) si-au bazat constructia pe un anumit tip de politica administrativa si birocratica sovietica. Cu mici exceptii, mai toate aceste state au probleme cu propria lor consistenta, caci sint lipsite de traditie politica, sociala si administrativa. Singura traditie recenta pe care o au este cea sovietica. Insa pentru a face fata noii conditii create, precum si noului context politic international, ele trebuie sa-si inventeze continutul, sau mai degraba sa se reinventeze.

De aceea, aceste tari vin cu diverse proiecte politice, culturale si sociale, majoritatea imprumutate, prin care incearca sa se reinventeze. E destul sa privim spre tari vecine noua precum Moldova sau Ucraina pentru a vedea cum se zbat in incercarea de a implementa diverse proiecte, unele mai reusite, altele mai putin reusite. De multe ori rezultatul preconizat seamana mai degraba cu niste mutanti greu de incadrat in grila conceptuala a discursului occidental.

Un al doilea fenomen important este legat de aparitia unor partide politice si a unor oameni-politici-mutanti. In tot spatiul estic, vezi partide si oameni politici facind un adevarat cocteil politic, amestecind de-a valma ideologii din tot spectrul. Poti vedea nationali-bolsevici, liberali-socialisti, comunisti care lupta pentru proprietate privata si reabilitarea bisericii.

Un astfel de caz patologic este si liderul de la Chisinau, presedintele Vladimir Voronin. De la el, comunist cu state vechi si liderul Partidului Comunist, poti auzi lucruri in fata carora ramii blocat. De la el am aflat ca „Isus Cristos a fost primul comunist”, ca „nicaieri in Biblie nu se scrie de rau despre comunisti” si ca proprietatea privata este un lucru „sfint”. El poate fi vazut cum aprinde luminari de Pasti in Catedrala din Chisinau si transmite poporului mesajul „Hristos a inviat”, si tot el este cel care depune flori la monumentul lui Lenin. El „respecta” toate traditiile culturale si politice, iar Hristos, stefan cel Mare si Lenin se „impaca” de minune in acest nou proiect politic-mutant, atita timp cit acestia pun umarul la realizarea lui.

In ultima perioada, tovarasul Voronin lupta de zor sa puna in aplicatie un nou proiect cultural-politic: crearea unei identitati moldovenesti (distinsa de cea romana). Nu e unul nou, caci un astfel de proiect a existat si in perioada sovietica. Realizarea lui nu este imposibila caci istoria cunoaste realizarea unor proiecte mult mai ample si mai nastrusnice. Toti stim foarte bine ca o identitate nationala nu este un dat natural, ci o constructie culturala, asa ca orice se poate construi. Insa pentru a construi o astfel de identitate, ai neve de un proiect coerent, de mult timp, de o conjunctura de factori favorabili si de subordonarea tuturor grupurilor active din societate care sa creada si sa contribuie la realizarea acestui proiect.

Eu sustin, fara a intra in prea multe detalii, ca un astfel de proiect este in acest moment imposibil de realizat din cel putin citeva motive simple. Mai intii, Voronin nu are suficient timp pentru realizarea acestui proiect iar factorii externi ii sint total defavorabili. R. Moldova este plasata intre doua puteri cultural-politice, Romania si Rusia, care o preseaza mult prea tare pentru a face posibil realizarea moldovenismului pe plaiurile basarabene. Cele doua spatii produc cultura, cel putin cantitativ, dar cred ca si calitativ, suficienta incit sa alimenteze cele doua structuri culturale semnificative ale Moldovei, cea vorbitoare de limba romana si cea vorbitoare de limba rusa.

Cred ca presiunea culturii romane, pe de o parte, si a celei rusesti pe de alta parte, au suficienta putere incit sa dizolve orice proiect ambitios de producere a unei „identitati moldovenesti” tari. Iar cel mai important rol in toata aceasta poveste il au intelectualii. Vladimir Voronin, precum si specialistii dumnealui, ar trebui sa stie ca pentru realizarea unui astfel de proiect ai nevoie de sustinerea intelectualilor care sa puna osul la treaba si sa implementeze acest proiect. Ne place sau nu ne place, ei sint cheia realizarii unui astfel de proiect.

Din fericire insa, establishmentul intelectual din Moldova nu sustine un astfel de proiect. Fireste ca sint tot soiul de intelectuali care produc dictionare „moldo-romane”, „istorii integrate” si alte bazaconii pseudo-stiintifice care au mai degraba un caracter comic (dar si tragic) si sint niste produse care nu pot fi luate in serios nici macar de comanditarii lor. Proiectele si discursul actualei echipe de la Chisinau sint mai degraba reactii contextuale si gesturi preelectorale si nu proiecte consistente. Iar cei doi jucatori importanti, Romania si Rusia, duc si ei lipsa la rindul lor, de strategii coerente si proiecte de durata in ceea ce priveste R.Moldova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro