Teologul Robert Lazu: “Trairea crestina a Craciunului este impiedicata de televiziune”
Robert Lazu, absolvent de Filosofie, dar cunoscut si ca teolog si scriitor catolic, vorbeste pentru HotNews.ro despre exodul creierelor, inexistenta profesionala a filosofilor, trairea crestina a Craciunului. Pana in prezent, Lazu a sustinut peste 500 de conferinte si a scris peste 200 de eseuri, articole si studii publicate pe hartie in – Second Spring (Oxford), Adevărul literar şi artistic (Bucureşti), Orizont (Timişoara), Dilema (Bucureşti), fiind prezent in lumea virtuala cu un site ce contine cateheze crestine inregistrate in format audio.
Vlad Mixich: Acum mai bine de 10 ani ati absolvit Facultatea de Filosofie. De atunci multe lucruri s-au schimbat in Romania. Astazi care sunt sansele de viitor profesional ale unui absolvent de filosofie?
Robert Lazu a absolvit Facultatea de Filozofie a Universitatii de Vest din Timisoara impunandu-se rapid ca fiind unul dintre cele mai originale produse ale scolii teologice din Romania. Este un specialist recunoscut peste hotare fiind nominalizat si printre cei mai promitatori teologi romani in cadrul campaniei “Generatia Asteptata”. Cunoscut in special ca teolog, filosof şi scriitor catolic, Robert Lazu este autor si co-autor a peste 10 carti dintre care amintim Farmecul discret al teologiei (Dacia, 2001), Orizontul sacru (Polirom, 1998), Intelepciunea calma. Dialoguri in cyberspace cu Virgil Nemoianu (Sapientia, 2002) si Miracol si catastrofa. Dialoguri cu Andrei Codrescu (Hartmann, 2005).
Date biografice
Robert Lazu: Sanse profesionale? Suna de-a dreptul straniu, fiind vorba de un domeniu prin excelenta „teoretic”, adica contemplativ-epistemic, precum filosofia. Sigur, practic aproape nici una. Dar as putea spune ca, exceptand Evul de Mijloc – cand filosoful avea atributii precise in contextul Traditiei crestine -, de la Socrate incoace niciodata filosofia nu a fost „monitorizata” ca o profesie. De aceea, in mod intelept, filosofii se ocupa de tot soiul de lucruri secundare: literatura, publicistica, advertising si altele asemenea. Eventual pot face ceasuri, motociclete gen Harley-Davidson, software sau jocuri pc. Problema reala e putin diferita: cu o diploma de absolvent de filosofie in Romania, „profesional” vorbind, nu existi. Evident, exclud optiunea invatamintului, care, desi onorabila in sine, e compromisa grav de sistemul educatiei de la noi. Dar exista oare optiuni serioase, in Romania, pentru orice soi de intelectual, si asta fara compromisuri grave…? Astept, cu interes, raspunsuri concrete…
V.M.: Cochetati cu o afirmatie cu un potential foarte grav. Si anume: orice tip de intelectual traitor in Romania este condamnat la a face compromisuri. Puteti dezvolta putin pozitia dumneavoastra referitor la conditia intelectualului roman plecand de la aceasta afirmatie?
Robert Lazu: Sa fim bine intelesi: prin “compromis” inteleg ceva precis. Anume nerespectarea chemarii, a vocatiei proprii. Atunci cand cel care e menit sa fie profesor, orator, scriitor s.a.m.d. devine altceva decat ceea ce poate si trebuie sa fie, acest lucru este un compromis fatal. Concret: cel care devine jurnalist, politician, director de institutie publica sau mai stiu eu ce, incalcandu-si vocatia reala de a urma un drum dificil al gandirii, a pasit deja pe calea, larga, a compromisului. Din nefericire trebuie sa marturisesc ca, in afara de cateva exceptii, rarisime (de obicei persoane care au parasit Romania tocmai pentru a-si urma vocatia), multi dintre colegii mei de generatie sunt tentati de aceasta cale a compromisului. Sper, totusi, sa ma insel…
Societatea noastra dispretuieste gandirea
V.M.: Sunteti scriitor, publicist, conferentiar, aveti toate coordonatele unui intelectual autentic. Cu toate acestea locuiti intr-un apartament de doua camere, luptandu-va cu o multime de probleme materiale. Un astfel de status quo e rusinos pentru cultura romaneasca. Nu ma pot abtine sa va intreb daca vedeti vreun vinovat.
Robert Lazu: Nu sunt persoana potrivita pentru a indica vinovatii. Aratatorul mainii mele drepte are un singur scop: acela de a-mi sprijini, uneori, tampla. Pot, insa, dezvalui problema de fond care altereaza gandirea celor care nu acorda nici un pret muncii intelectuale: remanenta unei mentalitati de inspiratie bolsevic-comunista, care implica, fatalmente, distrugerea demnitatii muncii intelectuale. Precizez ca nu doar munca intelectuala e afectata de acest fenomen!
In momentul in care un contabil, un bancher, un inginer sau un croitor considera, implicit, ca are dreptul la o remunerare oarecare, in timp ce o persoana care a editat, coordonat si publicat zeci de volume, nu a primit si nu primeste mai nimic pentru efortul sau, care implica mii de ore de studiu, de pregatire, inseamna ca traim intr-o societate care dispretuieste gindirea, cultura, creatia. Or asta este, cu adevarat, ceva grav. Iata un subiect asupra caruia ar merita reflectat, serios, mai mult: distrugerea demnitatii muncii. Dar despre asta, poate, vom vorbi alta data. Michael Novak este un autor pe care merita sa-l citim cu atentie.
V.M.: Personalitatea dumneavoastra culturala il contine in mare masura pe teologul Robert Lazu. Totodata sunteti si capul unei familii frumoase si numeroase. Raportandu-ne la Craciunurile din perioada copilariei dumneavoastra, anii ’80 asadar, ce a castigat si ce a pierdut Craciunul familiilor „post-moderne”?
Robert Lazu: Castigul e imens: Craciunul ca si sarbatoare a Nasterii Mantuitorului Iisus Cristos. Rar, chiar foarte rar, am putut auzi, in copilarie, de evenimentul miraculos petrecut in urma cu mai bine de 2000 de ani. Pina si mosul era ideologizat: i se zicea „Gerila”, pe filiera ruseasca, desigur… Astazi, in schimb, cei cinci copii ai mei stiu bine ce – sau mai bine zis pe Cine – sarbatorim de Craciun. E o diferenta notabila, nu? Cat despre Craciunul familiilor post-moderne nu stiu ce a pierdut; in masura in care evenimentul nu e trait in duh crestin, oricine rateaza esentialul si pierde totul.
V.M.: Ajuta sau impieteaza stilul de viata de “supermarket” la trairea in duh crestin a Craciunului? Sau mai exact isi poate gasi el un loc in peisajul unui Craciun cu adevarat crestin?
Robert Lazu:Nu cred ca are – atunci cind e vorba de credinciosi crestini autentici – o influenta notabila. Adica nici nu ajuta, nici nu impiedica trairea profunda a evenimentului Nasterii Mantuitorului Iisus Cristos din Fecioara Maria. Daca, insa, supermarketurile devin locul manifestarii unei febrilitati a cumparaturilor care nu lasa loc unei anumite paci meditative a inimii, lucrurile se agraveaza. Insa la noi, trairea crestina a Craciunului este impiedicata de televiziune. Promovand programe de o calitate indoielnica, de divertisment a- sau imoral, diversele canale au o contributie negativa la alterarea curatiei inimii – calitate esentiala pentru o traire adecvata a Craciunului.
V.M.: Aveti o consistenta prezenta pe Internet. Cea mai recenta aparitie este un blog cu inregistrari audio a unor prelegeri sau chiar conferinte cu tematica crestina. Va adresati publicului tanar si foarte informat care este consumatorul noilor forme de media. Ce tip de relatie are acest public cu universul crestin? Nu cumva sunteti o voce care striga in pustiu?
Robert Lazu:Mai exact, acest “Cyber Audio Blog” e dedicat prezentarii sonore a unor cateheze pe diverse teme ale credintei crestine. De asemenea, el contine conferinte, inregistrari ale unor lansari de carte, emisiuni radio la care am participat. Sigur, miza este contactul cu un public, altminteri, inaccesibil mie. Cit despre riscul strigarii in pustiu el exista, neindoielnic, si adesea ma face sa ma gindesc la notiuni cenusii precum aceea de esec. Totusi ma incapatinez sa cred ca, inca, mai exista cate cineva interesat de arcanele credintei crestine.
Destinul Romaniei este sa exporte genii
V.M.: Acum 2 ani ati fost nominalizat in campania „Generatia Asteptata” ca printre cei mai promitatori teologi romani. Intre timp ce a mai facut generatia asteptata? A adormit? A emigrat? Sau lucreaza nevazut?
Robert Lazu: Sincer vorbind, nu prea stiu. E drept ca majoritatea colegilor inzestrati de generatie, aceia pe care-i cunosc personal, nu mai traiesc de mult pe plaiurile mioritice. Cum ne-a aratat Andrei Codrescu, chiar si despre Miorita se poate scrie, misto, doar daca esti… american. Unele voci izolate se mai produc, cand si cand, prin carti si/sau emisiuni radio-tv, dar nu pot estompa vacarmul subretelor atat de putin surprinzatoare. Adica nu sunt ascultati aproape de nimeni. Si de ce ar fi? Nu am deloc sentimentul ca mai exista prea multa lume interesata de cultura. Daca intr-unul din ultimele numere ale revistei „The New Yorker” Caleb Crain a vorbit despre declinul ireversibil al lecturii, ce putem zice despre Romania, unde numarul celor care citesc a descrescut in ultimii ani atit de vertiginos? Cat despre munca „nevazuta”, probabil ca sintagma ta e justificata de incapatinarea catorva solitari, putini, de a produce lucrari remarcabile. Sa mentionez citeva nume?
V.M.: Le puteti mentiona macar ca un ghid pentru acele minoritati care inca mai citesc.
Robert Lazu: Ok. Desi risc sa pierd din vedere autori importanti, am sa risc: Vlad Niculescu, Constantin Jinga, Cristian Badilita, Radu Pavel Gheo, Mihaela Cernauti-Gorodetchi, Liviu Bordas, Adina Dabija, Gyorfi-Deak Gyorgy, Eugen Ciurtin, Rodica Grigore, Claudiu Mesaros, Alexander Baumgarten, Bogdan Tataru-Cazaban, Stefan Dorondel, Bogdan Bucur, Doru Paul Mugur. Atentie! Multi dintre ei sunt, deja, cetateni ai altor tari…
V.M.: Asadar continua asa-numitul “exod al creierelor”. Pana cand? Se indreapta Romania catre statutul permanent al unui incubator de creiere?
Robert Lazu: Imi face placere sa amintesc aici o afirmatie a unei autoare americane apropo de Andrei Codrescu: “destinul Romaniei este sa exporte genii”. Ma tem ca nu se insela. Romania nu a fost niciodata mai mult decit un “incubator de creiere”. Si asta nu doar din cauza lipsei unor conditii normale, omenesti, inclusiv pentru intelectuali! Ci mai ales datorita unei anumite rupturi, de adancime, dintre cei care incearca sa urmeze sistematic drumul gindirii si publicul larg. Istoria culturii noastre ne arata, mereu si mereu, aceeasi situatie, parafrazind-o pe Ada Milea: daca vrei sa fii cineva atunci pleaca, cat mai departe, de tara ta. In istoria culturii autohtone vedem, iar si iar, aceleasi situatii jenante: Moses Gaster si Lazar Saineanu exilati din cauza originii lor evreiesti, Mircea Eliade bestelit in presa anilor ’30 pe motiv ca se ocupa de subiecte “exotice” precum yoga si alchimia babiloniana, ganditori de mare valoare obligati sa urmeze drumul exilului etc. Vorba lui Culianu: o fi specificul national.
INTERVIURILE HotNews.ro