Primii comunisti bihoreni au fost unguri

Actele vad acum pentru prima oara lumina tiparului. Sunt documente considerate pana mai ieri ultra-secrete si la care aveau acces doar stabii din PCR. Şi aceia foarte putini si cu dispensa speciala semnata chiar de primul secretar de partid pe tara.

Nosarul „number one” din Bihor de infiintare a primei celule de partid a comunistilor a fost descoperit, intamplator, de un cercetator si salvat din arhivele centrale ale CC al PCR Bucuresti. Un nume care inca provoaca nostalgii printre ultimii simpatizanti ai doctrinei promovate de fostul regim totalitar.

Foile ingalbenite supureaza de lozinci doctrinare si declaratii emfatice, batute la masina de maini care nu stiau prea bine sa prinda-n cuvinte graiul dulce romanesc. Randuri asternute pe hartie sub „dulcea” inspiratie a stalinismului.

„Sunt acte pe care le vedeau numai sefii din PCR care isi faceau doctoratul din teze de doctrina istorica comunista”, spune Augustin Ţarau (foto), consilier in cadrul Directiei Judetene Bihor a Arhivelor Nationale.

Este omul care a descoperit cel mai important document ce tine de intreaga istorie scrisa a miscarii politice de stanga din Bihor.

Comunisti cu „sz”

Dosarul cu numarul 1 al comunistilor bihoreni a fost descoperit in urma cu doi ani in cadrul unei actiuni de cercetare si cuprinde acte referitoare la situatia organizatorica si activitatea PCR din Oradea iernii rosii a anului ’44.

Sunt primele atestari documentare referitoare la reconstituirea celulei de partid in Bihor.

Fara a intra in amanuntele scriptelor, ce ar putea parea acum picanterii fanteziste, documentele cuprind primele masuri luate de aceasta noua structura comunista denumita atunci PCdR Oradea – Partidul Comunist Din Romania filiala Oradea.

Se preciza modul de stabilire a legaturilor oficiale cu comandamentul militar sovietic incartiruit in orasul de pe Crisul Repede si conlucrarea cu rusii. Conducerea de atunci a nucleului de stanga era compusa din sapte persoane, toti maghiari: Csordas Janos, Boros Janos, Gyarmati Miklos, Likacs Imrene, Balasz Emil, Tarcsi Kalman si Csehi Gyula.

Alaturi de acestia, mai apar mentionate inca noua nume de unguri, membri ai organizatiei, printre care trei dintre sotiile comunistilor inveterati.

La acea vreme, conform actelor, toate formatiunile sindicale care au raliat noii oranduiri comuniste aveau in componenta doar etnici maghiari.

Ca atare, nu pare nejustificat de ce una dintre problemele strigente puse in discutie inca din prima sedinta de partid a fost discutarea problemei Ardealului, considerat la acea vreme de rusi ca fiind teritoriu maghiar de ocupatie.

Motiv pentru care, in primele 24 de ore dupa ziua de 25 Octombrie 1944, eliberarea ultimei palme de pamant romanesc de sub fascisti si hortisti, rusii au eliminat toate structurile administrative romanesti reintroduse de regele Mihai.

Printre fortele satelit de stanga care apar mentionate in dosar, sunt cateva sindicate munictoresti prin intermediul carora comunistii au pus mana pe toata structura economica a Bihorului, partidul muncitorilor unguri MADOSZ (astazi UDMR) si o formatiune a comunitatii democrate evreiesti.

Cu forta

Reconstituirea organizatiei PCR din Oradea a fost facuta in chiar ziua eliberarii orasului.

Initiativa a apartinut lui Miklos Gyarmati, care a alcatuit un „comitet de conducere”, nu inainte de a verifica „dosarele” membrilor acestei prime structuri de putere, dupa bine cunoscutele criterii ale „atitudinei, a trecutului politic, a activitatii in miscare, precum si a relatiunilor cu massele”.

Celula de partid si-a identificat apoi si un imobil cu scopul de a-si instala acolo sediul, asa incat urmatorul pas facut a fost ocuparea „casei fostului Cerc catolic”, care se bucura de un amplasament deosebit de bun, fiind situata in centrul orasului, in aceeasi cladire cu redactia si tipografia ziarului „Magyar Lapok”.

Cu inregimentarea politica a romanilor, locuitori majoritari ai lumii rurale bihorene din acele vremuri, a fost insarcinat Gheorghe Lazau, un tovaras „imprumutat” de organizatia PCR Arad. Evreii au fost si ei aliniati politic in Uniunea Democratica Evreiasca, sub ascultarea unui comitet format tot din unguri.

Toate actele erau redactate atunci in romana si maghiara, ori doar in maghiara. Absenta romanilor din structurile comuniste era reclamata luna de luna in rapoartele intocmite la nivelul Regionalei PCR Oradea. In luna ianuarie 1946, dintr-un numar de 10.618 membri de partid, numai 1.217 erau romani, cu alte cuvinte un procent de 11,46%.

Conform documentelor, in a doua saptamana a lunii noiembrie 1944, organizatia din Oradea a convocat o sedinta extraordinara avand pe ordinea de zi probleme specifice zonei, dar care aveau menirea sa lamureasca linia de actiune si conduita a comunistilor oradeni.

Simpla trecere in revista a catorva chestiuni supuse discutiei este suficienta pentru a scoate la lumina „nelamuririle” cu care se confrunta organizatia.

Printre acestea, strigente erau intrebarile: „Cum se vor fixa relatiile intre partid si autoritatile romanesti, intrebuintarea exclusiva a limbii ungare la autoritati.

Structura de atunci se intreba si daca „imprimatele, manifestele, placardele vor putea fi facute numai in limba ungara”, ori daca „intrebuintarea limbii romane” va fi posibila „numai atunci cand valoarea propagandistica a materialului cere acest lucru, si in acest caz, care limba va fi pusa prima”.

Izul nationalist pe care-l emanau atunci documentele primilor „tovarasi”, s-a estompat in timp, iar ungurii au devenit pentru regimul comunist instaurat in Romania un fel de etnie non-grata.

Primele atestari scriptice din Bihorul postbelic ce vizau redobandirea influentei maghiare asupra Ardealului au iesit acum la lumina zilei, dupa 59 de ani de cand fusesera puse la pastrare sub cheie in arhivele CC ale PCR.

Coperta interioara a dosarului numarul 1 al PCR Oradea cuprinde urmatoarele atentionari: „Tovarasi, umblati cu cea mai mare atentie cu materialul cand il studiati! Respectati cu strictete urmatoarele regului: nu indoiti hartia, nu faceti notari pe material, nu scoateti copii, nu scoateti material din dosar,

nu adaugati material in dosar!”. Foaia de evidenta a cercetarilor, care atesta cine a ajuns sa citeasca vreodata acest dosar, nu cuprinde nici un nume. Din decembrie 1944, si pana in 2003, nimeni nu a vazut vreunul dintre aceste acte considerate atunci ultra-secrete.