Sari direct la conținut

Auchan respinge acuzațiile că susține Rusia în războiul cu Ucraina și este „extrem de surprins” de învinuiri

HotNews.ro
Magazin Auchan din Rusia, Foto: Alexandr Kryazhev / Sputnik / Profimedia Images
Magazin Auchan din Rusia, Foto: Alexandr Kryazhev / Sputnik / Profimedia Images

Retailerul francez Auchan respinge categoric afirmațiile făcute într-o investigație realizată de publicația Le Monde și de grupurile de presă BellingCat și The Insider, conform căreia lanțul ar fi ajutat ca produse din Rusia să ajungă la trupele ruse din Ucraina sub masca de „ajutor umanitar”.

„Auchan Retail este extrem de surprins de aceste acuzații, care nu sunt în niciun caz coroborate cu realitatea anchetei sale interne, care confirmă respectarea strictă a reglementărilor în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă.

Magazinele care rămân deschise în Rusia au ca scop să permită populației rusești accesul la hrană (ca și în Ucraina pentru populația ucraineană) și nu oferă niciun fel de asistență voluntară sau activă pentru aprovizionarea altor categorii de consumatori decât populația civilă rusă, susține Auchan.

Auchan nu organizează, nu susține și nu finanțează nicio colectă „caritabilă” pentru forțele armate ruse, mai subliniază Auchan.

În comunicatul de presă, Auchan a dat 2 exemple verificate chiar în această dimineață:

  • „În martie 2022, la doar 3 săptămâni de la izbucnirea războiului, Primăria din Sankt Petersburg a plasat o comandă, așa cum a procedat și cu un an înainte ca răspuns la epidemia de Covid. Nu exista nimic în produsele comandate la momentul respectiv care să fi ridicat întrebări din partea companiei cu privire la o anumită destinație finală. Nataliya Z. neagă afirmațiile formulate de Aleksei R., care nu mai lucrează pentru companie din septembrie 2022, întrucât a părăsit brusc țara. În ceea ce privește Auchan și echipele sale, această comandă a venit din partea Primăriei din Sankt Petersburg pentru populațiile pe care le sprijină.
  • Mai mult, atunci când sunt propuse colecte consumatorilor, niciuna dintre acestea nu se face cu acordul sau pe suprafața magazinului Auchan. Astfel, niciuna dintre aceste colecte de alimente nu este finanțată de Auchan. Acesta este cazul proprietarului centrului comercial Kosmoport din Samara care, exclusiv din propria inițiativă, a înființat un punct de colectare în galeria comercială (care nu este deținută de Auchan), și nicidecum în magazinul Auchan. Echipele Auchan nu au oferit niciun fel de asistență și nu au avut nicio putere de a interveni în această acțiune. În mod evident, nu există nicio „colaborare” cu asociațiile. Așa cum este cazul oricărui cumpărător, persoană fizică sau entitate juridică, Auchan nu are posibilitatea de a ști care este utilizarea finală a produselor cumpărate”, a transmis Auchan.

Retailerul francez Auchan, care și-a continuat activitatea în Rusia după izbucnirea războiului, ar fi aprovizionat armata rusă din Ucraina, sub pretextul ajutorului umanitar, și ar fi ajutat, de asemenea, comitetele militare să își trimită angajații pe front în timpul mobilizării, potrivit unei investigații comune a publicațiilor The Insider, Le Monde și Bellingcat, citată de The Moscow Times.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro