Vremea caldă a topit planul lui Putin, care amenința Occidentul că îi va „îngheța coada” precum lupului dintr-un basm rusesc
Vremea a ținut cu Europa în această iarnă, astfel că prețul gazelor naturale au scăzut joi sub 50 de euro pentru un Megawatt-oră, pentru prima dată în ultimele 17 luni, în urma diminuării temerilor privind criza energetică în regiune, transmite Bloomberg. În luna septembrie, președintele rus Vladimir Putin amenința că va întrerupe livrările de energie dacă vor fi impuse plafoane de preț pentru exporturile de petrol și gaze ale Rusiei, avertizând Occidentul că „va tremura de frig la iarnă și îi va îngheța coada” precum lupului dintr-un basm rusesc, potrivit Reuters.
Preţurile au scăzut cu peste 80% faţă de vârful din august, când reducerea livrărilor de gaze ruseşti a provocat Europei costuri de aproximativ o mie de miliarde de dolari, afectând economia regiunii şi alimentând inflaţia ridicată, scrie Agerpres.
Acum, Europa se redresează, vremea blândă a redus cererea pentru încălzire, în timp ce continentul a importat gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a compensa tăierea livrărilor de gaze din Rusia. Stocurile sunt acum la un nivel mult mai ridicat decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 4,8%, până la 49,50 euro pentru un Megawatt-oră, cel mai redus nivel pe parcursul unei zile din septembrie 2021. Anul acesta preţul a scăzut cu aproximativ 35%, dar încă este dublu faţă de nivelul obişnuit pentru această perioadă a anului.
Prețurile ar putea crește dacă vine frigul
Analiştii avertizează că preţurile ar putea creşte dacă vremea se va răci semnificativ sau dacă vor exista perturbări în aprovizionare. Concurenţa cu Asia pentru gaze naturale lichefiate ar putea crea riscuri.
Europa va trebui să umple depozitele cu o cantitate mai redusă de gaze din Rusia decât în vara anului trecut, susţin analiştii.
Livrările consistente de gaze lichefiate şi gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze conferă Europei încrederea necesară că va traversa restul iernii fără probleme în aprovizionarea cu energie.
Preţul gazelor scade, ceea ce a mai eliminat o parte din îngrijorările cu privire la inflaţie şi economia europeană.
Vladimir Putin spunea în luna septembrie că apelurile europene pentru o plafonare a prețului la gazul rusesc sunt „stupide” și vor duce la creșterea prețurilor globale și la probleme economice în Europa, amenințând că va tăia gazele spre Europa în cazul unei plafonări.
UE a aprobat în luna decembrie un mecanism care permite plafonarea preţului gazelor naturale începând de la 180 de euro. (Sursa foto: Dreamstime)