Studentie la 45 de ani printre utilaje

La virsta de 45 de ani a ajuns somer, dupa ce aproape jumatate din viata si-a petrecut-o in halele fabricii Nicolina. Ii lipseste insa dezorientarea cu care ceilalti colegi privesc ziua de miine. Stie ca, peste un an, va termina facultatea pe care a inceput-o in 2001 si pentru care a renuntat la toate concediile la care ar fi avut dreptul.

„Vreau sa am de unde alege, pentru ca nu pot sta, asteptind sa se intimple nu-stiu-ce minune”, spune Dumitru Uliuliuc, proiectant la SC Nicolina SA Iasi. Drumul spre diploma de inginer nu i-a fost usor, asa cum nu-i este nici acum, dupa un an in care nu si-a mai primit leafa. Spera insa ca ambitia sa si pofta de lucru bine facut sa-i aduca un viitor mai bun.

„Eu ma simt ca ei, dar ei ca mine – nu”, spune Dumitru Uliuliuc, cel care a avut curajul sa incerce taria bancilor din salile de cursuri la virsta de 41 de ani. Acum, la 45 de ani, cind este aproape de a obtine diploma de inginer, priveste mai detasat lucrurile din jur si chiar filozofeaza pe marginea lor.

„Dom’le, cum sa vorbesti despre economie, cind nu ai productie?! Productia sustine totul, pentru ca, altfel, risti sa te duci cu geanta de bani si sa constati ca sint doar hirtii fara valoare. Asta este inflatia”, strecoara acesta remarca in discutia inceputa intimplator la poarta fabricii Nicolina.

Barbatul intre doua virste este retinut la inceput, dar, incet-incet, isi aminteste de alegerea pe care a facut-o in ‘79, cind a terminat Liceul Nicolina. „Eram nesigur pe mine si poate din cauza asta le dadeam raspunsul colegilor. Eram in tramvai odata si un profesor m-a intrebat daca stiu de ce se misca oamenii in tramvai, iar eu i-am raspuns ca este vorba de inertie.

Atunci mi-a spus: «Mai, de ce nu raspunzi tu niciodata la ore, ca te vad ca ii sufli raspunsul colegului de banca?»”, povesteste zimbind cel care a muncit imediat dupa liceu timp de zece ani in halele fabricii.

Printre „parantezele” pe care le deschide imaginar, Dumitru Uliuliuc imi spune ca s-a nascut in satul Cirneci, comuna Tiganasi, si ca, acum, locuieste intr-un camin apartinind societatii de la care a fost nevoit sa-si ia ramas bun.

De altfel, in ultimul an, slujba nu i-a adus decit amaraciune, amestecata cu bucuria ca poate ajunge la cursuri fara sa mai alerge in fiecare zi de la fabrica pentru un seminar sau pentru un „laborator”. „La inceput, cind am vazut ca nu mai lucram din luna noiembrie, am fost bucuros ca pot sa merg la facultate. Cind a venit problema banilor insa, nu a mai fost asa de bine.

Am cinci milioane de lei la intretinere si poate ca, pentru multi, nu inseamna nimic banii astia, dar, pentru un om care nu si-a mai luat salariul de peste un an, conteaza fiecare leut”, marturiseste proiectantul in virsta de 45 de ani, fericit insa ca a gasit Dumnezeu-stie-pe-unde citiva lei ca sa le cumpere lemne de foc pe iarna parintilor, care traiesc in localitatea Cirneci.

Tot ce-si doreste este sa termine facultatea la care ar fi vrut sa se inscrie demult, dar nu a avut posibilitatea sa o faca. „Am dat la facultatea asta, pentru ca nu pot astepta o minune si ca sa am si alta posibilitate de a ma angaja. Eu vreau sa muncesc, chiar si cu ora, daca este cazul.

Tinerii din ziua de astazi nu mai vor sa faca o facultate, dar nu-si dau seama ce pierd”, spune Dumitru Uliuliuc. Pentru ca-i placea desenul tehnic, si-a incercat norocul in acest domeniu, dupa ce a muncit zece ani in halele in care frigul te patrundea pina in maduva oaselor. S-a inscris la concurs, a luat examenul si a ajuns proiectant.

Dupa o luna in care nu facuse decit sa semneze condica, a batut cu piciorul in prag si a cerut sa lucreze. „Puteam sa stau si eu, asa cum faceau si altii, dar, atunci, cum mai invatam ceva?”, se intreaba actualul somer. Dupa primul desen, insa, i-a fost mai usor si, de atunci, si-a facut meseria pina cind s-a inchis fabrica.

A fost inclus pe lista celorlalti 478 de ieseni concediati colectiv in urma reorganizarii judiciare a unitatii care, alta data, reprezenta un nume greu in industria nationala. Dupa primul val de concedieri, vor trebui sa-si incheie definitiv socotelile cu societatea din apropierea Pietei Nicolina alte 225 de persoane.

Practic, in fabrica nu va mai ramine nici tipenie de om daca lucrurile nu se vor redresa dupa privatizare, ceea ce este, insa, greu de crezut.