Viata sub pamant

Peste 10% din targumureseni locuiesc, de peste 10 ani, in conditii improprii. Locuiesc este doar un fel de a spune pentru ca acesti oameni au drept casa gherete, tomberoane, poduri, pivnite, subsoluri sau guri de canal. Toate locurile insalubre in care accesul a fost permis sunt pline ochi de cei care le-au descoperit primii.

Nu de putine ori, acesti nefericiti se dovedesc a fi oameni care au avut casa lor si o viata normala, dar care nu au facut fata valului democratic si nu au mai stiut sa deosebeasca hotul de omul corect. Este si cazul familiei care, de opt ani, locuieste pe strada Depozitelor intr-o fosta pivnita.

Pivnita salvatoare

Latratul nelinistit al cainelui care-i pazeste „resedinta”, l-a facut pe Fulop Ferencz sa deschida usa pivnitei. Apa murdara de ploaie scursa in timpul noptii de pe malul noroios a navalit in holul stramt, udandu-l pana la glezne.

Nu are nici un fel de reactie, doar priveste neputiincios: „Am avut si noi casa noastra, pe vremea cand am lucrat la Prodcomplex. Dupa 25 de ani de munca, mi-am pierdut serviciul, apoi casa. Locuinta de serviciu nu am mai putut sa o intretinem dupa ce am intrat in somaj, asa ca am facut schimb cu o garsoniera.

Dar dupa cateva zile a aparut unul care ne-a aratat un contract de cumparare si ne-a spus ca garsoniera aia este a lui. Ne-am strans lucrurile sa ne intoarcem in casa noastra, dar acolo locuia deja o familie de tigani care ne-au amenintat ca ne omoara daca nu iesim din apartament”.

Familia a dormit prin scarile blocurilor din cartierul Rovinari si a umblat cu disperare la primarie, la politie si la tribunal, cerand casa lor de drept inapoi.

„Dar nu ne-a ascultat nimeni… Cand eram mai disperati, a venit la noi Gheorghe Carculea Alexandru, despre care mai tarziu am aflat ca e camatar si hot si cine mai stie cu ce se ocupa, dar despre care noi atunci nu stiam nimic, decat ca vrea sa ne ajute.

Ne-a aratat pe strada Morii o camera in care spunea el, urma sa locuim noi in schimbul apartamentului, asa ca am semnat ca le cedam lor apartamentul si rau am facut. In camaruta de pe Morii nu ni s-a dat voie sa intram, dar hartia semnata de noi a fost declarata oficiala. Nu am gasit la nimeni intelegere sau ajutor. Daca nu am avut bani, nu am avut nici ajutor.

Ne-am resemnat si intr-o zi m-am intalnit pe strada cu proiectantul cladirii in subsolul careia locuiesc eu acum. Mi-a spus ca daca sap pe langa fundatie, dau de niste scari si de o pivnita”, ne-a spus in cateva cuvinte simple, incarcate de tristete, Fulop Ferencz.

Resemnarea omului cinstit

Timp de o vara intreaga Feri a dat la lopata. A scos la iveala scarile, apoi a ajuns la pivnita. Un hol si un intrand, in total vreo patru metri patrati. L-a ajutat si Anna Rotar, femeia cu care traieste in concubinaj de mai bine de 30 de ani. Ziua lucra si noapte mergea la azilul de noapte in cartierul Mureseni.

Feri ramanea si peste noapte in viitoarea casa, de teama ca nu cumva sa le ocupe altcineva locul. Fara apa, gaz sau curent, cei doi oameni isi duc traiul de la o zi la alta. Muncind cu ziua pe la cei care le solicita ajutorul. Feri lucreaza mai ieftin decat oricine altcineva din oras, cere doar cat sa-si cumpere painea cea de toate zilele.

La un eventual loc de munca nici nu mai spera, pentru ca peste tot unde a incercat i s-a cerut adresa. Si el nu are asa ceva. Anna isi aminteste cu nostalgie de vremea cand ducea comenzile clientilor la masa. Si nu oriunde, ci la restaurantul Muresul, unde a fost bucatar-ospatar, mai bine de 10 ani. „Degeaba sunt peste tot afise cu locuri de munca.

Cand ma vad micuta, batrana si slaba nici nu stau de vorba cu mine”, ne-a spus, abia soptit, Anna.

De multa vreme cei doi batrani au incetat sa se mai planga. Nici macar autoritatile nu ii mai deranjeaza. „La inceput, noaptea pe la unu, venea sectoristul si striga „Iesi afara boschetarule, sobolanule, sa vad ce ai furat astazi si pe cine adapostesti la tine”. Ma sculam, sectoristii intrau, cautau si plecau.

Acuma nu mai imi zic boschetar, pentru ca s-au convins ca suntem numai niste oameni necajiti si nu hoti sau criminali”, s-a destainuit Feri.

Unul din cei trei copii, locuieste inca in acelasi loc cu ei. Levente are 27 de ani si o vreme a lucrat in Ungaria. Isi iubeste parintii si ar vrea sa ii stie fericiti. Dar are aceeasi problema. Fara adresa nu poate obtine pasaport, iar aici, fara adresa, loc de munca.

Cei trei adulti se asculta unul pe altul, nu se intrerup atunci cand vorbesc, iar privirile calde pe care le schimba intre ei, spun mai mult decat cuvintele. „Nu ne-a ajutat nimeni atunci cand din nestiinta am gresit. Acum incercam in fiecare zi sa lucram macar atat cat sa avem ce pune pe masa.

Nu mai avem nici o speranta de nicaieri, ne avem doar unul pe celalalt”, ne-a spus la despartire Anna. Privind in jurul ei, cu tristete imensa, dar sigura pe ea, a mai adaugat doar ca omul cinstit incape si in loc mic.