„M-am gândit că sunt pur și simplu tratat mai rău decât un pedofil" – Cristian Pascu, după ce a fost revocat după două zile de la Oficiul pentru Jocurile de Noroc
Cristian Pascu, „hairstylistul vedetelor”, spune că dacă nu ar fi fost demis de premierul Marcel Ciolacu odată cu el la Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc ar fi ajuns persoane „mega specializate”, pentru că „nu mă duceam singur să-mi frâng gâtul într-o asemenea industrie”. El susține că într-un partid este „ca în armată”: „trebuie să faci ceea ce e mai bine și pentru partid și pentru societate”.
Cristian Pascu crede că reacțiile după numirea sa în funcție au fost mult prea dure.
„La un moment dat, chiar m-am gândit că sunt pur și simplu tratat mai rău decât un pedofil. M-am simțit ca ultimul infractor internațional, în condițiile în care cineva, dacă ar fi vrut să sape în CV-ul meu, ar fi văzut că, din 1999, sunt un om de afaceri. Mi-am deschis prima firmă în 1999 și, de atunci, cu asta mă ocup. Da, sunt la bază hairstylist, da, pot să tund un bărbat, dar de acolo până să folosești „e un frizer și nu e în stare de nimic”, eu cred că e distanță lungă”, a declarat Pascu, joi, la Euronews.
El spune că a fost propus de PNL la șefia Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc datorită „experienței de viață foarte mari și de business”.
„Cam două luni am fost verificat pentru acea funcție. Chiar știu cu ce se mănâncă acea industrie, deși nu m-am afișat public. Problema cea mai mare este că probabil nu sunt omul agreat de această industrie și presiunile sunt foarte mari. Să nu uităm că această industrie generează către bugetul statului 1,4 miliarde de euro și anul acesta probabil va genera vreo două miliarde de euro”, a declarat Pascu.
El spune că nu a mai fost numit până acum într-o funcție la o societate care aparține statului, susținând că la Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc „probabil că urma să încurce foarte tare socotelile”.
„Într-un partid e ca într-o armată. Când te înscrii într-un partid, trebuie să faci ceea ce e mai bine și pentru partid și pentru societate. La momentul respectiv au fost mai multe funcții. În primul rând, probabil că analiza s-a făcut după cât de integru poate fi și cât de rezistent poate fi unor tentații din acest domeniu. Să o spunem verde-n față: în acest domeniu, tentațiile sunt extrem de mari, la aceste sume”, a mai susținut Cristian Pascu.
„Sunt ferm convins că presa nu ar mai fi spus absolut nimic dacă Pascu era un necunoscut inginer. Poate eram cel mai prost inginer, dar nu contează, eram necunoscut și probabil că nu mai exista acest can-can. Vina mea este că întotdeauna mi-am dorit să excelez în orice m-am dus. În domeniul coafurii am făcut lucrurile la cel mai înalt nivel”, a declarat acesta.
Deși când a fost întrebat de jurnaliștii de la G4Media despre legislația din domeniu a răspuns că pentru el e „un domeniu relativ nou”, Pascu spune acum că nu s-a dus să ocupe funcția de la Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc nepregătit: „Sigur că aveam un plan, nu m-am dus acolo nepregătit. Eu nu m-aș fi dus pe domeniu singur. Un manager își face un plan, un manager își ia consilieri specializați pe domeniu. Automat, urmau să vină și persoane mega-specializate în domeniu, nu mă duceam singur să-mi frâng gâtul într-o asemenea industrie în care semnătura ta înseamnă foarte mulți bani și în care, pe lângă foarte mulți bani, impactează foarte mulți oameni. Problema partidului s-a pus: ok, targetul tău este ăsta, trebuie să faci ca, în primul rând, să ajutăm oamenii și apoi business-urile”.
Întrebat dacă a fost demis sau a demisionat, Cristian Pascu a spus că „a fost o sincronizare”, pentru că „nu are rost să continui așa”.
Marcel Ciolacu l-a demis miercuri pe Cristian Pascu
Premierul a semnat miercuri seară demiterea lui Cristi Pascu din funcția de vicepreședintele al Oficiului pentru Jocuri de Noroc, funcție în care a fost numit luni la propunerea PNL. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Demiterea a venit după ce presa a relatat că bărbatul, cunoscut în lumea mondenă drept „hairstylistul vedetelor”, nu are nicio legătură cu domeniul, iar studiile nu-l recomandau pentru această funcție. G4Media a dezvăluit că Pascu deține o diplomă de specializare în coafură și a terminat Dreptul la Universitatea Hyperion, la 32 de ani.
Potrivit CV-ului prezentat de G4Media, Pascu este în prezent consilier local la Sectorul 6, președinte la Clubul oamenilor de afaceri PNL din același sector și consultant la mai multe firme. Pascu a obținut o diplomă de coafor, a terminat Dreptul la o universitate privată, a fost prezentator TV la Euforia TV, un post de divertisment deținut cândva de Sorin Ovidiu Vîntu. Pascu este cunoscut drept hairstylistul vedetelor, având numeroase apariții în presa tabloidă.
Citește și: