Cum s-ar descurca România în caz de cutremur major? Câți pompieri ar putea interveni imediat – precizările lui Raed Arafat
În România sunt în prezent în jur de 33.000 de pompieri, dar la nivel operativ, de intervenție vorbim de cel puțin aproximativ 28.000-29.000 de pompieri, a declarat miercuri secretarul de stat Raed Arafat, întrebat ce efective ar putea mobiliza România, dacă s-ar confrunta cu un cutremur major precum cel din Turcia.
Șeful Departamentului pentru Situații de urgență, Raed Arafat, a dat miercuri câteva detalii despre planul de intervenție în caz de cutremur în România.
- ”Gândiți-vă că dacă noi vrem să alertăm România și vă vorbesc de concepția de răspuns la cutremur, nu e nimic secret, noi putem în fiecare județ să trecem la 24 cu 24 de ore și să scoatem o tură întreagă și să o mutăm din prima mișcare.
- Asta înseamnă că deja vorbim de aproximativ 7.000-8.000 de oameni pe care i-am putea aduce doar pentru intervenție în zona sau zonele dezastrului. Iar ceilalți care rămân să se împartă în 2 ture și să lucreze 24 cu 24 de ore, în timp ce colegii lor bineînțeles lucrează în zona dezastrului.
- Când se termină intervenția se întorc și revin la programul lor normal. Dacă trebuie mobilizat mai mult, se face și asta.”, a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a precizat că în ultimii ani s-au luat măsuri cu privire la numărul de oameni și echipamente cu care s-ar putea interveni.
- „În ultimii ani am investit foarte mult din fondurile europene și din fondurile guvernamentale în dotarea Sistemului Integrat de protecție civilă în România.
- Și pe cale terestră și pe cale aeriană și pe cale navală, există deja achiziții unele livrate, altele în curs de livrare și care au întărit acest sistem.
- Dacă noi acum putem să răspundem în Turcia, să facem ce am făcut acolo, cum am putut să răspundem în Grecia, în Franța, la rezolvarea problemelor de la noi din țară când apar, asta este datorită pregătirii și dotării pe care o avem.”, a spus Arafat.
Secretarul de stat a subliniat că nu este vorba de efortul unei singure structuri guvernamentale.
- „În situația din Turcia sunt 3 Ministere implicate. Avem Ministerul Afacerilor Interne care are în principal DSU implicat, cu structurile aflate în coordonare IGSU, SMURD etc, după care avem Ministerul Apărării implicat prin forțele aeriene, fără de care nu am putea ajunge acolo și nu în ultimul rând Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cu care reușim să rezolvăm repatrierea în țară a cetățenilor.
- Aproximativ 10 persoane vor fi repatriate în cursul zilei de astăzi cu 2 din avioanele care au plecat.”, a declarat Raed Arafat.
România are în jur de 90 de containere de căutare-salvare și echipe de pompieri instruiți să le folosească
Acesta a dat detalii despre echipamentele și echipele de intervenție pe care le avem în prezent la nivel național.
- „Gândiți-vă că în fiecare județ avem 2 containere de căutare-salvare și în jurul fiecărui container există un număr de pompieri instruiți să-l folosească. Înseamnă că dacă vrem să ne mobilizăm pentru un cutremur major, dacă pe o zonă de lucru îți trebuie un container pentru o echipă, noi la acest moment în țară în jurul a 90 de containere.
- Zonă de lucru poate să însemne și o clădire prăbușită cu mai multe persoane acolo, care este direcționată unei echipe. Când termină clădirea respectivă se duce la alta.
- Fiecare echipă lucrează pe o zonă sau pe o clădire prăbușită unde se știe sau se suspicionează că sunt persoane care sunt sub dărâmături și sunt în viață. Ei sunt dotați inclusiv cu senzori cu echipamente, cu cameră infraroșu care poate fi folosită în spațiile înguste, deci au dotarea aferentă ca să verifice zona și să nu uităm că au și câinii care sunt instruiți în acest sens și pot să ajute în găsirea persoanelor în viață care sunt sub dărâmături.”, a mai spus șeful DSU.
Ajutorul din Turcia: Moldova a trimis o echipă pe roți. O echipă din Ucraina a tranzitat ieri România
Misiunile de salvare durează ore în șir și în cazul unei catastrofe majore este nevoie de ajutor la nivel internațional.
- „Tocmai pentru asta Guvernul Turciei a solicitat echipe suplimentare pentru că lucrăm contra-cronometru. Deci cu toate echipele din Europa și din toată lumea totuși este nevoie în plus pentru că suntem într-o ferestră de timp care încă ne permite să scoatem oameni vii.
- Această fereastră scade cu cât timpul trece, mai ales când este combinată cu o temperatură foarte scăzută și care noaptea poate să fie în minus și atunci persoanele pot deveni hipotermice și pot deceda din cauza hipotermiei, nu din cauza traumatismelor sau a leziunilor pe care le au.
- Așa că motivul pentru care noi am trimis echipele este să facem cât mai mult cu cât mai multe echipe pentru a salva vieți.
- Sunt țări care au trimis echipe pe roți. Moldova s-a deplasat pe roți. Ucraina a trimis o echipă care ieri și în cursul nopții a tranzitat România și dimineață a plecat spre Bulgaria. Sunt țări care au plecat cu mijloace aviatice cum suntem noi. Deci toată lumea încearcă să facă tot posibilul pentru a acoperi cât mai mult.”, a mai declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a spus la finalul ședinței de Guvern de miercuri că România a trimis în Turcia două echipe de intervenție cu aproape 120 de salvatori, printre care și medici, asistenți și câini instruiți în astfel de cazuri.