Sari direct la conținut

Maxim istoric de 358,12 milioane lei la BVB

HotNews.ro

Valoarea schimburilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a urcat vineri la 358,12 milioane lei, acesta fiind cel mai mare rulaj inregistrat in cei 12 ani de la reinfiintarea Bursei. Cea mai mare parte a schimburilor a provenit din vanzarea a 93,3% din titlurile companiei Kandia Excelent.

„Daca facem exceptie de schimburile cu actiunile Kandia, lichiditatea pietei a fost destul de scazuta, iar piata romanesca s-a aliniat la pietele internationale care au scazut in sedinta de vineri”, a declarat Adrian Ceuca, broker la Broker Cluj, pentru NewsIn.

Transferul titlurilor Kandia Excelent a avut loc pe piata Deal, unde partile negociaza direct. Valoarea schimburilor cu actiuni incheiate in piata principala a fost de 31,64 milioane lei.

BET-C, indicele general al pietei, a scazut cu 0,68%, de la 5.964,12 puncte pana la 5.923,82 puncte, iar indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, BET, a pierdut 0,49%.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a scazut cu 1,55%. Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 14,92 milioane lei. Cel mai activ titlu a fost SIF Oltenia (SIF5), cu schimburi de peste 4,53 milioane lei si SIF Moldova (SIF2), cu 3,57 milioane lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro