Sari direct la conținut

Fotbal/ Bulgaria confirma: vrea sa organizeze EURO 2020 impreuna cu Romania

HotNews.ro

Presedintele federatiei bulgare de fotbal, Borislav Mihailov a declarat luni ca va discuta in perioada urmatoare propunerea Romaniei de a organiza impreuna turneul final al campionatului european din anul 2020. „Nu este o utopie, este posibil”, spune Borislav Mihailov, confirmind ca exista o preocupare pentru un asemenea proiect.

Presa romana si cea bulgara au primit cu scepticism anuntul unei asemenea candidaturi, tinind cont de infrastructura dezastruoasa din ambele tari.

Mihailov declara: „Nu vorbim despre organizarea Jocurilor Olimpice, ci despre un singur sport (fotbal), iar candidatura implica ridicarea a 4 stadioane noi. Putem sa le facem in 12 ani”.

In acest moment, sansele unei candidaturi comune Romania-Bulgaria ar tine de domeniul miracolului, insa exista un precedent care ar putea incuraja „visatorii”: UEFA a oferit turneul final 2012 Poloniei si Ucrainei, al caror dosar a „batut” pe cel al Italiei.

Este adevarat, in ultimele luni UEFA a transmis mai multe avertismente catre cele doua tari cistigatoare ca inregistreaza intirzieri mari fata de ritmul prognozat al lucrarilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro