„Asta e sinucidere." Putin ordonă generalilor ruși să pregătească un nou atac asupra Kievului
Președintele rus Vladimir Putin a cerut Ministerului Apărării să pregătească un plan pentru o ofensivă pe scară largă în Ucraina, inclusiv o nouă încercare de a cuceri Kievul, a relatat iStories, citând o sursă din armată, scrie The Moscow Times.
Potrivit sursei publicației independente, starea de spirit în rândul militarilor a ajuns la stadiul de „panică”, un cuvânt folosit chiar de ofițeri.
„Planurile de a ataca din nou Kievul sunt, într-adevăr, în curs de elaborare, dar numai pentru că așa cere conducerea țării. Nimeni nu crede în punerea în aplicare a acestor planuri, ar fi o sinucidere”, a declarat sursa.
Prima încercare de cucerire a capitalei ucrainene, făcută în primele săptămâni de război, s-a transformat într-un fiasco cu numeroase victime.
Dar prăbușirea speranțelor unui blitzkrieg victorios s-a dovedit a nu fi un motiv sufiecient pentru a schimba mentalitatea președintelui Vladimir Putin, pentru care cucerirea Ucrainei devenise o idee fixă.
Militari ruși cred că o ofensivă strategică este imposibilă
În ciuda presiunilor din partea oficialilor ruși, militarii înțeleg că o ofensivă strategică în Ucraina este imposibilă, precizează sursa iStories.
Există două motive principale, potrivit sursei: lipsa de echipament și muniție de calitate și incapacitatea comandamentului superior de a face o evaluare realistă a situației de pe front.
Chiar și sutele de mii de soldați mobilizați, adunați la frontieră, sunt doar o „rezervă” de care armata are nevoie pentru a „închide o eventuală breșă ucraineană”, explică sursa citată.
Dar, în ciuda dificultăților și a pierderilor, care, potrivit cifrelor americane, au ajuns deja la 200.000, Putin cere o ofensivă.
Potrivit Bloomberg, aceasta ar trebui să înceapă în februarie-martie, înainte ca Ucraina să primească și să folosească tancurile și vehiculele blindate occidentale.
Dezvăluirile unei „cârtițe” din cartierul general al rușilor
Rusia se pregătește pentru o nouă ofensivă în Ucraina, în timp ce generalii plănuiesc să arunce mii de soldați în „mașina de tocat” a războiului, a declarat pentru Novaya Gazeta Evropa o sursă din cartierul general al grupului de trupe rusești care luptă în Ucraina, notează Meduza.
Experții intervievați de publicație consideră că trupele rusești ar putea încerca să mute linia frontului departe de Donbas și Crimeea, regiuni anexate ilegal de Rusia, și să încerce o ofensivă în regiunea Zaporojie sau spre regiunea Volyn, în nord-vestul țării, de pe teritoriul Belarusului.
Serviciile secrete americane prevăd că Putin va avea nevoie de un nou val de mobilizare în următoarele luni, care să implice 200.000 de persoane.
Ministerul ucrainean al Apărării spune că „primul val” a fost mai mare decât cifrele oficiale și a permis armatei să adune 500.000 de soldați la granițe.
Urmărește ultimele evoluții din a 346-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.