Cazurile de cancer de prostată se vor dubla în următorii ani, avertizează un studiu / Care sunt cauzele
Acest lucru se va întâmpla în special în țările mai puțin bogate, potrivit unui studiu publicat în The Lancet, care explică această tendință prin îmbătrânirea previzibilă a populației, citează AFP. Pentru bărbații din România, care intră și ea în „țările mai puțin bogate” invocate în studiu, una dintre soluții sunt să facem analize cu frecvență mai mare. Depistarea timpurie a problemelor la prostată crește substanțial posibilitatea de vindecare, arată studii concordante.
„Potrivit concluziilor noastre, numărul anual de cazuri noi se va dubla, de la 1,4 milioane în 2020 la 2,9 milioane în 2040”, rezumă autorii studiului publicat joi, realizat prin extrapolarea schimbărilor demografice deja observate în prezent.
Această creștere poate fi explicată prin „creșterea speranței de viață”, susțin autorii.
Cancerul de prostată, care este cel mai frecvent cancer la bărbați – 15% din totalul cancerelor masculine – apare în majoritatea cazurilor la vârsta de peste 50 de ani. Iar incidența sa crește brusc cu cât înaintează în vârstă.
Un număr mare de țări sărace sau în curs de dezvoltare sunt în curs de a recupera parțial decalajul față de omologii lor dezvoltați în ceea ce privește speranța de viață, ceea ce ar trebui să crească automat numărul de cancere de prostată.
Și „spre deosebire de alte probleme majore, cum ar fi cancerul pulmonar sau bolile cardiovasculare, această creștere a numărului de cazuri nu poate fi prevenită prin politici de sănătate publică”, notează cercetătorii.
Autorii studiului consideră totuși că este posibil să se limiteze creșterea numărului de cazuri de cancer de prostată prin diverse acțiuni.
Ei recomandă, de exemplu, să se urmărească diagnosticarea mai timpurie în țările mai puțin bogate, observând că, de multe ori, cancerele de prostată sunt depistate prea târziu pentru a se putea lua măsuri eficiente.
Pe de altă parte, ei avertizează asupra riscului de „supradiagnosticare și supratratament” în țările dezvoltate.
foto: Noipornpan | Dreamstime.com