Sari direct la conținut

Răspunsul Chișinăului după ce Lavrov a acuzat Occidentul că vrea ca „Republica Moldova să fie următoarea Ucraină”

HotNews.ro
Ministrul moldovean de externe Nicu Popescu, Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images
Ministrul moldovean de externe Nicu Popescu, Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a calificat drept „insinuări şi o interpretare greşită a faptelor” declaraţiile omologului său rus Serghei Lavrov, care a afirmat într-un interviu că Maia Sandu ar fi „gata de orice de dragul Occidentului, inclusiv pentru unirea cu România”, iar acest lucru ar putea aduce Republica Moldova în situaţia Ucrainei, informează IPN.md. Ministrul rus de Externe a mai declarat că „Occidentul a pus ochii acum pe Republica Moldova pentru a avea „rolul următoarei Ucraine”.

Potrivit ministrului şi vicepremierului Nicu Popescu, autorităţile Republicii Moldova resping categoric un astfel de ton în relaţiile dintre cele două state şi amintesc oficialului rus că cetăţenii moldoveni doresc pace, prosperitate şi aderarea republicii la Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a declarat că preşedinta Maia Sandu a fost aleasă „prin metode mai puţin democratice”, iar Occidentul i-ar pregăti Republicii Moldova scenariul Ucrainei.

Vicepremierul Nicu Popescu a subliniat că retorica omologului său rus nu corespunde realităţii, pentru că preşedinta Maia Sandu are mandatul cetăţenilor de a integra Republica Moldova în Uniunea Europeană.

  • „Respingem categoric astfel de insinuări, respingem un astfel de ton în relaţiile interstatale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În acelaşi timp este absolut clar ce îşi doreşte populaţia Republicii Moldova, cetăţenii îşi doresc o ţară democratică, prosperă, europeană, în care este eliminată corupţia, o ţară care aderă la Uniunea Europeană.
  • Preşedinta Maia Sandu are acest mandat explicit oferit de cetăţeni. Cetăţenii noştri îşi doresc continuarea parcursului european, îşi doresc traiul într-un sistem democratic, funcţional, necorupt şi îşi doresc menţinerea păcii pe teritoriul ţării noastre.
  • Iar aceste valori, democraţia, pacea, îi unesc pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv pe cei care nu au votat pentru preşedinta Maia Sandu”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Nicu Popescu a mai amintit că declaraţiile lui Serghei Lavrov nu sunt primele declaraţii neprietenoase ale oficialilor ruşi la adresa Republicii Moldova, dar că, în pofida propagandei ruse, cetăţenii Republicii Moldova aleg ferm parcursul european, care asigură pace şi prosperitate ţării.

  • „Este o declaraţie ofensivă pentru cetăţenii Republicii Moldova în primul rând. Evoluţia ţării noastre este axată absolut clar pe aderarea la Uniunea Europeană. Vedem ce face Federaţia Rusă pe plan internaţional, condamnăm acest război agresiv, neprovocat, împotriva Ucrainei. Toate mesajele de justificare a acestei agresiuni nu au nicio valoare.
  • Noi suntem obişnuiţi cu o serie destul de lungă de declaraţii în politica rusă cu descrierea eronată şi plină de insinuări faţă de ţara noastră şi aceste lucruri au început chiar înaintea Independenţei.
  • Partea bună este că societatea noastră a ştiut să-şi consolideze democraţia, alegerea pentru vectorul european, chiar şi în aceste condiţii destul de toxice de falsuri şi propagandă venită din Est”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu.

În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a mai declarat că preşedinta Maia Sandu „aspiră la NATO şi este gata pentru unirea Republicii Moldova cu România”.

De asemenea, Lavrov s-a arătat nemulţumit de blocarea negocierilor în formatul 5+2, subliniind că liderii de la Chişinău califică acum acest format drept nepotrivit.

Urmărește ultimele evoluții din a 345-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro