Romaero va participa la productia rachetelor antiaeriene Hawk
Societatea Romaero Bucuresti negociaza cu reprezentantii companiei americane Raytheon un contract privind participarea companiei romanesti la programul de rachete antiaeriene Hawk, informeaza un comunicat al Romaero, remis agentiei Mediafax. „Raytheon are semnat cu Ministerul Apararii Nationale un contract de vanzare a unor sisteme de rachete antiaeriene Hawk.
Contractul are si o componenta off-set, care prevede ca firma americana sa aiba subcontractori romani pentru fabricarea acestor sisteme”, a declarat Carmen Rafin, sefa biroului de relatii publice al Romaero. Sistemul Hawk include rachete sol-aer cu raza medie de actiune coordonate de computer.
Romaero este fabricant de avioane si aerostructuri si furnizor de servicii in domeniul intretinerii si reparatiilor complexe de aeronave.
Potrivit datelor preliminare, Romaero a inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 336,3 miliarde de lei, in crestere cu 39,4% fata de 2003, si a trecut pe profit, cu un rezultat brut de 1,3 miliarde de lei, dupa ce in ultimii doi ani a raportat pierderi semnificative. Una dintre cele mai importante comenzi pentru Romaero vizeaza modernizarea avioanelor Hercules C-130 din dotarea Armatei Romane.
Pentru acest proiect, Romaero si compania americana Lockheed Martin au incheiat, in noiembrie 2004, un contract-cadru cu o valoare minima de 30 milioane de dolari.