Sari direct la conținut

Cotidianul: PUR si PPRM au cerut public retragerea trupelor romanesti

Cotidianul

PUR si PPRM au cerut public retragerea trupelor romanesti din Irak. Aceasta face ca autoritatile romane sa se prezinte la negocieri de pe o pozitie slabita, lipsa de unitate a clasei politice putind sa fie exploatata de gruparea terorista.

PUR a anuntat vineri ca va propune colegilor din Coalitie, la primul Consiliu National de Coordonare, retragerea imediata a trupelor romanesti din Irak. Ieri, Dan Voiculescu a supralicitat si a anuntat ca, „in calitate de lider al unui partid politic parlamentar si ca tata a doua fete”, se ofera sa se puna gaj in schimbul eliberarii celor trei ziaristi.

„Daca teroristii accepta, sint dispus sa devin prizonierul lor in schimbul acestor tineri”, a anuntat presedintele PUR, prin intermediul Danielei Popa. Singurul partid care a mai cerut retragerea trupelor din Irak este PPRM, dar, spre deosebire de PUR, acesta se afla in opozitie, nu in cadrul coalitiei majoritare.

Pina si PSD, adversarul traditional al Aliantei si al lui Basescu, a anuntat, prin intermediul presedintelui executiv, Adrian Nastase, ca nu va folosi in nici un caz momentul actual pentru a lansa atacuri impotriva guvernului sau a Presedintiei, deoarece nu ar fi normal sa se creeze fisuri interne intr-un asemenea moment.

Demersul umanistilor este cu atit mai riscant cu cit Basescu a declarat vineri seara ca obiectivul celor care au trimis caseta la Al-Jazeera este tocmai crearea presiunii, prin intermediul opiniei publice, asupra autoritatilor. Si ambasadorul Frantei la Bucuresti, Herve Bolot, a declarat ca unitatea si solidaritatea la nivel guvernamental sint necesare pentru solutionarea crizei.

PNL si PD recomanda prudenta in declaratii

Solicitarea PUR va fi discutata miercuri in CNC, in functie de datele detinute de autoritati la momentul respectiv, a anuntat presedintele interimar al PD, Emil Boc. Acesta insa a cerut „sa se faca o distinctie intre planul emotional si planul deciziei politice”. „Orice decizie luata la cald in acest moment poate dauna, intr-un sens sau altul, situatiei jurnalistilor din Irak.

Nu trebuie sa reactionam sentimental, emotional, la cald”, a declarat Boc. Si purtatorul de cuvint al PNL, Eugen Nicolaescu, a recomandat retinere. Conferentiarul Ionel Nicu Sava crede ca este contraindicata politizarea crizei ostaticilor si ca este nevoie de incredere in autoritati si de solidarizare.

„Orice solicitare publica, venita din partea cetatenilor sau a oamenilor politici, de retragere a trupelor din Irak ofera satisfactie teroristilor”.

Rudele celor trei jurnalisti, o noua intilnire la Cotroceni

Rudele celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak acum aproape o luna s-au intilnit din nou, duminica la prinz, cu membrii celulei de criza constituite la Palatul Cotroceni. Parintii lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si sora lui Ovidiu Ohanesian au discutat mai bine de o ora cu consilierul prezidential Claudiu Saftoiu, membru al celulei de criza, coordonate de presedintele Traian Basescu.

La finalul intrevederii, sora lui Ovidiu Ohanesian, gazetarul de la „Romania libera”, a declarat ca autoritatile i-au asigurat din nou ca se negociaza si ca in continuare se depun toate eforturile pentru recuperarea celor trei, teferi si nevatamati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro