Pierderea Comuna Europeana (de Traian Ungureanu)

E Romania un cersetor necuviincios sau Europa un binefacator mofturos? Intrebarile de acest gen nu o sfarsesc bine. In preajma lor apare faimosul raspuns unic: adevarul e la mijloc. De data asta, la mijloc nu e adevarul, ci o sumedenie de lucruri si fiinte speriate si nesigure: pe harta, Austria, cu emigranti pana in cosite, si restul marelui platou economic franco-german.

Tot acolo, insetat de razbunare: egoul umilit al lui Jacques Chirac, un francez corigent la franceza de referendum.

Planul de reactiune francez a lovit fulgerator. In mai putin de doua saptamani, Chirac a inventat conflictul de care avea nevoie: razboiul bugetar european. Pretextul: un aranjament vechi de 20 de ani, care aduce inapoi, in Marea Britanie, contributiile banesti nefolosite ale acestui stat. Efectul a fost o grefa de legitimitate din care s-a intremat toata trupa batuta mar la urne.

Uniunea Europeana a ramas fara buget, dar dezastrul provocat de proiectul nesabuit de Constitutie si discutia despre directia viitoare a Europei au fost scoase din scena. Cu aceeasi ocazie, Chirac si Schroeder au facut pasaport european unui nou resentiment aliat: frica de Est, cu puradeii ei vedeta, fricile de Romania si Bulgaria.

Alegatorii vest-europeni au mers la urne convinsi ca doboara un proiect arogant, scris intr-o metapasareasca ostila democratiei directe. Acum, ei afla de la mai-marii lor ca au votat din frica de Est. Euroelitele nu au obiceiul sa-si asume raspunderea, dar n-au rival cand e vorba de infiat sperietori (mai intai, sentimentul antiamerican, acum, emigrantul est-european).

Au trecut cam 200 de ani de cand, cu exceptia lui Balzac, in Franta, si a Kaiserului, in Germania, mai toata lumea isi petrecea ziua de lucru la camp. Aproape 80% din populatia platoului franco-german era, pe atunci, prinsa in agricultura. Industrializarea a pus capat brutal acestei situatii.

Taranii platoului au devenit o populatie industriala si tocmai aceasta populatie se afla azi in fata unei noi schimbari. Industria europeana se sufoca sub sindicalism si birocratie. Forta de munca e scumpa, aplecarea spre ocupatii manuale e tot mai rara.

Economia Europei trebuie sa faca saltul spre serviciile si initiativa individuala de tip american, singurele in stare sa absoarba grosul fostei populatii industriale. Din Est, vin romani, polonezi si bulgari, copii ai unor natiuni cu un temperament istoric in alta viteza. Acesti oameni sunt flamanzi de respect, bani si afirmare.

Ei vor zidi casele pe care vesticii nu vor sa le mai inceapa si tot ei vor spala si hrani batranii pe care tinerii Occidentului ii depun in spitale. Acesti oameni nu fura locul nimanui. Ei aduc o energie ce ar putea reaprinde Europa.

Presedintele Basescu are, din nou, dreptate. Nu pentru ca e un geniu, ci pentru ca are curajul sa spuna „uite o sansa” cand vede o sansa si „uite o ipocrizie” cand se duce la Bruxelles. Adevarul nu e la mijloc, ci pe fruntea Noii Europe, pe care Vestul si Estul trebuie sa o construiasca impreuna.

Candidatura Romaniei nu e tocmai de pus in vitrina, dar nici vitrina nu e tocmai stearsa de praf. Amanarea admiterii noastre, sub un pretext fabricat de egourile umilite ale politicienilor europeni, ar fi o pierdere comuna. Europeana.