Cind majoritatea e ticalosita

De trei zile incoace o multime de oameni tipa ca prin convocarea alegerilor anticipate am intrat intr-o grava si inutila criza politica, iscata dintr-un pretext straveziu, si anume decizia Curtii Constitutionale de a bloca legile Justitiei.

Mult-asteptata confirmare de la Bruxelles a gravitatii situatiei intirzie insa sa vina, ba, mai mult, oficialii europeni spun sa facem si anticipate, si ce-o mai fi, numai sa nu stagneze procesele de reforma. Speriatii ramin astfel doar cu propria lor munitie, cam anemica altminteri pentru un razboi de citeva luni, precum se anunta.

La drept vorbind, speriati ar trebui sa fim cu totii, dar nu de criza politica in care ne vira unii si altii, fara sa fi bagat noi de seama. In ultima instanta, anticipatele nu reprezinta citusi de putin intreruperea unui curs democratic, ci chiar intarirea acestuia atunci cind verdictul regulat al urnelor a dus la un rezultat fie viciat, fie neconcludent.

Decizia Curtii Constitutionale nu a declansat o criza politica, ci a devoalat o incredibila criza institutionala, care zace latenta de mai bine de un deceniu, mai exact din momentul in care a fost pusa pe picioare Curtea Constitutionala.

Pentru ca un sistem democratic sa functioneze eficient, el trebuie asezat pe doi piloni: contradictia si calea de atac. Curtea Constitutionala este un organism atipic in sistemul judiciar, macar prin faptul – fundamental, vedem acum – ca deciziile sale nu suporta cale de atac, asa cum se intimpla la celelalte instante.

Suporta insa contradictii: nu este obligatoriu ca toti cei noua membri care formeaza plenul Curtii sa fie de acord cu un lucru pentru a putea fi luata o decizie. Atunci se recurge tot la o metoda democratica: votul majoritatii decide.

In aceste conditii, verdictul decis de majoritate, ca si opinia separata a minoritatii, arata, de multe ori, ca simple interpretari, mai mult sau mai putin subiective, ale unor fapte si paragrafe de lege. Iar daca majoritatea se decide sa decida prost, nu mai e nimic de facut.

Fiind Curtea Constitutionala croita, de la bun inceput, ca o instanta ale carei decizii sint definitive, obligatorii si fara recurs – sau, mai degraba, tocmai din aceasta cauza –, era de dorit ca oamenii politici care fac si desfac de cincisprezece ani in tara asta sa fi avut bunul-simt sa trimita acolo magistrati de ireprosabila reputatie, astfel incit orice majoritate s-ar forma acolo pe seama

unei controverse sa ne ofere minima garantie a unei drepte judecati. Or, acum ce constatam? Incet, dar sigur, si inca nu stim daca nu cumva premeditat, au fost insinuati in Curtea Constitutionala oameni cu o bogata cariera politica in spate, nu intotdeauna onorabila, ajunsi si ei la o etate la care se cuvenea sa binemerite de la partid.

Este, si aceasta, parte a „mostenirii Iliescu”, pe care trebuie sa o ducem in spate si dupa ce chiar ai sai l-au trimis in pensie. S-ar cam impune, asadar, o mica reforma si in aceasta institutie: fie o depopulam de sinistri, fie ii agatam de roba o cale de atac.

Domnul Ion Predescu, fost ministru PDSR, fost senator PSD, actualmente judecator al Curtii Constitutionale, nu vrea sa comenteze controversata decizie prin care a fost respins pachetul de legi privind Justitia. Domnul Predescu spune ca nu discuta asemenea lucruri cu oricine, cu „nespecialisti”.

Domnia Sa face parte dintr-o generatie de magistrati convinsi ca noi toti avem obligatia sa cunoastem legea, dar numai Domniile Lor au privilegiul de a o intelege. Si, prin urmare, nu se simt deloc datori sa explice niciodata, nimanui, nimic.

Nici macar atunci cind noi, nespecialistii, vrem sa-i intrebam daca ei, specialistii, au judecat cu mintea la lege sau la legitimatia predata de cu seara alora din Departamentul de Human Resources de la partid.