Sari direct la conținut

Conturile lui Hrebenciuc, blocate in Monaco

Jurnalul National

In urma cu zece zile, Jurnalul National va informa, in premiera, despre declansarea unei operatiuni fara precedent impotriva crimei organizate, principalul obiectiv al anchetatorilor fiind anihilarea retelei „Dragonul”.

Astazi, va putem declina identitatea unui „greu” al vietii politico-economice romanesti al carui nume apare in dreptul actionarilor firmelor ale caror conturi au fost blocate in Monaco: Viorel Hrebenciuc.

Autoritatile judiciare straine, puse serios pe anihilarea retelei de crima organizata „Dragonul”, au dat de conturile in care se aduna o parte din banii obtinuti din activitatea infractionala. Conturi ale unor off-shore-uri deschise in paradisuri fiscale. In urma cu aproximativ o luna, in Monaco au fost blocate cinci conturi bancare.

ALT NUME „GREU”. Printre cei ramasi fara sumele importante in valuta, alaturi de oamenii de afaceri Corneliu Iacobov si Alexandru Iancu, se afla si cel al lui Viorel Hrebenciuc, om de afaceri si politician roman important in randurile Partidului Social Democrat.

Surse judiciare au declarat pentru Jurnalul National ca procurorii romani au ajuns pe urmele celor trei, fiind sesizati de autoritatile din Monaco. Conturile suspecte au fost descoperite de Oficiul National de Prevenire a Spalarii Banilor din Monaco. Este vorba despre patru firme, off-shore-uri inregistrate in Cipru.

Dupa cum deja se stie, acest tip de societati comerciale permite ca structura actionariatului sa ramana ascunsa. A fost nevoie de probe beton pentru a obtine o hotarare judecatoreasca, in baza careia autoritatile cipriote au divulgat numele actionarilor acestor firme.

Anchetatorii straini au aflat astfel ca firmele „cipriote” sunt ale unor romani. Sursele noastre spun ca la una dintre firme, actionarii sunt Corneliu Iacobov, Iancu Alexandru si Viorel Hrebenciuc, iar la celelalte trei firme actionarii sunt Iacobov si Hrebenciuc.

REACTIE. Contactat telefonic, Viorel Hrebenciuc a negat implicarea lui in aceasta afacere. „Nu stiu despre ce este vorba. Nu am nici o legatura cu «Dragonul». Astea-s povesti! Nu am nici un off-shore deschis. N-am avut niciodata o asemenea firma! Chiar nu stiu despre ce este vorba!” Cateva ore mai tarziu, lui Hrebenciuc i-a revenit brusc memoria.

El a recunoscut pentru Antena 1 ca a avut un cont de 4.000-5.000 de dolari la ING Monaco pe care insa i-ar fi transferat la ING Romania, insa nu a exclus nici existenta unor firme in acelasi Monaco. „Societati comerciale, nu am. Trebuie sa vad despre ce e vorba. Si daca sunt societati comerciale, mai mult de 2.000-3.000 de dolari n-au cum sa fie. Nu stiu, efectiv”, a declarat liderul PSD.

CONTROVERSE. Numele lui Viorel Hrebenciuc a fost vehiculat in legatura cu mai multe afaceri controversate, cea mai recenta fiind alaturarea numelui sau de cel al sirianului-rapitor Omar Hayssam. Aflat in spatele gratiilor arestului preventiv, sirianul Hayssam a lansat chiar acuzatii de coruptie la adresa politicianului.

Chiar si complicele lui in rapirea jurnalistilor, Mohammad Munaf, a vorbit despre 700.000 de dolari pe care politicianul i-ar fi pretins lui Omar pentru a-l scapa de dosarele penale. De altfel, Hrebenciuc nu este singurul agatat in dosarul Hayssam.

Alte trei nume – Gabriel Oprea, Ovidiu Musetescu si Mircea Ursache – au fost „date” ca avand implicare in preluarea ilegala de catre Hayssam a unor societati scoase la privatizare. Viorel Hrebenciuc a negat insa toate acuzatiile.

NEGARE

„Nu stiu despre ce este vorba. Nu am nici o legatura cu «Dragonul». Astea-s povesti! Nu am nici un off-shore deschis. N-am avut niciodata o asemenea firma! Chiar nu stiu despre ce este vorba!”

Viorel Hrebenciuc

27 octombrie 2005

DEZMINTIRE

„Nu am nici un fel de legaturi de afaceri cu Omar Hayssam. Cineva incearca cu obstinatie sa ma lege pe mine de acest subiect. Spun inca o data: nu am nici o legatura cu Omar Hayssam, cu afacerile lui”

Viorel Hrebenciuc

7 aprilie 2005

CV

Viorel Hrebenciuc, nascut la 7 august 1953 intr-un sat din judetul Suceava, actualmente casatorit, si cu un copil. Cu studii economice la baza, inainte de 1989 a detinut functii de conducere de nivel mediu in intreprinderi din Bacau, precum IFL sau DJ Statistica. In 1990 devine primar al Bacaului, iar apoi, timp de doi ani, este prefect.

Implicat in politica, in 1992 devine vicepresedinte al PDSR si este numit secretar general al guvernului, functie pe care o detine timp de 4 ani. Functia de vicepresedinte al partidului, devenit intre timp PSD, o detine si acum.

Tot din 1992 este ales parlamentar si de atunci este o prezenta permanenta in Camera Deputatilor. Mai mult, in legislatura 2000-2004 este ales vicepresedinte al Camerei Deputatilor. Datele au fost preluate de pe siteul Camerei Deputatilor.

A fost decorat cu Ordinul National „Serviciul Credincios” in grad de cavaler.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro