Tancurile Leopard 2 și ocolișurile Germaniei. Scholz spune că trebuie evitat un război Rusia-NATO
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, ar fi evitat miercuri să răspundă la o întrebare directă privind trimiterea către Ucraina a tancurilor Leopard 2 și a spus că trebuie evitat un război Rusia-NATO, relatează The Guardian.
„De ce ezitați cu privire la decizia de a permite trimiterea tancurilor Leopard 2 în Ucraina?”, a fost întrebat Scholz, moment în care cancelarul german a spus că Germania a fost printre cei mai mari susținători ai Ucrainei.
On tank delivery, Scholz is not drawn on whether Germany will send Leopard tanks to Ukraine. „We want to avoid this becoming a war between Russia and Nato… we are strategically interlocked and want to discuss with our partners, not just [act] by ourself”
— Mehreen Khan (@MehreenKhn) January 18, 2023
Scholz subliniază că, deși SUA au trimis mai mult sprijin militar, au un buget de apărare mult mai mare.
- Am decis foarte devreme în război să ne schimbăm strategiile politice, nu doar sprijinind Ucraina cu ajutor umanitar, ci cu multe arme.
- Vom continua să oferim sprijin atâta timp cât va fi nevoie.
- Artileria care vine din Germania și lansatorul său rachete multiple sunt foarte eficiente pentru ca Ucraina să își apere suveranitatea.
- Ucraina se poate baza pe sprijinul nostru, dar trebuie să se evite ca acesta să devină un război între Rusia și NATO.
Șeful NATO recunoaște că Ucraina are nevoie de arme mai sofisticate
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Ucraina are nevoie de o „creștere semnificativă” a armelor într-un moment crucial al invaziei Rusiei, iar un astfel de sprijin este singura cale către o soluție pașnică negociată, relatează Reuters.
„Acesta este un moment crucial în război și este necesară o creștere semnificativă a sprijinului pentru Ucraina”, a declarat Stoltenberg pentru Reuters într-un interviu acordat la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.
„Dacă vrem o soluție pașnică și negociată mâine, trebuie să oferim mai multe arme astăzi”.
Întrebat la Davos despre problema tancurilor Leopard de fabricație germană – care ar necesita aprobarea Berlinului înainte de a fi exportate din Polonia sau Finlanda – Stoltenberg a spus că există un „dialog constant” între aliați. El a subliniat că Germania a oferit deja ajutor Ucrainei, dar a recunoscut necesitatea ca membrii NATO să furnizeze armament mai sofisticat, potrivit CNN.
Liderii apărării din aproximativ 50 de țări și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) vor ține discuții vineri la baza aeriană Ramstein din Germania, cea mai recentă dintr-o serie de întâlniri de când forțele ruse au intrat în Ucraina în urmă cu aproape 11 luni.
Se așteaptă ca discuțiile de la Ramstein să se concentreze nu pe ceea ce vor oferi Statele Unite, ci dacă Germania își va anula opoziția față de trimiterea tancurilor de luptă Leopard în Ucraina sau cel puțin va aproba transferul acestora din țările aliate.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat miercuri că a avut „semnale foarte bune și pozitive” cu privire la potențialele anunțuri privind livrările de arme în timpul întâlnirii de vineri a aliaților occidentali ai Ucrainei în Germania, relatează AFP.
„Să vedem ce se va întâmpla peste două zile”, a spus fostul boxer. „Sper că va fi foarte pozitiv pentru Ucraina. Neoficial, am semnale foarte bune și pozitive.”
Potrivit acestuia, „soldații ucraineni sunt foarte motivați, dar motivația nu este suficientă. Avem nevoie de arme moderne pentru a ne apăra solul”.
Cu privire la presiunea politică crescândă pentru Germania pentru a permite livrarea tancurilor Leopard, Klitschko a spus că acestea „ar fi de mare ajutor”.