Primul transplant de cord din acest an în România, realizat la Târgu Mureș
O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a efectuat, marţi, primul transplant de cord din acest an din România, unui pacient în vârstă de 54 ani din judeţul Caraş-Severin, care se afla în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă.
„În această după-amiază am efectuat primul transplant cardiac din acest an în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Pacientul este un domn în vârstă de 54 de ani din judeţul Caraş-Severin. Un pacient aflat în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă, aflat pe lista de aşteptare de aproximativ 2 ani, cu cardiomiopatie dilatativă, o afecţiune ireversibilă care afectează muşchiul inimii şi creează o stare, bineînţeles, de o calitate vieţii extrem de precară şi, bineînţeles, un risc mare de deces. Din fericire, a fost un cord disponibil care a fost prelevat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti de către o echipă care s-a deplasat din clinica noastră, condusă de doctorul Harpa Marius. Cordul a venit pe calea aerului cu un elicopter SMURD, a aterizat în jurul orei 14,30 şi intervenţia a durat aproximativ 4 ore şi s-a încheiat cu succes. Pentru acest moment suntem mulţumiţi de evoluţia pacientului, sperăm ca această evoluţie să aibă loc în continuare”, a declarat dr. Horaţiu Suciu, citat de Agerpres.
Un număr mare de pacienți de află în acest moment pe listele de așteptare pentru un transplant, spune medicul Horațiu Suciu: „Sigur, toate intervenţiile de transplant sunt intervenţii speciale, dificile, care presupun o coordonare foarte bună. Din acest punct de vedere organizatoric apar marile provocări. Din punct de vedere tehnic, este o intervenţie care intră în sfera activităţii chirurgiei cardiovasculare, o intervenţie care, din fericire, în institutul nostru este una de rutină. Aşa cum am menţionat, a durat 4 ore şi lucrurile sunt pe drumul cel bun. Anul trecut am efectuat 3 transplanturi cardiace, din păcate doar 3 şi, bineînţeles, ne-am propus mult mai multe. Ne-am propus în jur de 10-12 transplanturi, dacă pornim din luna ianuarie, astfel încât să crească numărul. Dar aici ţinem ţine foarte mult de donatori. Noi suntem pregătiţi oricând să facem transplant. Numărul donatorilor a fost destul de mic, dar în acest an, iată, am început destul de devreme şi trebuie să fim optimişti.”
Primul transplant de cord din acest an a decurs foarte bine, declară șeful Secţiei ATI din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Sorin Paşcanu: „Operaţia a decurs fără probleme, rapid şi starea pacientului este cât se poate de mulţumitoare. În fiecare an ne propunem să facem cât de mult e posibil, dar suntem limitaţi de lucruri din afară, în primul rând de numărul donatorilor şi calitatea lor. Şi vreau să profit de ocazie să le mulţumesc colegilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti care ne-au furnizat cordul. Deci, limitaţi de numărul donatorilor şi de logistica întreagă din jurul transplantului, inclusiv de spaţiile fizice de care dispunem, ca număr de specialişti, ca dotare, am putea face mult mai mult, dar, după cum vedeţi în spatele meu, şi acum le facem în centrul pediatric, pentru că aici avem condiţiile necesare.”
Dr. Sorin Paşcanu a mai povestit că, înainte de intervenţia de transplant, pacientul l-a întrebat dacă va fi nevoit să se pensioneze, însă a fost asigurat de medicii de la Târgu Mureş că se străduiesc să îi ofere o şansă la o viaţă normală: „Sperăm ca majoritatea pacienţilor noştri transplantaţi să urmeze o viaţă mult mai normală, să-i zic aşa. Discutând cu pacientul înainte de operaţie, m-a întrebat dacă e obligatoriu să se pensioneze după aceea şi am spus că, dimpotrivă, sper că nu, pentru că ideea de a face aceste intervenţii chirurgicale este să-i oferim o viaţă normală, viaţa care înseamnă şi muncă, dacă asta îşi doreşte. Noi ne bucurăm să se întoarcă în câmpul muncii. Sigur că va trebui să vină la controale, va trebui să ia medicaţie, dar până la urmă sperăm că îi vom oferi o viaţă normală, cu o capacitate de efort net îmbunătăţită şi cu minime, să zicem, disfuncţii. Planul este să-i întoarcem la viaţa normală. Adică nu doar să le salvăm viaţa, să le oferim o viaţă cu scop.”