Vals vs cancan

Daca etalonul calitatativ al muzicii unui compozitor este longevitatea ei, cel putin doi creatori de muzica usoara din secolul XIX-lea au supravietuit timpului si modei, castigandu-si dreptul de a fi considerati nemuritori. Valsul si opereta vieneza a lui Johann Strauss jr., si opera bufa a lui Jaques Offenbach.

Primul a fost valsul. Si-a facut aparitia intre 1770 si 1780. Aroape imediat a devenit o adevarata nebunie in Europa, nu numai la Viena, unde a luat nastere. Imediat dupa aparitie au aparut si strigate de protest la adresa imoralitatii lui. Primul lui exponent era Johann Strauss-tatal si el a fost pus imediat la zid de popoarele puritane.

„Acest diavol de origine germana, lipsit de gratie, delicatete si curatenie, acest obicei dezgustator” tuna o publicatie englezeasca, referindu-se nu la Strauss, ci la vals ca atare. Dar valsul era ireversibil. „In fiecare casa, pe fiecare pian din Viena” scria un ziarist francez in 1852, „se afla valsurile lui Strauss.” De asta data se referea la Strauss jr.

„A scris peste 200 de valsuri, toate sunt cantate, fredonate si dansate in intreaga Europa. Plebea si aristocratia le fredoneaza in mod egal; orchestrele le cantau. Ne intalnim cu ele pe strada, la bal, in gradina, la teatru. Vienezii, dansand, il poarta in triumf pe umerii

lor si striga „Strauss si numai Strauss!”. Restul Europei preia ecoul si refrenul se aude si aici „Strauss si numai Strauss!”

In timp ce muzica lui Strauss este o reverenta politicoasa in fata Vienei din poveste, a Vienei husarilor chipesi si a tinerelor doamne seducatoare, a frumosului oras al dansuluii si al iubirii, muzica lui Jaques Offenbach se remarca printr-un realism mai pronuntat. Este o muzica a satirei sociale. Strauss era bland si nostalgic. Offenbach se rastea.

La fel ca si Strauss, Offenbach a aparut la momentul potrivit. Asa dupa cum valsul si carnavalul erau la moda la Viena, polca si cancanul faceau furori la Paris. Ca si in cazul valsului, si in jurul moralitatii cancanului s-a facut mare valva.

„Cand vezi cu ce miscari si gesturi se apropie barbatii mascatii de femeile mascate, cum se imping in ele si le arunca intre ei inapoi si inainte in acompaniamentul aclamatiilor necontenite, al rasetelor si glumelor deocheate, te simti dezgustat – ba nu, oripilat in fata acestei depravari in masa” observa Ludwig Rellstab.

Shonberg, Harold „Vietile marilor compozitori”

de Adina Ciocoiu